Programe de educație financiară pentru profesori, abordarea în școală a noțiunilor de educație financiară, „săptămâna educației financiare” în grădinițe și curs opțional pentru studenți – propuneri din Strategia Națională de Educație Financiară pusă din nou în dezbatere publică, la un an și jumătate de la prima încercare

720 de vizualizări
Foto: © Thicha Satapitanon | Dreamstime.com
Ministerul Educației a repus în dezbatere publică Strategia Națională de Educație Financiară 2023-2030, care cuprinde dezvoltarea unor programe de tipul „Săptămâna educației financiare” în grădinițe, includerea şi/sau dezvoltarea unor elemente de educaţie financiară în curriculum de la nivelul învăţământului primar, gimnazial, liceal, introducerea educației financiare în universități, programe de educație financiară pentru profesori, dar si implementarea unui program national de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți în vederea educării copiilor din perspectivă financiară.

Strategia de Educație Financiară a mai fost pusă în consultare publică de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, în aprilie 2022 și conținea prevederi precum formarea a cel puțin 20.000 de profesori, premii pentru cadrele didactice care dezvoltă nivelul de educație financiară a elevilor, care nu se mai regasesc în actuala strategie. În schimb, este introdusă educația financiară începând cu nivelul preșcolar

Ministerul Educației a precizat marți că proiectul actual vizează și abordarea, în școală, a noțiunilor de educație financiară, în acord cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Obiectivele Strategiei Naționale de Educație Financiară

  • Creșterea nivelului de cunoștințe în domeniul financiar ale elevilor și studenților. 
  • Creșterea nivelului de cunoștințe ale cadrelor didactice în privința educației financiare. 
  • Asigurarea unei componente de educație financiară în educația parentală.
  • Îmbunătățirea nivelului de cunoaștere al consumatorilor adulți privind gestiunea informațiilor financiare, precum și drepturile și îndatoririle legate de utilizarea produselor financiare.
  • Formarea de comportamente și atitudini financiare la adulți

Ce acțiuni se propun pentru realizarea obiectivelor

Dezvoltarea și introducerea elementelor de educație financiară în curriculum-ul național

În noua lege a educației, tematica educației financiare devine obligatorie, ceea ce implică faptul că în noile programe vor fi incluse noțiuni de educație financiară. Este foarte important ca elevii să știe să-și gospodărească bugetele, să facă alegeri financiare cu toate argumentele pe care ar trebui să le aibă un cetățean integrat în societate și activ.

În acest sens, prin prezenta strategie se propune dezvoltarea, sau după caz, introducerea elementelor de educație financiară în curriculum-ul național, prin modalități specifice, în cadrul tuturor nivelurilor de învățământ, având în vedere:

  • Alegerea celor mai adecvate modalități de realizare a educației financiare, în cadrul învățământului formal, prin dezvoltarea elementelor deja existente, sau după caz, prin introducerea ca noutate a elementelor de educație financiară. 
  • Dezvoltarea elementelor deja existente, sau după caz, introducerea ca noutate a elementelor de educație financiară se poate realiza prin abordări monodisciplinare, transdisciplinare, multi și interdisciplinare sau într- un sistem modular.
  • Definirea competențelor specifice, în funcție de tipul de abordare (monodisciplinară, transdisciplinară, multi și interdisciplinară sau într-un sistem modular) și ținând cont de nivelul/anul de studiu pentru care sunt propuse.
Introducerea educației financiare în universități

Pentru majoritatea indivizilor interacțiunile cu sistemul financiar cresc după finalizarea studiilor liceale și provocările întâmpinate pot reprezenta stimulente importante pentru a-și însuși concepte de educație financiară. 

Intervențiile cu performanțe ridicate în influențarea comportamentelor financiare pozitive sunt cele care sunt efectuate cât mai aproape de momentul în care se iau deciziile, prin urmare este foarte important ca programele de educație financiară să continue și după finalizarea studiilor liceale. În acest stadiu e important ca programele să se concentreze pe dezvoltarea competențelor ce pot fi aplicate imediat: planificarea financiară, administrarea fondurilor disponibile, identificarea și administrarea riscurilor financiare.

Pentru promovarea cunoștințelor de educație financiară în cadrul universităților și a sistemului de învățământ prezenta strategie propune următoarele activități:

  • Introducerea în universități a unui curs opțional de educație financiară pentru studenți;
  • Crearea de parteneriate între universități, asociații de studenți și entități din domeniul bancar pentru realizarea de ateliere pe teme de educație financiară pentru studenți;
  • Acțiuni de prezentare a serviciilor electronice oferite tinerilor contribuabili pentru crearea și întreținerea unui buget personal (aplicații financiare) și facilitarea îndeplinirii obligațiilor fiscale;
Promovarea unor comportamente financiare responsabile în rândul copiilor și tinerilor prin intermediul mass-media

