Tinerii profesori pot ajunge pentru prima dată la catedră bine pregătiți în disciplina pe care o predau, dar fără să știe cum funcționează, în practică, o școală: cum se face o planificare, ce se întâmplă într-un consiliu profesoral, ce este o comisie pentru curriculum sau chiar cum arată o condică. Iar după angajare, sprijinul de care ar avea nevoie depinde, în multe cazuri, de disponibilitatea colegilor cu experiență, pentru că mentoratul pentru noii profesori se face neremunerat, „din suflet”, spun mai mulți profesori din comunitatea Merito intervievați de Edupedu.ro.
Problema este cu atât mai importantă cu cât peste 21.000 de profesori din sistem sunt debutanți, iar școala românească va avea nevoie de tot mai mulți oameni noi în următorii ani. În anul școlar 2025-2026 erau 21.196 de profesori debutanți, adică 10,6% din totalul celor 200.845 de profesori cuprinși în datele Ministerului Educației și Cercetării. În același timp, 43.818 de profesori au cel puțin 55 de ani și vor ajunge la vârsta standard de pensionare în următorii zece ani. Profesorii intervievați de Edupedu.ro descriu o ruptură între pregătirea universitară și viața reală din școală, urmată de lipsa unui sistem de mentorat pentru primii ani de carieră.
„Nu am intrat, ca practicantă, nici măcar o dată în cancelarie”
„Practicantul vine într-o școală de aplicație: patru-cinci studenți asistă la câteva ore, își construiesc un proiect didactic, predau o secvență, predau lecția finală și gata”, spune Antoaneta Luchian, profesoară de educație muzicală la Liceul UAIC din Iași. „Eu nu am intrat, ca practicantă, nici măcar o dată în cancelarie să văd ce e o condică, cum arată un orar, cum organizezi o activitate extracurriculară, ce înseamnă orarul în săptămâna «Școala altfel» sau în «Săptămâna verde», o întâlnire a comisiei metodice, prezentarea unui referat.”
După această experiență limitată, spune profesoara, absolventul poate ajunge direct responsabil de o clasă și de toate celelalte sarcini pe care le presupune viața unei școli: „Termin facultatea, sunt foarte bine pregătită profesional în specialitatea aleasă și intru într-o școală în care, dacă am norocul, cineva îmi răspunde la salut. O să fiu foarte răutăcioasă. Eventual mai întreb și eu: «Nu vă supărați, unde e procesul-verbal?» Dar nu am fost niciodată la un consiliu profesoral, nu știu ce e consiliul de administrație, ce e comisia pentru curriculum, și stau un an întreg panicată, încercând să înțeleg despre ce e vorba. Iar între timp trebuie să intru în clasă, unde toți copiii sunt diferiți.”
Consecința poate fi chiar renunțarea la profesie. „Eu am văzut în cancelaria mea doi sau trei tineri care s-au lăsat de meserie: au stat un an și au spus «Nu, este foarte complicat, mă duc să-mi caut altceva»”, spune Antoaneta Luchian.
„Au trecut 23 de ani și nimic nu s-a schimbat”
Briena Stoica, profesoară de engleză la Liceul UMFST din Târgu Mureș, spune că a trecut prin aceeași experiență la începutul propriei cariere: „Eu nu am fost un profesor pregătit de statul român și spun asta foarte responsabil. Am învățat disciplina, iar pregătirea mea psihopedagogică a fost făcută, cred, cu bună intenție, dar rezultatul a fost dezastruos. Am intrat în școală și nu știam pe unde s-o iau. Noroc că era liceul în care învățasem și cunoșteam coridoarele, dar nu înțelegeam nimic din ce înseamnă planificare, programă. Erau cuvinte și concepte pe care nu reușeam să mi le clarific.”
După 23 de ani, la începutul acestui an școlar, a primit o cerere de ajutor care i-a amintit de propriul debut: „Supărarea mea mare a fost că am început anul școlar cu rugămintea disperată a unei absolvente a unei facultăți prestigioase, din alt oraș, care îmi spunea: «Sunt la catedră de două săptămâni, fac numai școală de dimineața până seara și nu știu nimic: nici ce să-i ascult, nici cum să evaluez, nici la ce să fiu atentă.» M-am întristat și mi-am zis: au trecut 23 de ani și nimic nu s-a schimbat. Ea trăiește acum ce am trăit eu atunci.”
Statul finanțează, în același timp, formarea psihopedagogică a zeci de mii de potențiali profesori. În anul universitar 2023-2024, 56 de universități de stat și particulare aveau aprobate peste 32.200 de locuri la programele de formare psihopedagogică, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 6.234/2023. Profesorii intervievați de Edupedu.ro spun că absolvenților nu le lipsește pregătirea în specialitate, ci indică în primul rând lipsa contactului suficient cu munca efectivă din școală.
Raluca Voina, învățătoare și director adjunct la Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” din Brașov, are anul acesta mai mulți colegi tineri și spune că vede la ei „foarte multă bunăvoință și aplecare spre meserie”, dedicare, motivație și „o pregătire temeinică din punctul de vedere al științei materiei”. „Poate e mai puțin consolidată pregătirea pedagogică, metodică. Nu-mi dau seama dacă așa e structurat materialul la facultate, dar clar lipsește practica pedagogică. După câteva luni de lucru umăr la umăr cu ei, din experiența anului trecut, chiar se vede progresul. O altă structurare a practicii cred că i-ar ajuta să dobândească mai multă încredere la pornire.”
Aceeași diferență dintre teorie și lucrul efectiv cu un copil este descrisă de Laura Dogeanu, profesoară în învățământul special la CSEI Satu Mare, cu o clasă în Negrești-Oaș: „La nivel teoretic am învățat foarte multe: știam ce înseamnă tulburarea din spectrul autist, sindromul Down, care e simptomatologia, cum arată tabloul în general. Practica s-a desfășurat doar în ultimul an.” Contactul efectiv cu copiii l-a dobândit și prin voluntariat la asociații din Cluj. Chiar și așa, spune ea, „în primul an de învățământ, primele luni nu am conștientizat marea responsabilitate pe care o am și ce am de făcut la clasă”.
Mentoratul, între nevoia debutantului și bunăvoința colegilor
Problema nu se termină odată cu facultatea. Ștefan Nuț, director al Liceului „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc, spune că nevoia cea mai mare apare tocmai în primii ani de activitate: „Am constatat că tinerii care vin au cunoștințe teoretice și au parcurs și practică, dar nevoia foarte mare este în anii de stagiatură, unde la noi lipsește modelul de mentorat, care deocamdată produce rezultate mai bune decât alte metode. Au existat proiecte, am fost în proiectul PROF, pentru promovarea mentoratului, s-au făcut deja pași, doar că s-au întrerupt. Așa că rămâne ca directorul sau profesorii să se ajute între ei.” Liceul pe care îl conduce, școală-pilot, a inclus mentoratul în propriul proiect și continuă această componentă.
Aici apare și un paradox descris de Raluca Voina. În școala sa, profesorii care îndrumă studenții practicanți de la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar a Universității Transilvania din Brașov sunt remunerați pentru această activitate. Dacă același profesor sprijină însă un coleg care a terminat facultatea și a fost deja angajat în școală, mentoratul este voluntar. „Dincolo de vocație și de drag pentru colegii noștri mai tineri, mentorii ar trebui și remunerați. Sunt două situații. Mentoratul față de colegii nou veniți, cu normă întreagă sau parțială, este o activitate neremunerată, făcută din suflet de colegii cu experiență mai îndelungată.”
Miza păstrării acestor profesori în sistem este și una demografică. În 2021 erau 19.682 de profesori debutanți, iar în anul școlar 2025-2026 numărul lor ajunsese la 21.196, o creștere de numai 1.514 persoane, aproximativ 7,7%, în cinci ani. În același timp, aproape 44.000 de profesori aflați acum în sistem vor ajunge la vârsta standard de pensionare în următorul deceniu, iar aproape 10.000 sunt deja peste vârsta standard de pensionare calculată pe grila pentru femei și continuă să lucreze, după cum Edupedu.ro a arătat într-o analiză recentă pe baza datelor oficiale.
La această perspectivă se adaugă cea salarială. Am avut recent ocazia să vedem cât de „prețuită” e Educația de către guvernanți. În proiectul noii legi a salarizării analizat de Edupedu.ro în vara anului 2026, profesorul debutant era plasat la coeficientul 1,77, iar un profesor cu gradul didactic I și peste 25 de ani de vechime ajungea la maximum 2,42. Întregul parcurs de la debut până la cel mai înalt grad didactic și peste 25 de ani vechime încăpea astfel într-o diferență de 0,65 puncte de coeficient. Proiectul nu a fost adoptat. În aceeași variantă de grilă, un polițist pornea de la 1,44 și putea ajunge la 2,73, un funcționar public din administrația centrală de la 1,57 la 2,74, un medic pornea de la 1,92 ca rezident în anul I și putea ajunge la 4 ca medic primar, iar un judecător stagiar era plasat la 2,76, peste coeficientul maxim prevăzut pentru profesorul cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
Un an în școală, înainte de a rămâne singur în fața clasei
Una dintre soluțiile susținute de comunitatea Merito este un „rezidențiat didactic”, prin care viitorul profesor să petreacă o perioadă îndelungată într-o școală înainte de a primi întreaga responsabilitate a unei clase. Antoaneta Luchian spune că a văzut un asemenea model în Portugalia: „Nu l-am inventat noi, e practicat. L-am văzut în Portugalia: profesori mi-au povestit că, din cei doi ani de master, un an l-au petrecut în școală, de dimineața până seara. Au știut ce înseamnă consiliul, comisiile, o întâlnire, o consfătuire. Au participat la viața școlii cu tot ce înseamnă, iar când au intrat în școală au intrat asumați. Știau ce rol urmau să aibă: de diriginte, de consilier, de responsabil cu bursele. Și atunci faci altfel lucrurile.”
Pentru Briena Stoica, o parte din ceea ce nu a primit în formarea inițială a găsit mult mai târziu în comunitatea profesională: „Merito mi-a deschis uși, mi-a arătat ce se poate face mai bine, mi-a deschis drumul spre cursuri, spre cărți, spre ce ar fi trebuit să primesc și pentru care aveam o foame mare, cu mulți ani în urmă, dar nu am primit când trebuia. Probabil de aici vine și motivația colegilor din Merito de a da mai departe.”
Dar tocmai faptul că profesorii cu experiență ajung să umple voluntar golurile formării și ale integrării profesionale ridică, în opinia ei, o problemă: „Nu știu dacă e corect să ni se ceară să ne facem meseria numai cu sufletul, să se pună atât de mare accent, o presiune de-a dreptul, pe bunăvoința fiecăruia și pe sufletul mare al profesorilor. Sigur că îl avem. Dar ne-ar plăcea ca societatea și autoritățile să înțeleagă că, dincolo de suflet, suntem oameni care creștem copii, avem nevoie de odihnă, de timp personal, de recunoașterea muncii noastre.”
Foto: 26284069 © Chesterf | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.