Profesorii pot completa dosarele pentru Definitivat 2025 în perioada 2-13 iunie, potrivit calendarului oficial / Portofoliul profesional al cadrelor didactice este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate

780 de vizualizări
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
În perioada 2-13 iunie, profesorii care s-au înscris la definitivat 2025 pot să-și completeze dosarul, potrivit calendarului oficial. Cea de-a doua inspecție de specialitate se desfășoară până la data de 30 mai. Portofoliul profesional al profesorilor care s-au înscris la definitivat 2025 este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate, după cum prevede metodologia-cadru din 31 august 2020.

Conform metodologiei, inspecțiile de specialitate se efectuează la 4 activități didactice, se evaluează prin note de la 1 la 10 care nu pot fi contestate și sunt valabile numai în sesiunea pentru care candidatul s-a înscris.

Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2024-2025 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024 și vizează inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă.

Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028.

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

Calendarul pentru Definitivat 2025:
  • Până la 10 octombrie 2024: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
  • 1-11 octombrie 2024: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București
  • 14-25 octombrie 2024: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar

Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

  • Până la 30 mai 2025: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

a) prima inspecție de specialitate până la 7 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 30 mai.

  • 2-13 iunie 2025: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
  • 8 iulie 2025: Susținerea probei scrise
  • 15 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale
  • 15-16 iulie 2025: Înregistrarea contestațiilor
  • 16 iulie – 20 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 21 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
  • 21-23 iulie 2025: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
  • 24 iulie – 14 august 2025: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației
Despre definitivat

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Stokkete | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern: Îi cer ministrului Educației, doamna Ligia Deca, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare și modificare a legislației, în dialog cu Consiliul Național al Rectorilor. Legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie dați rapid pe mâna justiției

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi, 1 august 2024, că „începem cu o temă aflată în prim-planul vieții publice în ultimele zile: cazurile punctuale…
Vezi articolul

Studenţii solicită vouchere de 445 de euro pentru programul „calculatoare pentru elevi şi studenţi”, în loc de 200 cât valorează acum. ANOSR: Criteriile de eligibilitate şi birocraţia excesivă îi descurajează pe aplicanţi

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită actualizarea criteriilor de acordare a ajutorului financiar al programului național „Euro 200”, care presupune un sprijin pentru ca elevii şi studenţii…
Vezi articolul

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul

Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB: „Nu văd ce ar mai putea să ceară acum avocații domnului Bode, odată ce instanța a spus că nu se impune suspendarea hotărârii de autosesizare / Ar fi ilegal să cerem retragerea titlului, nu avem competența să facem acest lucru”

Profesorul Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, a declarat, marți, pentru Euronews România, citat de G4Media.ro că nu vede „ce ar mai putea să ceară acum avocații domnului…
Vezi articolul