Președintele Nicușor Dan tocmai a prezentat strategia națională de apărare. La vulnerabilități a indicat două: corupția & administrația publică. Aș indica a treia, cel puțin la fel de importantă: educația.
Dacă România a fost cât pe ce să se prăbușească în fața războiului hibrid al Rusiei, a fost și din cauză că Rusia a știut să speculeze vulnerabilitățile educației din România. Care nu formează gândirea critică; nu discută trecuturile noastre vinovate, fascismul interbelic & comunismul postbelic; nu educă spiritul civic; nu insistă pe formarea copiilor ca viitori cetățeni, conștienți de drepturile & responsabilitățile lor.
Și nu o face pentru că:
1) e mult subfinanțată;
2) statutul profesorului a fost îngrozitor diminuat (inclusiv & mai ales prin atacurile recente ale ministrului Educației împotriva profesorilor);
3) educația e supra-birocratizată (& tot timpul pe care profesorii îl pierd cu hârtii ar face minuni dacă ar fi reinvestit în copiii noștri);
4) există o teamă enormă de reformă în structurile birocratice ale ministerului Educației.
Iar ce s-a întâmplat cu educația sub Daniel David e îngrozitor. Cei mai nocivi miniștri ai Educației sunt Ecaterina Andronescu & Daniel David.
Știu cât sună de contraintuitiv – dar educația ar trebui să facă parte din strategia națională de apărare. Fiindcă e una dintre vulnerabilitățile majore pe care Rusia a știut să le speculeze pentru a aduce România democratică aproape de colaps. Și ar fi o iluzie cu consecințe teribile să credem că Rusia nu va specula iar această vulnerabilitate a educației românești de îndată ce va putea.
__________
Despre autor:
Radu Vancu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care a absolvit-o. Poet, eseist, traducător și editor, activează și ca redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”, coordonând în paralel secțiunea literară a revistei „Timpul”. A tradus în limba română o parte semnificativă din opera poetică a unor autori canonici precum Ezra Pound, William Butler Yeats (pentru Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (pentru Casa de editură Max Blecher). A semnat și coordonat mai multe antologii tematice, individual sau în colaborare cu scriitori precum Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin și Marius Chivu. De asemenea, a îngrijit ediții din poezia lui Alexandru Macedonski și Alexandru Mușina, potrivit descrierii de pe humanitas.ro.