Profesorul de psihologie Toni Șerban, care a predat la trei licee din capitală, concediat de Liceul „Lucian Blaga” după o anchetă Recorder care arăta că îi abuza verbal pe elevi și făcea remarci rasiste și misogine

2.235 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Profesorul de psihologie Toni Șerban a fost concediat, după ce o investigație realizată de Recorder a arătat că acesta făcea remarci rasiste, misogine și cu tentă sexuală și îi jignea pe elevi în cadrul orelor de curs, dar și în mediul online. Acesta a predat în ultimii 5 ani la 3 licee din București: Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Tehnic „Dimitre Leonida” și Colegiul Național „Victor Babeș”.

Potrivit Legii învățământului preuniversitar, cadrului didactic îi este interzis să predea în școlile de stat pentru următorii 7 ani școlari, precizează sursa citată.

Toni Șerban a contestat decizia luată pe 9 octombrie de consiliul de administrație al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din capitală printr-o adresă trimisă către Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar al Muncipiului București (ISMB), mai transmit realizatorii investigației.

  • Profesorul le-a spus jurnaliștilor că nu este nimic greșit în comportamentul său, întrucât reacțiile lui sunt un răspuns la atitudinea elevilor, care i-ar fi arătat gesturi obscene și l-ar fi numit „homosexual și pedofil”, după cum a motivat și într-un răspuns pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Cadrul didactic este acuzat că își jignea elevii și pe rețelele de socializare, numindu-i „delincvenți, analfabeți și cu o educație precară pe care au primit-o în familie”.

Acesta ar fi abuzat verbal o elevă, care este victimă într-un dosar de viol pentru care era acuzat un coleg de-al profesorului de la Liceul „Lucian Blaga”: „Toată școala știe că ai fost (…) elevă de moravuri ușoare”. În plus, profesorul a amenințat-o pe tânără că îi va „băga” pe părinții ei la închisoare.

O altă elevă a declarat că Toni Șerban i-ar fi făcut avansuri, relatează Recorder: „La prima oră din an, când voiam să-mi pun hanoracul pe mine, mi-a zis: «nu, lasă-l acolo, că se vede bine, îmi place ce văd»”. „Pur și simplu, se dădea la mine”, a mai adăugat fata.

Toni Șerban ar fi avut obișnuința să facă observații de natură misogină în cadrul orelor de curs, potrivit declarațiilor unei alte eleve – Șerban le-a spus tinerilor că „femeia nu poate face ceea ce face bărbatul”, „nu există egalitate decât la matematică și în pat” și „cum vă puteți lăsa conduși de o fată?”.

Mai mult de atât, acesta a inclus subiecte nepotrivite și în temele pentru acasă. El le-a cerut elevilor să redacteze un eseu cu titlul „Bărbatul trebuie să fie capul femeii”.

Aceeași elevă a vorbit și despre faptul că profesorul declara public că este marxist, deși Legea educației nu permite propaganda politică în școli: „Dânsul se consideră marxist. Pur și simplu, formulează, în repetate rânduri: «noi, marxiștii, considerăm…» (…). Se prezintă ca fiind Marxistul STS, adică Șerban Toni Sebastian”.

Cadrul didactic ar fi făcut observații necorespunzătoare și în legătură cu persoanele de etnie romă. Într-un email pe care l-a trimis liceelor la care preda, Toni Șerban a susținut că acestea se caracterizează prin „apatie, intelect de limită și lipsa conștiinței morale”.


7 comments
  1. Pe unde stau apărătorii mândrei profesii didactice acum?

    1. Nu ești tu ăla care zicea că profesorii sunt de neatins și nu există nicio posibilitate de a fi înlăturați, dacă se dovedesc incompatibil cu profesia, în orice fel?

      Sictir, mă. Înghite-ți vorbele.

      1. Nu, eu eram ăla care spunea că profesorii sunt de neatins cu excepția momentului când apare linșajul mediatic.

        Colegul vostru aici de față nu avea aceste metehne de când s-a scandalizat presa, le avea de ani de zile.

        Mi-aș fi înghițit vorbele cu mare drag dacă ar fi fost dat afară în absența articolelor de presă, doar din principiu.

      2. @Z(ultane),

        Dacă va da liceul în judecată și își va reprimi postul, „înghiți” cuvântul ăla împrumutat de la cei care ne-au cotropit? 😉

    1. Lasă că sunt scoli unde de ani de zile se face propaganda și nimeni nu ii vede.
      Cat despre etnii…are dreptate săracul!Și pe ăștia trebuie sa ii educam noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea se va face etapizat, anunță Klaus Iohannis. Pentru alte categorii, în afară de medici, va avea loc prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru

Vaccinarea pentru alte categorii decât medicii se va face prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-thru, potrivit anunțului făcut de…
Vezi articolul

„Alocația pentru transport” de până la 450 de lei pe lună, bani primiți în avans de la minister, va înlocui „sprijinul” actual pentru elevii navetiști, anunță ministrul Educației, după un val de critici stârnit de noile criterii de burse

„Avem deja un proiect de ordonanță de urgență care sunt convins că va fi adoptat săptămâna viitoare, în Guvern (…) Decontarea transportului, în primul rând, se face în avans pentru…
Vezi articolul

Atentat în Viena: Armata apără ambasadele și obiectivele importante / Teroristul care a ucis 4 civili, un albanez de 20 de ani care voia să plece în războiul din Siria de partea ISIS / Școlile sunt închise, iar localnicii – sfătuiți să stea în case

Ora 10.54: Mobilizare a forțelor de ordine în toate marile orașe din Austria pentru a preveni atentate similare, transmite Der Standard. Viața întregii țări e afectată de măsurile de precauție…
Vezi articolul

Mai multe familii de francezi dau în judecată TikTok pentru incapacitatea de a elimina conținutul dăunător / Copiii lor au fost expuși la videoclipuri care promovau suicidul și automutilarea pe rețeaua de socializare, iar doi dintre ei s-au sinucis

Șapte familii de francezi au intentat un proces împotriva gigantului social media TikTok, acuzând platforma că le-a expus copiii adolescenți la conținut dăunător care i-a determinat pe doi dintre ei…
Vezi articolul