Profesori și antrenori – premiați la Gala Mentor. Cine sunt profesorii nominalizați de elevi, părinți și colegi

982 de vizualizări
Mol Mentor 2018/ gala 23 04 2019
Zece profesori și antrenori au fost premiați săptămâna aceasta, pentru rolul lor de mentor în viața copiilor pe care îi îndrumă. Este vorba despre cadre didactice care au descoperit și au lansat copii talentați, care le-au sprijinit din umbră primii pași și al căror devotament a contribuit la împlinirea elevilor, spun organizatorii.

Gala Premiilor Mentor este organizată de 9 ani de MOL România și de Fundația Pentru Comunitate, care anunță că medaliații au fost selectați dintr-un total de 234 de propuneri depuse în anul 2018. Laureații au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Profesorii laureați ai Premiului Mentor pentru excelență în educație sunt:
  • Toma Mirițescu, antrenor emerit de înot, Ploiești

  • Lenuș Teodora Moraru, actriță, regizor, coordonator trupă de teatru, Botoșani

  • Balázs Bécsi Attila, profesor, președintele Fundației Culturale Téka, Gherla, Cluj

  • Ciubotariu Éva, profesor de chimie, Oradea

  • Nicoleta Cocea, profesor de dans clasic, București

  • Sandu Mirel Golcea, profesor de fizică, Timișoara

  • Stelian Hașoti, profesor emerit de tenis de masă, Constanța

  • Koczinger Éva, profesor de matematică, Satu Mare

  • Magdalena Ursu, profesor de vioară, București

  • Marlena Zagoni, profesor-antrenor emerit de canotaj, Olteni, Dâmbovița

Juriul este format din Gazda Arpad – președintele fundației, corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI, Brândușa Armanca – ziaristă și profesor universitar, în 2005 a primit Distincția Culturală a Academiei Române, iar în 2012 Distincția pentru Diplomație Culturală a Ministerului Culturii din Ungaria, Molnar Banffy-Kata – viceprimar independent al localității Leányvár din Ungaria, deține 3 firme de comunicare și editură, a fost consiliera Cancelariei Primului Ministru al Ungariei, a Comitetului Olimpic Maghiar și al Agenției Turistice Maghiare, Marius Cosmeanu – sociolog, traducător și jurnalist, absolvent al programului Ethnic and Minority Issues al Universității ELTE din Budapesta și doctorand al Universității de Vest din Timișoara.

Cei zece profesori și antrenori premiați au fost selectați dintre cele 234 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2018 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau coleg, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro. Organizatorii anunță că au deschis nominalizările pentru cea de-a 10-a ediție a Galei, care pot fi trimise, online, până pe  31 decembrie 2019.

„MOL România premiază anual, începând din 2010, profesori și antrenori cu rezultate excepționale, încercând astfel să îi recompenseze, simbolic, pe acei maeștri care prin muncă, devotament și stăruință au ajutat la formarea mai multor generații de tineri talentați. Nu există suficiente recompense materiale pentru a răsplăti munca acestor dascăli, dar evenimente precum Gala Mentor sunt ocazii de a le mulțumi mentorilor pentru că și-au pus viața în slujba educației. A lucra cu talentul, a șlefui minți și caractere este poate cea mai grea, migăloasă și plină de responsabilitate îndeletnicire”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.

 


1 comment
  1. deci pâna acum s.au făcut 9 gale mentor, urmează “cândva! să se mai organizeze una, și voi o luați în prezentare cu săptămânile spunând fără o fixă referire de timp, citez ” săptămâna aceasta ” Păi o dată la o ” săptămâna aceasta ” să vă luați și voi banii și premiile cum le.ați dat lor ! În afară de asta mult succes , Mirițescu Ioana, f8că și apropiată sufletului dlui Toma, selecționer de succes până în 1998, eu am contribuit cu răbdare făra tată, cu bătaie pentru adrenalină și a fi campioană în matematică, inginerie și programare, cu vaste cunoștințe în multe Domenii, ca și dl. Toma, care nu a fost doar profesor emerit, medaliat cu onoruri de președintele României și de mulți alții, că în casa noastră eu, cu mama și dl. Toma eram președinți cu rândul, a fost și sprijin mental, strateg, maseour, asistent la anumite probleme fizice normale ale performărilor, a inspirat ambiție, a alergat împreună cu sportivii când ei înnotau și adta a făcut toată viața lui, pregătire anaerobă, a făcut sală de fitness împreună cu mine și cu sportivii, a aranjat și programat cantonamente și concursuri atât naționale deja planificate dar și internaționale învățând să lucreze singur pe pc. deoarece eu învățam și nu am avut timp, cazare pentru ele și pentru concursuri, a organizat și a strâns bani pentru sportivii din categorii defavorizate, i.a ridicat la campioni pe cei pe care nu i.a vrut nimeni prin înființarea unei organizații nonprofit, a încasat refuzuri non.stop întrega viață și acum tot la bazin este pe apă la Izvorani fâcând naveta împreună cu sportivii care au și scoală și profesori și teme și teze și directori care NU STIU CE ÎNSEAMNĂ PERFORMANȚA, căci acum nu mai sunt bani pentru Sport, !sportul este inexistent acum și nu mai întreține corpul pentru o minte sănătoasă, căci acum toate valorile sunt cu fundul în sus și astea sunt vremurile pe care le trăim! Profesoară însă am fost și eu pentru sportivii lui în serii, în timp, cu jocuri, la matematică, la română și orice materie trebuiau să o treacă, AM FOST TOȚI O FAMILIE, noi, sportivii, părinții, profesorii, toți am încercat să ne sprijinim pentru a ajunge departe dar asta nu scrie nimeni nicăieri căci CAMPONII se fac prin SACRIFICII ! Mie chiar mi.a plăcut, am pus studiile mele deasupra innotului abia când am plecat la facultate în București și pot spune cu modestie că am performat în tot ce am făcut, asta îți doresc și ție CITITORULE dacă încă nu ai trăit să trăiești de acum încolo, eu am acum 43 de ani și am trăit și trăiesc și voi trăi în continuare să sprijin pe cei pe care îi iubesc și care vor să facă în continuare istorie în ceea ce fac ei ! Vă mulțumesc pentru ascultare, Ioana Mirițescu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Regulile sanitare pentru școli

Reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor îi solicită Premierului Orban modificarea ordinului comun cu regulile sanitare pentru școli: A generat confuzie / Lipsa unor reguli clare a determinat instaurarea panicii în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ

Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și cele trei federații sindicale reprezentative din Învățământ îi solicită într-o scrisoare deschisă Premierului Ludovic Orban, modificarea ordinului comun cu…
Vezi articolul