Profesorii vor fi motivați să creeze discipline pe care să le aleagă elevii din oferta școlii, în noile planuri-cadru de liceu, spune directoarea Alina Bărăian: Vom avea nevoie să ridicăm costul standard per elev, altfel riscăm să eșuăm reforma

5.851 de vizualizări
Alina Bărăian / Foto: Via Cluj TV/ Youtube.com
Alina Bărăian, directorul Colegiului Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, a analizat noile propuneri de planuri-cadru, subliniind importanța feedbackului descriptiv pentru echipa care a lucrat la acestea. „Mă bucur că suntem împreună în această agoră și chiar dacă lăsăm impresia de sofiști, prieten trebuie să ne fie adevărul. Așa că mă gândesc că este nevoie să acordăm pentru aceste propuneri de planuri-cadru feedback descriptiv echipei care a lucrat la ele”, a declarat aceasta, la dezbaterea organizată la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB.

Directorul a evidențiat că planurile-cadru trebuie analizate atât ca produs, cât și ca proces, iar implementarea lor va depinde de specialiștii care vor lucra la programele școlare și manualele corespunzătoare. „Ne aflăm în fața unei propuneri de produs, și anume propunerile de planuri-cadru care știm că trebuie să continue cu programe școlare și cu manuale de calitate, așa cum s-a punctat în repetate rânduri”, a explicat Bărăian.

Din perspectiva unui director de școală și a unui profesor de științe socio-umane, aceasta a remarcat viziunea sistemică și pragmatismul noilor planuri. „Sesizăm flexibilitatea și mai ales parcursul posibil de adaptat și de personalizat în raport cu centrarea pe elev. Aceste aspecte sigur că sunt bine punctate și gândite”, a spus ea, menționând că documentele trebuie armonizate cu legislația existentă.

Un alt element cheie identificat de Bărăian este creșterea autonomiei școlilor și motivarea cadrelor didactice prin curriculumul la decizia elevului (CDEOȘ). „Simt element de descentralizare puternic, element de flexibilitate, de autonomie și mai simt o pârghie de calitate, pentru că atâta timp cât CDEOȘ este pe o plajă mare și se flexibilizează, acolo cu siguranță cadrele didactice pe care le avem vor fi motivate în direcția calității”, a explicat directorul.

Totuși, aceasta a atras atenția asupra unor provocări legate de implementare, în special privind costul standard și statutul cadrelor didactice asociate. „În ceea ce privește procesul de implementare al curriculumului, mai ales pe CDEOȘ, acolo va fi nevoie de un reglaj al costului standard, pentru că în momentul în care ne raportăm la problema costului standard, știm foarte clar că avem niște constrângeri”, a avertizat ea.

În plus, reglementarea statutului profesorilor asociați rămâne o problemă deschisă. „Acesta din nou va trebui reglementat: cum intră în unitatea de învățământ și cum ajung aceste ore la cadrul didactic asociat”, a concluzionat Alina Bărăian.

Redăm intervenția directoarei mai jos în articol:

Mă bucur că suntem împreună în această agoră și chiar dacă lăsăm impresia de sofiști, prieten trebuie să ne fie adevărul. Așa că mă gândesc că este nevoie să acordăm pentru aceste propuneri de planuri-cadru feedback descriptiv echipei care a lucrat la ele și în acest sens aș puncta câteva aspecte.

Un prim aspect s-ar lega de gândirea curriculumului, pe de o parte ca produs, pe de altă parte ca proces. Gândindu-l ca produs, ne aflăm în fața unei propuneri de produs, și anume propunerile de planuri-cadru care știm că trebuie să continue cu programe școlare și cu manuale de calitate, așa cum s-a punctat în repetate rânduri și cred că mingea va trece în terenul specialiștilor din comisiile naționale și a oamenilor de specialitate care vor fi selectați în acest sens.

În ceea ce privește ceea ce ni se aduce în față prin aceste propuneri, gândindu-le și din perspectiva directorului de școală, dar și din perspectiva profesorului de socio-umane, discipline de graniță cu științele educației, aș puncta în primul rând viziunea sistemică. Apoi sesizăm pragmatismul acestor planuri-cadru, sesizăm flexibilitatea și mai ales parcursul posibil de adaptat și de personalizat în raport cu centrarea pe elev. Aceste aspecte sigur că sunt bine punctate și gândite.

De ce? Documentul pe care îl avem ca propunere trebuia, conform legislației în vigoare, să se armonizeze cu aspectele pe care le avem legate în documente de cadrul de referință al curriculumului și cu legea învățământului preuniversitar. Și dacă o să aruncăm un ochi în filozofia de introducere a proiectelor de planuri-cadru o să regăsim valorile și principiile din documentele enunțate. Acum în ceea ce privește punctual managerul de școală, ce simt din perspectiva propunerilor pe care le avem în față?

Simt element de descentralizare puternic, element de flexibilitate, de autonomie și mai simt o pârghie de calitate, pentru că atâta timp cât CDEOȘ (n. red. curriculum la decizia elevului din oferta școlii) este pe o plajă mare și se flexibilizează, acolo cu siguranță cadrele didactice pe care le avem vor fi motivate în direcția calității, în pentru că momentul în care vor face ofertarea, pentru a fi alese și pentru a prezenta interes din partea elevilor disciplinele ofertate, acolo vine implicarea și motivarea vrând-nevrând a cadrelor didactice. Aici avem o pârghie de calitate pe care ne-o dorim de foarte mult timp.

