Profesorii și învățătorii care fac ore remediale cu elevii în programul Școala după școală nu au primit încă niciun leu pentru plata activităților, după două luni și jumătate de la debut. „Nu avem încă semnat contractul”, spune Liliana Preoteasa, directorul Unității de Management din Ministerul Educației

27.003 vizualizări
Foto: Simion Mechno / Agerpres Foto
Profesorii și învățătorii care fac ore remediale, cursuri de recuperare, cu elevii în programul „Școala după școală” nu au primit încă niciun leu pentru plata activităților, potrivit informațiilor transmise de către cadrele didactice participante în proiect, pe adresa redacției Edupedu.ro. Situația apare la două luni și jumătate de la debutul programului, în condițiile în care plățile ar fi trebuit să se realizeze lunar, nu trimestrial.

Programul Școala după școală este un program care a început în luna martie 2021, finanțat din fonduri europene. Problema este că „nu avem încă semnat contractul”, spune, pentru Edupedu.ro, Liliana Preoteasa, directorul Unității de Management din Ministerul Educației.

„Activitățile cadrelor didactice vor fi recunoscute de la începutul programului, începând cu luna Martie. Nu avem încă semnarea contractului. Nu este o problemă de altă natură, ci una tehnică. În momentul în care contractul va fi semnat, plățile se vor putea face. Termenele de plată și procedura sunt în ordinul de ministrul 3.300/2021”, a declarat pentru Edupedu.ro Liliana Preoteasa, directorul Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, direcția care derulează acest proiect cu finanțare europeană.

Reamintim că ministrul Educației a declarat pe 24 aprilie că “facem tot posibilul să se plătească orele pe luna martie încă înainte de sărbătorile pascale, astăzi a fost validat proiectul, deci de astăzi se pot transmite solicitarea de plată pentru 146.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial și 90.000 de elevi din învățământul liceal, care erau oricum cuprinși într-o altă formă de decontarea orelor remediale”, a declarat Cîmpeanu.

Cîmpeanu spunea atunci că este vorba despre „o estimare făcută pe Programul Operațional Capital Uman că în luna martie au fost organizate circa 14.600 de grupe și s-au desfășurat, în medie, 12 ore/grupă. Altfel spus, salarii în martie ar fi 1.752.000 lei.

Programul de ore remediale a debutat pe 8 martie, iar profesorii au fost înștiințați de către Ministerul Educației că “luna martie se pontează cu 15 ore, cele 5 ore (n. red. din prima săptămână până la demararea programului) se consideră absențe la care au dreptul elevii, deci se acordă finanțarea pe întreaga lună”, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro și publicat pe 15 martie.

Reamintim că orele remediale se plătesc profesorilor care fac aceste cursuri cu 100 de lei brut/oră, în limita a 20 de ore pe lună, potrivit ordinului de ministru care reglementează această plată.

“Cadrele didactice pot susține ore de remediere, acestea nu sunt introduse în EduSal, nu se cumulează cu norma de bază (nu este limitat numărul de ore, este conform Codului Muncii)”, potrivit documentului citat.

La orele remediale pot participa toți elevii din România din ciclurile primar și gimnazial, clasele pregătitoare, a I-a, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Înscrierile se fac în regim continuu, iar actualizarea elevilor în grupele de remediale se face lunar, în ultima săptămână din lună.

Foto: Simion Mechno/Agerpres Foto


13 comentarii
  1. 29 mai 2021….Profesorii nu au primit niciun leu pentru aceste ore suplimentare. Au facut totul pe banii si timpul lor liber. Nu stiu daca mai este vreun sector in care se practica asa ceva. Intr-un an, guvernantii au reusit sa anuleze toate drepturile de care au beneficiat profesorii. Se vede ca in conducerea Ministerului sunt persoane care nu provin din invatamant. Probabil, niste contabili care se plimba cu creionul chimic dupa ureche.

  2. Cu câtă nonșalanță „explică” d-na Liliana Preoteasa, directorul Unității de Management din Ministerul Educației faptul că „Nu avem încă semnat contractul. Nu este o problemă de altă natură, ci una tehnică. În momentul în care contractul va fi semnat, plățile se vor putea face”…Ca și cum problema aceasta „tehnică ” ne plătește nouă facturile…Câtă aroganță! Cât dispreț la adresa celor ce muncesc! N-o fi avut timp acel cineva să pună o iscălitură pe o hârtie…De, au treburi muuult mai importante!! Dar, la urma-urmei între cine și cine trebuie semnat acest contract??

  3. Bani pentru ce? Cand ora este de 35 min si orele remediale se fac de fapt in timpul programului normal? Copilul iese la 11 30 cu tot cu ora remedială, în timp ce înainte de pandemie avea ore pana la 11 50? Deci despre ce ore remediale vorbim? Nimeni nu- mi mai bate capul cu elevul, cine prinde bine cine nu, nu! O realitate cruda, o grneratie pierduta!

    1. Iar vorbiți aiurea. Poate că nu vi se spune adevărul acasă. Cum puteți învinui degeaba un profesor? Puteți proba că aceste ore tin doar 30 de minute și se fac în timpul programului școlar? Altminteri, va pot acționa în instanță pentru calomnie.

  4. Din pacate,suntem obișnuiți cu aceste umilințe, suntem mințiți constant.Nu s-a spus pana acum ca nu au semnat contractul.Asta nu este treaba noastră,am muncit,dorim sa fim plătiți.De ce nu s-a spus de când am început acest program ca facem munca patriotica?

  5. Eu și colegi de- ai mei nu am primit banii dintr-un proiect ROSE, tot pt remediere, dar la liceeni, nici după un an și jumătate. Pt luna ianuarie 2920 și toată perioada următoare nu am mai primit nimic.
    Și acolo este semnat contractul.
    In ochii celor din Ministerul nostru noi suntem niste slugi. Aproape sclavi. Dar trebuie sa ne sacrificăm pe altarul educației.

  6. În Educatie se practica mereu umilirea cadrelor didactice sub diverse forme.
    S-a gasit deci o noua forma de umilire a cadrelor didactice. Și cum simultan se umbla la intimidarea șefilor de sindicat, cadrele didactice vor deveni sclavii perfecți pentru tot poporul.

  7. 1. Orele remediile se fac doar pentru elevii de învățământ primar și gimnazial. Cei care sunt la liceu nu ar trebui ajutați să înțeleagă toată materia? Pe de o parte se spune că învățământul online nu a fost acoperitor pe de altă parte elevilor nu li se oferă posibilitatea de a recupera ce nu s-au putut face online la nivelul necesar.
    2. Plata muncii prestate pe o luna se face luna viitoare. Dacă nu e așa este probabil un abuz de putere din partea celor care impun munca neplătită la timp!
    3. Profesorii au făcut de un an subvenționarea sistemului prin punerea la dispoziție a tuturor mijloacelor necesare, calculatoare, laptopuri, conexiuni de net, curent electric, etc. Nu știu ca un muncitor pe șantier sa vina cu uneltele de acasă, dar la profesori acest lucru este considerat normal! Ministerul ar trebui sa prezinte numărul și procentul cadrelor didactice ce au primit dotările necesare pentru susținere lecțiilor online.

    1. Ar trebui sa ne dea la toti profesorii al 13-lea salariu compesatie pentru ca am lucrat pe dispozitivele noastre. Unii profesorii au trebuit sa cumpere, in cazul meu, trebuie sa schimb laptopul pentru ca nu mai functioneaza cum trebuie!
      Sper ca sindicatele sa vada acest mesaj!

    2. Mincinoși! Asa vor proceda tot timpul cât vor sta la guvernare. Se vede ca în conducerea ministerului sunt doar ingineri deveniți profesori, nu profesori la bază….Acestia sunt obișnuiți cu raportarile false încă de dinainte de 89….

  8. Profesorii au fost oferiti de minister pt munca voluntara, se obisnuieste in invatamant. Doamna Preoteaza tot fara venit o fi prin minister?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim “plata cu ora”

Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea…
Vezi articolul

Cîmpeanu anunță o regândire a sistemului de plată a cadrelor didactice, astfel încât să fie motivate pentru a preda în mediul rural. “E o creștere pe care am susținut-o și sunt convins că va exista această susținere în buget”

“Am o prioritate deosebită în a mă concentra. Este vorba despre o regândire a sistemului de plată a cadrelor didactice, astfel încât să fie motivate pentru a preda în mediul…
Vezi articolul

Ordinul ministrului Educaţiei care obligă profesorii şi elevii să facă şcoală online este “în afara cadrului legal”, adică al Decretului pentru Starea de Urgenţă, anunţă sindicatele, care cer modificarea actului

Ordinul ministrului Educaţiei care obligă profesorii şi elevii să facă şcoală online este “în afara cadrului legal”, adică al Decretului pentru Starea de Urgenţă, anunţă toate sindicatele reprezentative din învăţământ,…
Vezi articolul