Material susținut de Logiscool

Profesorii pot folosi Prima de carieră didactică pentru cursuri de inteligență artificială. Un nou program de formare îi învață practic cum să pregătească mai rapid și mai bine lecții, teste și materiale adaptate elevilor

20.601 de vizualizări
Foto: Vitaly Gariev on Unsplash
Peste 260 de mii de profesori din învățământul preuniversitar și universitar, care beneficiază de programul Prima de carieră didactică, pot utiliza fondurile disponibile pentru dezvoltare profesională inclusiv pentru formarea în domeniul inteligenței artificiale, unul dintre domeniile cu cea mai rapidă dezvoltare în ultima perioadă și care devine tot mai important în școala actuală.

Profesorii și personalul didactic auxiliar care beneficiază de Prima de Carieră Didactică 2026 trebuie să folosească cel puțin 65% din suma de 1.500 de lei, adică minimum 975 de lei, pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit documentelor analizate de Edupedu.ro. 

Programul de formare dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar al Fundației pentru Educație Digitală este construit special pentru profesorii care vor să folosească instrumentele de inteligență artificială în activitatea de la clasă, fără a avea nevoie de cunoștințe tehnice avansate.

Programul este eligibil pentru plata prin cardul Prima de Carieră Didactică și este realizat în parteneriat educațional cu Logiscool.  

Programul este conceput în conformitate cu prevederile OUG nr. 39/2026 privind acordarea Primei de Carieră Didactică și răspunde cerințelor actuale referitoare la utilizarea fondurilor pentru dezvoltarea profesională a personalului din învățământ. Structura cursului, documentele justificative și certificatul emis la final sunt pregătite astfel încât profesorii să poată utiliza în mod corespunzător sumele alocate prin acest program de sprijin. Organizatorii urmăresc totodată respectarea standardelor și cerințelor Ministerului Educației și Cercetării, adică asigură un program de formare relevant pentru provocările actuale ale profesiei didactice și pentru integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în educație.

Profesorii trebuie să își activeze cardurile pentru Prima de Carieră Didactică înainte de utilizare, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit Edupedu.ro

Instrucțiunile complete de activare a cardului de primă de cariera didactică sunt aici.

Cursul Fundației pentru Educație Digitală are 25 de ore de formare și este structurat în 10 module aplicate. Printre temele incluse sunt fundamentele AI, prompt engineering pentru profesori, etică și gândire critică, lecții asistate de AI, diferențierea învățării, integrarea pe discipline, materiale vizuale, documente și prezentări, conținut educațional integrat și un proiect final.

Interesul pentru astfel de cursuri este în creștere pe fondul transformărilor rapide produse de apariția inteligenței artificiale generative. În ultimii doi ani, profesori din întreaga lume au început să utilizeze instrumente precum ChatGPT, Gemini sau NotebookLM pentru pregătirea lecțiilor, realizarea de materiale educaționale, evaluare și personalizarea activităților de învățare. În paralel, Comisia Europeană, UNESCO și OCDE au recomandat investiții consistente în formarea profesorilor, considerând că succesul integrării inteligenței artificiale în educație depinde în primul rând de competențele cadrelor didactice.

Programul propus de Fundația pentru Educație Digitală are o abordare practică și urmărește exact aceste nevoi. Profesorii învață să genereze fișe de lucru și teste adaptate nivelului elevilor, să construiască feedback personalizat, să pregătească mai rapid prezentări și materiale vizuale, să creeze conținut educațional cu ajutorul inteligenței artificiale și să utilizeze tehnologia pentru reducerea timpului alocat sarcinilor administrative.  

Cursul este structurat în 10 module care acoperă atât fundamentele inteligenței artificiale, cât și teme aplicate precum prompt engineering pentru profesori, etica utilizării AI, lecții asistate de inteligență artificială, diferențierea învățării, integrarea AI pe discipline și dezvoltarea de materiale educaționale.  

Potrivit organizatorilor, accentul este pus pe exemple concrete și pe situații întâlnite în activitatea reală a profesorilor. Programul este adaptat pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar – de la ciclul preșcolar primar până la liceu și postliceal – iar participanții lucrează direct cu instrumente utilizate deja pe scară largă în educație și în crearea de conținut digital.  

Înscrieri la Cursul de Inteligența Artificială pentru profesori, aici.

