Profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei, potrivit liderului sindical Marius Nistor: Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ministerul Educației urmează să emită o adresă către școli

33.694 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei. Pe grupurile profesorilor a apărut informația că este necesară completarea unei cereri, fiind atașat chiar și un model de cerere. Conform liderului sindical, soluția este ca Ministerul Educației să preia baza de date din EduSal și să o transfere Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
  • Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie. Aceste prime se vor acorda anual, începând cu luna octombrie 2023 și până în 2027, conform cadrului legal.
  • Prima se acordă doar celor aflați în activitate în anul școlar 2022-2023.

Nu trebuie să completeze nimic. Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ordonanța de urgență specifică foarte clar: listele cu beneficiarii sunt înaintate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare către minister (Ministerul Educației – n.red), iar ministerul dă mai departe către MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – n.red). Nu trebuie să completeze salariatul ceva. Salariatul n-are niciun termen. (…)”, a precizat Marius Nistor.

Având în vedere că au apărut și modele de cereri, liderul sindical a menționat că Ministerul Educației urmează să trimită o adresă către școli: „Au apărut modele de cereri. Nu au nicio legătură. (…) Ministerul Educației urmează să emită o adresă către unitățile de învățământ. Au avut o discuție și cu cei de la MIPE. Lucrurile se pot rezolva foarte simplu, pentru că Ministerul are baza de date cu toți beneficiarii. O preiau din EduSal și o pot transfera celor de la de la MIPE. (…)”

„Cea mai bună variantă este cea pe care v-am spus-o: se preia baza de date din EduSal, pentru că Ministerul Educației cunoaște care este numărul beneficiarilor, indiferent de funcția pe care o au. Este aberant în momentul de față să pun fiecare salariat din România să completeze o cerere, ca să beneficieze de prima de carieră și prima profesională”, a completat acesta.

Iată ce prevede Ordonanța de Urgență nr. 58/2023:

În privința listei beneficiarilor, inspectoratele școlare și universitățile asigură transmiterea informațiilor centralizate către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023. După aceea, reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023

Art. 6 – (1) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București elaborează lista cu beneficiarii finali, având în vedere informațiile comunicate și asumate de reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar de stat. Universitățile de stat elaborează lista cu beneficiari finali potrivit procedurilor proprii. Listele cu beneficiarii finali se elaborează până la data de 15.07.2023.

(2) Lista cu beneficiarii finali conține următoarele informații: nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu/reședință, instituția de învățământ în care își desfășoară activitatea, adresa unității de învățământ; opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.

(3) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai universităților de stat asigură transmiterea informațiilor centralizate către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023.

(4) Reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023.”

Ce sunt primele de carieră didactică și primele de carieră profesională

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Personalul nedidactic

Art. 4. — (1) Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022—2023, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022—2023 beneficiază de o primă de carieră profesională acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021—2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional.

Toate regulile sunt pentru anul în curs, dar există și prevederi pentru anii următori, până în 2027.

Citește și:
OFICIAL Listele profesorilor care iau prime de 1.500 de lei vor fi realizate de inspectoratele școlare până pe 15 iulie, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern / Cei care intră în sistem, în urma concursului de Titularizare 2023, nu beneficiază de prime anul acesta

16 comments
  1. Da, aveți dreptate, pana la un punct. Dacă s-a ajuns la aceasta poziție s-a ajuns în urma unei munci de ani de zile. Înțeleg ca asistenții universitari au nevoie de pregătire profesionala. Dacă s-ar fii dat doar acestora se înțelege, dar se da pana conferențiari inclusiv, a căror salarizare e la distanta infima de a unui profesor si potrivit afirmațiilor dvs și în cazul acestora ar fii ca pregătirea profesionala sa fie incheiata. Probabil nu știți ce inseamna munca și a unui profesor universitar, munca în pregătirea cursurilor sau alte activități didactice pentru care nu sunt remunerați cum ar fii activitatea cu doctoranzii. In cazul unui cadru didactic universitar pregătirea profesionala e toată viata indiferent de poziția didactica.

