Profesorii pot participa la „Cea mai mare lecție din lume”, organizată în România de UNICEF, în perioada 17–25 noiembrie, pe tema drepturilor copilului. Planul de lecție poate fi descărcat online și pe baza documentării făcute cadrele didactice pot primi certificat de participare

4.367 de vizualizări
Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com
Profesorii din întreaga țară sunt invitați să participe, alături de elevii lor, la o nouă ediție a activității educaționale „Cea mai mare lecție din lume” – World’s Largest Lesson – organizată de UNICEF în România în perioada 17–25 noiembrie 2025, potrivit organizației. Evenimentul are loc în contextul Zilei internaționale a drepturilor copilului, celebrată anual pe 20 noiembrie, zi care marchează adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, în 1989, cel mai ratificat tratat privind drepturile omului din lume.

Ediția din acest an are tema „Ziua mea. Drepturile mele” și își propune să încurajeze fiecare copil să își cunoască, să își apere și să își exercite drepturile, potrivit sursei citate. Activitatea promovează atât Convenția ONU, cât și Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) adoptate de Națiunile Unite, contribuind la dezvoltarea gândirii critice, a implicării civice și a empatiei, precizează organizatorii.

Planul de lecție propus de UNICEF, care poate fi descărcat online de profesorii care se înscriu pentru participare pe platforma indicată, este dedicat elevilor cu vârste între 9 și 14 ani și este centrat pe tema „Cum să transformăm fiecare zi în Ziua internațională a drepturilor copilului”.

Lecția îi ajută pe copii să înțeleagă conceptele de drepturi, nevoi și dorințe, să reflecteze la experiențele altor copii din lume și să propună soluții pentru susținerea și promovarea drepturilor tuturor copiilor. Timpul estimat pentru desfășurarea activității este de 60–90 de minute, precizează UNICEF România.

Cadrele didactice care doresc să participe trebuie să urmeze câțiva pași simpli:

  • Înscrierea se face online, prin formularul disponibil pe platforma qie.ro, în perioada 16–25 noiembrie 2025.
  • Descărcarea planului de lecție și a materialelor educaționale puse la dispoziție de UNICEF, imediat după înscriere. Acestea includ Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, o variantă adaptată pentru copii, prezentarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și un ghid de desfășurare a activității.
  • Organizarea activității la clasă, în perioada 17–25 noiembrie 2025, împreună cu elevii.
  • Încărcarea materialelor și fotografiilor relevante, care să arate că activitatea a avut loc, dar fără poze cu tabla sau prezentări PowerPoint, menționează organizatorii, pe platforma qie.ro, până cel târziu pe 28 noiembrie 2025. Cadrele didactice vor răspunde și la câteva întrebări despre desfășurarea lecției în chestionarul de feedback dedicat.

Pentru cadrele didactice care finalizează toți pașii – înscrierea, organizarea lecției și încărcarea materialelor -, UNICEF va elibera un certificat de participare în format electronic, care va putea fi descărcat de pe platformă în perioada 1–31 decembrie 2025, mai anunță organizația.

Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti, a declarat în comunicatul transmis că această lecție este o oportunitate importantă pentru ca elevii să învețe despre propriile drepturi și despre rolul pe care îl pot avea în construirea unei societăți mai echitabile și mai incluzive. „Fiecare copil are drepturi care nu sunt negociabile, pentru a-și putea atinge adevăratul potențial. Inițiativa Cea mai mare lecție din lume oferă copiilor din România ocazia de a învăța, reflecta și acționa pentru o lume mai echitabilă și mai incluzivă, având în centru drepturile copilului și obiectivele de dezvoltare durabilă”, a declarat Anna Riatti.

UNICEF încurajează cadrele didactice să transmită inițiativa și altor colegi și să folosească această ocazie pentru a marca Ziua internațională a drepturilor copilului alături de elevi, în mod activ și aplicat, în sala de clasă.

Foto: 87795891 © Oleksandr Brylov / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista elevilor care primesc 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare, publicată în Monitorul Oficial / Instituția publică peste 2.160 de nume de copii din familii sărace, fără nicio protecție a identității acestora

Lista elevilor care primesc 200 de euro ca să își cumpere calculatoare a fost publicată în Monitorul Oficial. Contestațiile se depun în perioada 10-13 iulie, conform calendarului oficial. Lista inițială…
Vezi articolul

Apelul unei mame singure, după închiderea grădinițelor: Nu am cu cine lăsa copilul. Ca să pot beneficia de acei 75%, eu ce fac? Declarația celuilalt părinte – imposibil de obținut, pentru că nu știu unde se află

Familiile monoparentale sunt omise în ordonanța de urgență 147, care stabilește că unul dintre părinți poate beneficia de zile libere plătite cu 75% din salariu în perioada în care grădinițele…
Vezi articolul

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, despre acuzațiile de antisemitism și rasism din unele texte recomandate în varianta „Fotache 2″ a programei de limba română: Programa este în ceață / A lăsa totul pe seama profesorilor și pe pregătirea lor, nu cred că va aduce rezultate așa cum ne așteptăm – manualele trebuie să fe foarte bine pregătite

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, spune că fragmentele de texte din recomandările programei de limba română „Fotache 2″ care ar conține elemente rasiste și antisemite, „trebuie dezbătute dintr-o perspectivă…
Vezi articolul

LISTA Aproape 250 de școli din București au stabilit programele Săptămâna Verde și Școala Altfel înainte de vacanța de Paște, adică 7 – 11 aprilie / Între cele două perioade elevii vin la școală 4 zile

Aproape 200 școli din București au ales să organizeze activități în programul Săptămâna Verde în săptămâna de dinainte de vacanța de Paște, adică între 7 și 11 aprilie, potrivit listei…
Vezi articolul