O particularitate a cursului este orientarea spre economisirea timpului. În condițiile în care profesorii reclamă frecvent volumul mare de activități administrative și timpul limitat pentru pregătirea lecțiilor, organizatorii susțin că utilizarea corectă a inteligenței artificiale poate reduce semnificativ timpul necesar pentru realizarea materialelor didactice, fără a înlocui rolul pedagogic al profesorului.  

Programul oferă certificat de participare, iar documentația este pregătită pentru utilizarea fondurilor din Prima de Carieră Didactică.  

Pentru unitățile de învățământ și instituțiile publice care doresc să investească în dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice, cursul poate fi achiziționat și prin platforma SEAP/SICAP. Această opțiune permite școlilor, inspectoratelor școlare, caselor corpului didactic și altor instituții din sistemul educațional să includă programul în planurile de formare profesională ale personalului, utilizând procedurile obișnuite de achiziție publică.

Prin achiziția instituțională, mai multe cadre didactice pot beneficia simultan de formare, contribuind la dezvoltarea unei culturi digitale la nivelul întregii școli.

Formarea profesorilor este considerată de specialiști una dintre cele mai importante investiții pe care sistemele de educație le pot face pentru a valorifica potențialul noilor tehnologii.


14 comments
  1. STIMATI COLEGI.. eu nu inteleg de ce tot se incoarda ei in presa.. cu aceasta prima, inca de vro 3 luni..
    eu m am inscris la un curs la universitate, in baza acestei prime si tot ma fac de ras cand ma suna de la casierie ca de ce nu platesc.. in aceasta idee ma tot uit pe balanta si zilnic e 0
    Atata propaganda cobstruita pe neseriozitate, pe ursul din padure.

  2. Adică utilizează prima pentru cursuri de AI, dar pe urma trebuie sa-si plătească din propriul buzunar abonamentele la AI. Asa că, nu e mare afacere.

  3. Dincolo de faptul ca e total lipsită de etică abordarea,sunt foarte multe cazuri de profesori care nu au nevoie in acest an de cursuri,majoritatea au acumulat peste 90 de credite(deci si-au făcut plinul pe cinci ani),alții se pensionează. Nu mai bine s-ar putea folosi banii pentru achiziția de cărți indiferent de domeniu sau alte bunuri culturale(mers la teatru, la opera, la spectacole etc.)?Cultura generală nu se pune?
    In altă ordine de idei, sunt profesori nevoiți sa participe la programe de conversie profesionala, sa facă masterate pentru o nouă specializare(pe mulți i-ați nenorocit cu noile planuri-cadru cadru),de ce nu si-ar finanța măcar parțial aceste studii cu ajutorul voucherelor?

  4. Nu mi se pare etic sa nu precizați clar că avem de-a face cu un articol platit, o reclama, cu alte cuvinte.

    Cat despre conținutul cursului, în măsura în care efectele folosirii AI asupra abilităților cognitive devin tot mai clare, și țările care au marșat pe AI se întorc acum înapoi, demersul mi se pare deja depășit. AI-ul administrativ e plin de rateuri, promptingul pe care se bazează acest curs deja devine impracticabil și nefolositor, costurile cresc, e ineficient pe termen lung.

    In fine, obligativitatea de a folosi cei 950 de lei strict pe cursuri parafate de minister (deși strict profesional exista cursuri mult mai bune, pentru fiecare materie in parte, dar care nu beneficiază de aceasta recunoaștere) e și ea problematică. Perfecționarea nu se face cu al 8-lea curs anual de educație digitala și alte generalități, exista cursuri excelente pe fiecare materie in parte care devin greu de accesat. Până la urmă trăim în România și pentru oricine nu e născut ieri traseul banilor vorbește de la sine…

  5. minunat. mai adaugam rumegus AI la cel deja existent. am fi fost mai fericiti sa mergem la mare sau la munte cu acesti bani, nu sa iau alte cursuri si birocratie Deh, Europa.

  6. Ce primă de carieră didactică? Era vorba că se alimentează cardurile in luna mai!!! Suntem in iunie și nici urmă de primă, ba, mai mult circulă zvonuri că se vor vira în august, după jumătatea lunii, cu valabilitate până la sfârșitul aceleași luni. Oare de ce? Care este scopul? Il știm noi prea bine…

  7. Nu o să folosesc banii pentru cursuri de doi lei. Sunt firme care speră că se vor îmbogății pe spinarea profesorilor.

  8. Ok. Tăiem salariul și îl înlocuim cu vouchers care alimentează profitul unor firmuliție pe principii de lets hype everithing AI. Oare cine se mai bucură la pomana asta otrăvită?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *