PROIECT Diplomele studenților care termină facultatea din 2025 vor avea cod QR, la fel și diplomele de doctor din 2024 / Berezovski, Ministerul Educației: Va arăta parcursul academic integral al absolventului

8.267 de vizualizări
Foto: captură – diplomă
Începând cu anul 2025, diploma de absolvire a programelor universitare – licență, masterat, de inginer, arhitect și altele urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației (ME) vineri seară, 12 ianuarie. Noutatea codului QR ar urma să se aplice deja de anul acesta pentru cei care termină cu o diplomă de doctor, conform proiectului de HG în consultare.

Prin scanarea codului QR se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului diplomei, sistem care ar urma să fie conectat în acest sens cu Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) – pentru învățământul preuniversitar și cu Registrul Matricol Unic (RMU) – pentru universități, după cum explică pentru Edupedu.ro Robert Berezovski, șef la biroul Acte de studii din Ministerul Educației.

„Interogarea bazei de date pe baza codului QR se va face cu respectarea GDPR. Se va stabili ce este relevant pentru un absolvent. Dacă este vorba de un absolvent de liceu, pentru diplomele din preuniversitar, atunci poate fi vorba de notele de la Bacalaureat, liceul terminat, calificativele la competențele lingvistice și digitale; pentru un doctor – instituția de învățământ absolvită, domeniul, competențele dobândite. Practic va arăta parcursul academic integral al absolventului. Va fi o consultare și cu mediul privat, pentru că încercăm să eliminăm prezentarea pe hârtie a documentelor de studii. Este un prim pas spre digitalizare și eliminarea birocrației”, spune Berezovski.

Interogarea va fi normată prin mai multe regulamente, potrivit reprezentantului din Minister. Oricine va putea scana codul QR pentru a verifica dacă, de exemplu, documentul este autentic, iar această operațiune va fi mai facilă pentru instituții, adică școli, angajatori, și cu un consimțământ din partea titularului – în cazul unei verificări simple, pentru o persoană obișnuită care solicită verificarea unor informații, spune șeful biroului de Acte de studii din Ministerul Educației. „Ne vom gândi la un mecanism de autentificare, ca regulamentul privind protecția datelor personale să fie respectat, și asta împreună și cu IT-iști. (…) Platforma se va dezvolta, deocamdată nu există”.

„Este suficient ca cineva care deține un certificat sau o diplomă să vină cu codul QR, pe care îl poate salva în telefon, la admiteri în facultăți sau la angajări, și să nu mai fie nevoie de diploma în format fizic. Universitatea ar urma să vadă că are studiile corespunzătoare, diploma necesară și așa să se înscrie în concursul de admitere. Foarte multe diplome se pierd, plus că ne-am gândit la cei care vor să studieze în străinătate, îi avantajează în aceeași măsură și peste granițe”, a mai declarat Robert Berezovski pentru Edupedu.ro.

Pe modelele oferite de Ministerul Educației, redate mai jos în articol, nu există încă și o marcare a codului QR sau a locului unde ar urma să fie acesta pus pe document.

O altă noutate prevăzută de actul normativ în stadiul de proiect ar fi și ca universitățile să elibereze un supliment la diplomă de format Europass, bilingv, până acum acest document adițional eliberându-se doar la solicitarea absolventului, mai prevede hotărârea în consultare publică.

FOTO DOCUMENT Model de diplomă de licență (proiect):

FOTO DOCUMENT Model de diplomă de inginer (proiect):

FOTO DOCUMENT Model de diplomă de masterat (proiect):

FOTO DOCUMENT Supliment Europass la diplomă (proiect):

  • Celelalte modele de acte pot fi descărcate de pe edu.ro.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise pe adresa de e-mail acte.studii@edu.gov.ro, potrivit anunțului ME.

DOCUMENT Hotărârea de Guvern pentru actele de studii – învățământ superior 2024 (proiect):

DOCUMENT Nota de fundamentare:

Citește și:
Toate diplomele de absolvire, certificatele profesionale, de atestare a competențelor sau de echivalare vor conține un cod QR din anul școlar 2024-2025 – proiect de hotărâre. Diploma de absolvire a liceului s-ar schimba pentru promoția curentă


2 comments
  1. Moaaamaaa! Astia mananca reforma pe paine. Nici Harvard nu are cod QR. Cat de avansati suntem. Studenti din toata lumea vor veni sa studieze la noi ca sa aiba cod QR de la doamna doctor.

    Doctor Deca, cel mai cool ministru ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un microbuz școlar executat silit într-o comună din Maramureș / Președintele Consiliului Județean: A pune sechestru pe un microbuz școlar, un bun destinat copiilor este o decizie lipsită de orice urmă de decență

În comuna Șieu, județul Maramureș, un microbuz școlar este executat silit de către un executor judecătoresc, în urma unor datorii mai vechi ale administrației locale, anunță emaramureș.ro, preluat de G4Media.ro. Fii…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC: Noile planuri-cadru dau putere profesorilor să propună ore pentru performanță sau remediale / Încercăm să nu mai încorsetăm profesorul într-o programă unică, care uneori nu este adaptată nivelului elevilor

Profesorii vor avea mai multă libertate în adaptarea materiei și în organizarea orelor pentru elevii cu performanțe deosebite sau pentru cei care au nevoie de ore remediale, afirmă, luni, șeful…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, confruntat de directoarea de școală Andreia Bodea cu promisiunile nerespectate ale predecesorilor săi în privința legii salarizării profesorilor: Dacă până la jumătatea lunii aprilie nu încep discuțiile cu sindicatele, îmi dau demisia

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni seară, 16 februarie, la Antena 3, că își va da demisia dacă până la jumătatea lunii aprilie nu vor începe consultările cu sindicatele…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Trecerea la cursuri față în față, peste noapte, ar însemna o bulversare inutilă a procesului didactic. Trebuie aplicată OUG 99/ 2021 care respectă dreptul universităților să revină gradual la situația din martie 2020

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îl contrazice pe ministrul Educației și susține că universitățile își pot continua cursurile online, anul acesta universitar, chiar și după încetarea stării de alertă. „Trecerea la…
Vezi articolul