  2. Calm,e o forma de verificare,lucreaza rapid toata lumea:scolile,inspectoratele,ministerul….

  3. Cum este posibil ca directorul să primească, după mărilile salariale , cu 800 lei mai puțin decât un profesor cu același grad did și aceeași vechime? Și, nu, nu e calculat greșit. Așa calculează Edusal.ul.

  4. Profesorul care lucrează la o școală privată ce vina are? nu este și el tot profesor ? El este vinovat că lucrează la privat? El după ce este plătit mai prost ca cel de stat va trebui să-și și cumpere cele necesare pentru actul didactic care de multe ori școala nu le asigura.

    1. Și-a ales locul de muncă știind că nu va beneficia de salariu în perioada vacanțelor, plus alte beneficii ce le au profesorii care lucrează la “stat”. Nu are nicio vină dar nici alte drepturi decât cele conferite de angajatorul său, care este privat.

      1. Cotizațiile și dările către stat, la fel se percep ca și celor de la stat, dar beneficiile sunt “ocolite” către acești profesori care activează la privat. Interesant mod de abordare statală. Mulțumiri ministerului pentru grijă!

  5. 1.Daca un c.d. nu face cerere, de unde se va ști unde primește titularul prima?
    2. Daca un c.d. nu face cerere și funcționeaza in 2-3 scoli, unde primește prima?

    Vorbește aiurea domnul lider!

  6. @ Angela: poate pentru că nu au făcut greva. Eu clar că din moment ce nu au făcut greva, nemulțumirile /nevoile nu sunt așa mari.

  7. As vrea sa știu de ce profesorii universitari nu au dreptul la aceasta prima? Pregătirea profesionala se refera și la aceștia.

    1. Fiindcă au de mult timp salariile de baza la maximum din grilă, spre deosebire de celelalte funcții care au rămas prost plătite în in. universitar. Iar dacă spun prof. univ. ca au nevoie de cursuri suplimentare de formare e foaaarte grav. Oricum lectorii și asistenții muncesc mai mult cu studenții la seminar, coordonarea de lucr. de licență, in comisiile de admitere etc. Cunosc din familie fff bine situația.!! Pe scurt, își pot permite sa se autofinanteze dacă nici cariera nu considera ca au desăvârșit-o pe merit pana acum?!

  8. Lista beneficiarilor finali conține, printre altele, opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic. Daca beneficiarul nu completeaza o cerere, de unde stie unitatea de invatamant care este optiunea acestuia?

  9. Unii deja au completat,asa cum au cerut directorii…ca asa li s o fi cerut si lor…
    Bine ca aceste declaratii vin prin mass media…curand va aparea programa scolara prin massmedia…curriculum,etc…
    e interesant de vazut cum se vor dubla/tripla taxele cursurilor de formare,acum ca exista acesti bani…ca la voucherele de vacanta …

  10. Doctor Deca a mai produs un haos. Atat stie sa faca lol. Bine ca nu a cerut dosar cu sina si depunerea lui la inspectorat cu numar de inregistrare dupa ce a fost avizat de scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Dacă toți profesorii și-ar da același interes la clasă pe care îl dau în cazul pregătirilor din privat, școala ar funcționa extraordinar”, spune Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a și olimpic internațional

„Dacă toți profesorii sau majoritatea profesorilor și-ar da același interes la clasă pe care îl dau în cazul pregătirilor din privat, școala ar funcționa extraordinar, n-ar fi nicio problemă”, a…
Vezi articolul

Patronatele din turism cer ca anul școlar viitor 2023-2024 să înceapă pe 18 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât a propus ministerul Educației / România este în topul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală

Asociaţiile patronale de pe Litoral şi Delta Dunării, alături de Organizaţia de Management a Destinaţiei (OMD) Mangalia, solicită Ministerului Educaţiei începerea anului şcolar 2023 – 2024 pe data de 18…
Vezi articolul

Alianța Studenților s-a adresat Avocatul Poporului în legătură cu eliminarea gratuităților la transportul feroviar și afirmă că e necesară sesizarea Curții Constituționale

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul…
Vezi articolul