În ceea ce privește procesul de implementare al curriculumului, mai ales pe CDEOȘ, acolo va fi nevoie de un reglaj al costului standard, pentru că în momentul în care ne raportăm la problema costului standard, știm foarte clar că avem niște constrângeri. Constrângerile sunt legate de faptul că cel mai adesea în urma auditării să mergem pe sugestia «ne încadrăm pe planșă minimă de CDȘ». Dacă vom fi în aceeași situație, s-ar putea să eșueze sau să fie pus în discuție viziunea acestor planuri-cadru.

Apoi, un alt aspect pe care l-am semnalat vizavi de implementare este statutul profesorului sau cadrului didactic asociat. Acesta din nou va trebui reglementat: cum intră în unitatea de învățământ și cum ajung aceste ore la cadrul didactic asociat, pentru că în momentul de față el, în momentul în care se face proiectul de încadrare, intră într-o normă de specialitate. Asta înseamnă că ele nu mai rămân niciodată să fie predate de un cadru didactic asociat în specialitate”.


4 comments
  1. Stai să recapitulăm…

    Disciplina pentru care m-am pregătit și pe care o cunosc cel mai bine, în care am experiență și nu trebuie să reinventez roata, nu mai e în planul cadru, cel mult a devenit opțională (deși e în domeniul științe, ca să nu se înțeleagă că discutăm despre vreun CDȘ obscur), dar acum e nevoie să CREEZ eu o disciplină nouă pe care să o ”vând” elevilor, eventual să vină la pachet cu note maxime indiferent de efortul depus de ei, iar asta ar trebui să mă… motiveze?

    Dacă disciplina nu e aleasă de elevi, îmi pierd locul de muncă, chiar dacă o aleg anul viitor, eu zbor de anul ăsta și discuția e închisă. Dar asta, zice d-na, mă ”motivează”.

    Da, d-nă, mă motivează să plec unde văd cu ochii și să las în urmă învățământul. E adevărat că orice șut în trei litere e un pas înainte. Corect. Sunt foarte motivat să plec din țară în momentul ăsta. Mulțumesc pentru îndrumare și apreciere! Sper să n-aveți parte de tehnicieni care n-au nici bază teoretică nici practică și să vă întrebați atunci de ce n-au învățat în școală științe – păi poate pentru că profesorii care le-ar fi predat au fost suficient de motivați ca să plece în masă și să vă lase doar specialiștii în filologie fără limbi clasice sau istorici/geografi fără istorie și geografie.

    La multe ”succesuri” cu atitudini de-astea de capul ce se pleacă sabia nu-l taie!

    1. De-aia nu mai pot ei,se găsesc proști gârlă!Noi plecam și cu atât mai bine,rămân ei și fac ce vor.Si asa fac ce vor,sa nu ne facem iluzii!Asa-zisele consultări publice sunt de fațadă, sa vadă pe cine și cum trebuie sa anihileze.
      Cică noile planuri cadru sunt făcute ca să elimine analfabetismul funcțional ca asa a câștigat Georgescu nu din cauza ca s-a saturat lumea de ei.Cum ajuta gândirea critică mai puține cunoștințe,mai puține sinapse?Gândirea critică se face cu doua maxim trei sinapse?Ma depășește complexitatea acestui lucru.For real!

      1. Dacă plec, măcar nu mai mor de inimă. Din cauza stresului m-am îmbolnăvit și iau un pumn de pastile pe zi ca să nu crap înainte de 50 de ani.

        Am intrat în învățământ cu niște idealuri, dar m-am trezit repede la realitate. Dacă oamenii ăștia chiar n-au nevoie de profesori, zic să nu-i mai deranjăm și să-i lăsăm să clădească cu spor următoarele generații, după chipul și asemănarea lor. Numai start-up-uri vor deschide copiii ăștia care n-au gândire critică și un bagaj minim de cunoștințe, vor deveni toți influenceri și vor câștiga milioane de lei (noi) din pusul de unghii false și gene. Fraieri am fost noi, care am crezut că educația e cea care poate ridica România, când de fapt – auzi – trebuia să ne facem circari ca să avem succes în sistemul dorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un grup de intelectuali cere demiterea unui subsecretar de stat care a participat la o manifestare în onoarea lui Nicolae Paulescu: A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc

Un grup de intelectuali solicită demiterea subsecretarului de stat Irina Cajal Marin de la Ministerul Culturii, acuzată că a participat la manifestarea organizată de Academia Română în onoarea lui Nicolae…
Vezi articolul
Olimpiada Internationala de Matematica 2022 va avea loc in Oslo / Foto: Facebook.com/imo2022oslo

Rusia a fost suspendată de la Olimpiada Internațională de Matematică 2022. Juriul prestigioasei competiții a votat ca 6 elevi ruși să poată fi invitați doar în nume personal, și nu ca echipă, la olimpiadă

Rusia a fost oficial suspendată din Olimpiada Internațională de Matematică, anunță președintele Boardului prestigioasei competiții, Geoff Smith. Decizia finală a fost luată vineri, 25 martie 2022, de Juriul Olimpiadei Internaționale…
Vezi articolul