Profesorii sunt obligați să anunțe conducerea școlii dacă au COVID, iar școala va informa DSP. După ancheta epidemiologică se va putea lua chiar decizia trecerii tuturor elevilor școlii în online, potrivit noilor reguli

20.880 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Noul ordin comun prevede reguli noi și pentru cadrele didactice. Profesorii sunt acum obligați să anunțe directorul școlii sau consiliul de administrație dacă au COVID-19 sau s-au infectat cu SARS-CoV-2, așadar dacă deja cazul este confirmat. După această înștiințare, școala va informa direcția de sănătate publică despre acest caz, direcție care va face ancheta epidemiologică, potrivit noului ordin comun.

Dat fiind faptul că acel caz a fost confirmat la anunțul către conducerea școlii, este foarte probabil ca DSP să știe deja de el și să fi demarat ancheta epidemiologică. Noile reguli prevăd că o decizie de suspendare a clasei sau a grupei poate fi luată numai de DSP cu cei din conducerea școlii, indiferent de gradul de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de COVID, la nivel de județ.

Dar dacă este necesară suspendarea activității în toată școala și trecerea în online a procesului de predare, atunci măsura va fi luată ca până acum, prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Articolul 6, alineatul (7): La apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ/instituției conexe, care va informa DSP/DSPMB. În urma anchetei epidemiologice, DSP/DSPMB va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2). Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB”.

Ordinul integral poate fi descărcat de aici:

Reamintim că școlile au noi reguli de funcționare în pandemie, începând de luni, 17 ianuarie 2022. Acestea nu mai pot intra în sistem online din motive de infrastructură sau resurse, iar, pentru clasele care sunt încă online, regulile se schimbă de luni. Ministrul Cîmpeanu a declarat că deciziile urmează să fie actualizate de către DSP conform noilor reguli.


1 comment
  1. Vreau s-o vad si pe asta: scoala cu 7 structuri la distante de 8-10 km intre ele. Profesor covidat care frecventeaza doar una din structuri. Inchidem ca prostii scoala toata?? Si de ce, ma rog am inchide chiar…fie ea si o structura? Profesorul preda distantat cu masca. Se pot testa contactii directi, aerisi, dezinfecta si gata spectacolul. Inchidem si bagam in online 1000 de elevi spre exemplu ca angajatorul cu DSP-ul nu vor sa faca test contactilor directi din scoala. Poftim, trasnaie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concediul suplimentar pentru directorii de școli, conform noului contract colectiv de muncă, poate fi aplicat în aplicația de salarizare a personalului din Învățământ – document

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, conform unui document consultat de Edupedu.ro. Noua variantă a aplicației permite introducerea concediului suplimentar pentru directori și inspectori. Săptămâna trecută,…
Vezi articolul

Profesorul George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a Universității din București și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, câștigătorii premiului literar „Monica Lovinescu”, decernat la prima ediție

Cei doi câștigători ai premiului „Monica Lovinescu”, acordat pentru prima dată în acest an, la un secol de la nașterea disidentei anticomuniste, a fost câștigat de Alexandra Furnea, supraviețuitoare în…
Vezi articolul