Utilizarea poveștilor, jocurilor, activităților ludic-educative, reclamelor publicitare pentru influențarea comportamentelor financiare pozitive poate reprezenta o cale eficientă în realizarea educației financiară. Mesajele transmise prin intermediul presei audio, video, scrise și pe Internet pot ajunge ușor la copii și tineri și pot influența semnificativ comportamentul acestora. În acest sens, este necesar ca furnizorii de educație financiară să fie încurajați pentru:

  • Realizarea de parteneriate cu edituri pentru crearea de resurse educaționale pentru copii și tineri pe teme de educație financiară, inclusiv manuale/auxiliare de educație financiară;
  • Realizarea de parteneriate cu televiziuni, companii de animație și jocuri video pentru introducerea de elemente de educație financiară în programe naționale de educație financiară, emisiuni TV pentru copii și tineri, în animații și în jocuri video.
Implementarea unor programe de educație financiară destinate cadrelor didatice din învățământul preuniversitar și universitar

Succesul programelor de educație financiară în cadrul sistemului de educație formală depinde într-o mare măsură de calitatea activității didactice care se bazează pe pregătirea profesională a profesorilor și pe resursele disponibile pentru susținerea acestei activități. În acest sens, prin prezenta strategie, se propune dezvoltarea de programe care să includă:

  • Cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice, prin care să crească gradul de conștientizare a importanței educației financiare, însușirea de metode pedagogice moderne spre a fi utilizate în activitatea didactică din domeniul educației financiare;
  • Dezvoltarea unei platforme online pentru cadrele didactice care să conțină resurse – cursuri de formare profesională și resurse pentru predare (videoclipuri pe teme de educație financiară, jocuri etc.) corespunzătoare curriculumului pentru educație financiară. Platforma va avea o componentă interactivă prin care profesorii să poată să împărtășească strategii didactice, precum și să comunice cu administratorii platformei, dar și între ei;
  • Organizarea de activități tematice și ateliere de educație financiară pentru cadrele didactice. 
Implementarea unui program national de conștientizare, consiliere și sprijin pentru părinți în vederea educării din perspectivă financiară a copiilor

Familia joacă un rol important în dezvoltarea competențelor în domeniul financiar, furnizând copiilor primele oportunități de a discuta și interacționa cu banii, din primii ani de viață. Prin urmare, sprijinirea părinților pentru a putea insufla copiilor de la vârste foarte mici atitudini și comportamente financiare pozitive, reprezintă o direcție de acțiune importantă în cadrul acestei strategii. Aceasta are în vedere organizarea de acțiuni de informare pentru a promova beneficiile în dezvoltarea copiilor pe care o aduc discuțiile pe teme financiare din cadrul familiei (de exemplu, rolul banilor și cum ar trebui să fie folosiți banii, importanța de a declara și plăti corect impozite și taxe etc.).

DOCUMENT Proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară 2023-2030

Foto: © Thicha Satapitanon | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Cea mai buna educatie financiara a fost sa aplic ceea ce mi-a spus un domn la un doment dat. Urmareste cursul valutar de pe https://curbnr.ro/, urmareste stirile despre taxe, cauta firme sau active in care sa investesti banii si vei vedea ca vei ajunge la succes.

  2. introduceti si saptamana presului. saptamana porcului. saptamana roz. galben verzuie. saptamana visatului in luna. numai scoala sa nu facem.

  3. În țara celor plătiți la negru, cu salariul minim pe economie sau din bacșiș… noi vrem să știe elevii ce e aceea investiție, ce sunt debitul/creditul, cum funcționează bursele…

    Poate ar fi cazul mai întâi să ajutăm familiile să treacă de nivelul nevoilor de bază, zic. Interesul în studiul finanțelor vine în mod natural când ai bani pe care să-i faci să lucreze pentru tine, nu când trăiești de pe o zi pe alta.

    1. mihai , scopul real al acestei educatii este sa auda copii ca exista bănci. de aici SI pana se ajung sa se imprumute trece oleaca de timp. de cand se imprumute SI pana ajung la traiul de pe o zi pe alta mai trece oleaca de timp.. totul e sa afle copchiii unde e lațul in care tre sa bage capul.
      bancile au lobiști prin guvern de asta suna pompos ,program national de educatie, o sa vezi ca o sa aparat SI program national de digitizare , de roboti , etc , ptr ca marile companii tre sa vanda tehnologie SI Romania e o piața buna de muls .. n ai vazut cat de elogiate sunt tabletele , vor sa le bage de la gradinița , dar articolul respectiv e promovat de Samsung. astea cu educatia financiara era deobicei BCR sau raifaisen .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Cum se naște pasiunea pentru robotică la un elev de clasa a II-a fără acces la telefon, un student în anul I la ASE și un profesor cu zeci de ani experiență, dar care nu a lucrat până acum cu roboți

Ce au în comun cei trei? Implicarea în programul NEXTLAB.TECH, care învață copiii cum să construiască și să programeze roboți. Andrei este acum student în anul III la Academia de…
Vezi articolul