Programul Consiliului Județean Harghita va fi adaptat la vacanța de toamnă a elevilor, anunță instituția

263 de vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că îşi va adapta, săptămâna viitoare, programul la vacanţa de toamnă a elevilor, astfel încât angajaţii care au copii să poate petrece timp alături de aceştia, potrivit Agerpres.

„În săptămâna 24 octombrie – 28 octombrie, conform programei şcolare, va fi vacanţă pentru elevi şi pentru ca angajaţii Consiliului Judeţean să poată fi alături de copii, în cadrul instituţiei activitatea se organizează în mod flexibil, având un ritm mai redus ca de obicei’, se arată într-un comunicat transmis de către Biroul de Presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, o parte dintre angajaţi îşi vor lua concediu, iar alţii vor primi zile libere, reprezentând recuperări din ore suplimentare.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat, citat în comunicatul menţionat, că „instituţia sprijină acele măsuri prin care se echilibrează activitatea profesională cu viaţa de familie”.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, „își exercită atribuțiile conform prevederilor legale” și în baza unui ordin de ministru, spune Ministerul Educației la aproape o lună după ce instanța a suspendat o serie de acte ce au dus la confirmarea lui pentru un nou mandat

Actul administrativ în baza căruia rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca (USAMVCN), Cornel Cătoi, își exercită mandatul „este ordinul de ministru”, iar confirmarea lui ca rector nu a fost…
Vezi articolul

După protestele masive ale profesorilor, ministrul Finanțelor îi mulțumește Ligiei Deca pentru majorarea propriului salariu. Marcel Boloș: În calitate de ministru, dar și de profesor universitar, simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație. Felicitări doamnei ministru!

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, îi mulțumește Ligiei Deca pentru majorarea salariilor din Învățământ: „Vă vorbesc în calitate de ministrul al Finanțelor, dar și de profesor universitar, în care simțim cu…
Vezi articolul