Proiectul SmartCloud al Universității Babeș-Bolyai, de infrastructură de calcul de înaltă performanță, va primi peste 5 milioane de lei din fonduri europene

1.532 de vizualizări
Predare exclusiv online
Predare exclusiv online la facultati / Foto: Facebook – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va primi peste 5 milioane de lei din fonduri europene pentru realizarea unui proiect de infrastructură de calcul de înaltă performanță, de tip cloud.

„Proiectul de dezvoltare a infrastructurii cloud a UBB pentru realizarea unui sistem integrat de management academic și suport decizional bazat pe Big&Smart Data – SmartCloudDSS a fost cel mai bine clasat la nivel național între proiectele de acest gen depuse în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020”, precizează Universitatea Babeș-Bolyai, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Proiectul vizează creșterea capacității de cercetare în domeniul analizei, managementului și
securității datelor, prin creșterea cu 45% a capacității de procesare a infrastructurii de calcul
existente și dublarea capacității de stocare.

Obiectivele finale ale proiectului urmăresc îmbunătățirea suportului decizional pentru
managementul academic, creșterea bazei și atractivității UBB pentru colaborări științifice, dar și creșterea vizibilității pe plan internațional a cercetării științifice în domeniul analizei, managementului și securității datelor de mari dimensiuni efectuate de UBB.

Cele 2 componente majore ale proiectului se referă la investiția în tehnică de calcul și
software, respectiv în sistemul integrat de management academic și suport decizional.
Astfel, proiectul cuprinde realizarea unui nou centru de date care va extinde și va
moderniza sistemul de calcul existent prin creșterea capacității de procesare și stocare a datelor.

Noul sistem va fi proiectat după o arhitectură eficientă energetic de tip cluster.

„De asemenea, în cadrul proiectului va fi dezvoltată o platformă care va permite raportarea producției științifice pentru diverse scopuri (evaluare) și niveluri de agregare (pe proiect, pe facultate, pe centru de cercetare etc.), gestionarea conținuturilor open access (cursuri, prezentări, articole, seturi de date etc.), managementul financiar al resursei umane din universitate, precum și managementul administrativ al proiectelor de cercetare și al competențelor academice prin promovarea abilităților și ariilor de competență care ar putea prezenta interes pentru colaboratori externi (pentru parteneriate de cercetare, didactice, cu piața muncii și societate)”, informează UBB.

Proiectul va fi implementat până la finalul anului 2021, iar valoarea lui totală depășește 5
milioane de lei.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cinci ani de închisoare pentru fostul profesor de etică și integritate academică Rudolf Cristian, care a primit mită de la studenți. Instanța i-a interzis să mai fie profesor 5 ani, după executarea pedepsei, și a ridicat sechestrul pentru două lingouri de aur / Decizia nu este definitivă

Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită…
Vezi articolul

Consiliul de Etică al Ministerului Educației explică în ce condiții a cerut Comisiei de Etică a Universității Cuza din Iași să se pronunțe asupra posibilelor “abateri disciplinare” ale rectorului Tudorel Toader

Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației, precizează într-un comunicat că nu s-a pronunțat în privința sesizărilor cum că rectorul Universității Al. I. Cuza din…
Vezi articolul

Ligia Deca anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii non-UE, fără nicio precizare despre întârzierea de 45 de zile la anunțarea rezultatelor pentru aplicanți

Ministra Educației, Ligia Deca, anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii din afara Uniunii Europene, fără nicio precizare despre întârzierea…
Vezi articolul