Daniel Funeriu: Cea mai mare sursă de infecţii nozocomiale (ale creierului) din România sunt universitățile

2.472 de vizualizări
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, scrie într-un text publicat pe Facebook despre faptul că „cea mai mare sursă de infecţii nozocomiale (ale creierului) din România sunt universitățile”.

Recunosc, am greşit. Şi am greşit foarte grav”, scrie Daniel Funeriu. „Când ai nişte cutume într-un sistem profund toxic pentru o țară, aşa cum e sistemul universitar românesc, ai două variante: 1) schimbi sistemul, sperând că se vor schimba cutumele şi comportamentele toxice sau 2) faci din cutumele toxice lege, consolându-te că „asta e tradiția noastră”. Reamintim că fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a criticat decizia Guvernului prin care a aprobat vineri în şedinţă, eliminarea criteriilor de etică şi integritate din concursurile şi evaluare în cercetare şi învăţământul universitar, fapt semnalat de Edupedu.ro

Citeşte mai jos textul integral:

Cea mai mare sursă de infecţii nozocomiale (ale creierului) din România sunt universitățile: revin asupra opiniilor mele referitoare la noul mod pesedist de ocupare a posturilor din universitați.

Recunosc, am greşit. Şi am greşit foarte grav. Când ai nişte cutume într-un sistem profund toxic pentru o țară, aşa cum e sistemul universitar românesc, ai două variante: 1) schimbi sistemul, sperând că se vor schimba cutumele şi comportamentele toxice sau 2) faci din cutumele toxice lege, consolându-te că „asta e tradiția noastră”.

Eu am aplicat şi militat ulterior pentru varianta 1. Pentru că nu cred că e normal ca nr de profesori să fie egal cu cel de conferențiari (vreo 4500 în vremea mea), pentru că eu cred că a fi profesor universitar reprezintă o mare chestie, nu doar o bifare a unor criterii şi, noh, merită şi el că e băiat bun, ş.a.

Azi constat că: a) covârşitoarea majoritate a universitarilor consideră că trebuie aplicată varianta 2: transformarea în lege a cutumelor toxice; b) majoritatea universitarilor văd postul de profesor ca o promovare de la sculer-matrițer la sculer-matrițer şef. Pentru mine normalitatea universitară e cea din sistemele în care m-am format: Franța, SUA, Japonia, Germania.

În oglindă, pentru ei, firescul e ceea ce au văzut de mici, şi prin urmare ceea ce caută să perpetueze. Deci cel inadecvat sunt eu, şi împreună cu mine puținii care cred că trebuie să fie altfel. În concluzie: ai cu cine dar nu ai pentru cine…

PS: având în vedere tradiția infecțiilor nozocomiale din spitale propun ca ele să fie băgate, prin lege, în categoria „sănătate curată”, că deh, aşa e la noi, ce să ne mai complicăm să avem spitale ca-n Germania, nu se aplică la noi!

PPS:
Ei sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul

Rezultatele de la admiterea la școlile de poliție, de pompieri și de jandarmi au fost afișate, cursurile încep din 30 ianuarie / Viitorii polițiști trebuie să aducă de acasă „7 caiete studențești a 100 file și 1 caiet dictando a 48 file fără spire”, jandarmii și „trusă de geometrie”, iar pompierii câte „o cutie de creioane colorate și un top de coli A4”

Școlile postliceale din subordinea Ministerului de Interne au afișat rezultatele finale după admiterea care a avut loc în ultima parte a anului trecut, în perioada octombrie-decembrie. Rezultatele au fost afișate…
Vezi articolul

Ministrul Educației încurajează declarațiile pe propria răspundere cerute de profesori pentru raportarea testelor făcute acasă: Dacă părinții sunt de acord, nu mi se pare deloc un lucru rău. Dacă mergem pe ideea că suntem o țară de iresponsabili nu ajungem niciunde / Implicațiile juridice ale unei asemenea declarații

„Dacă mergem pe ideea că suntem o țară de iresponsabili, nu ajungem niciunde”, astfel a comentat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cazul profesorilor care folosesc declarația pe propria răspundere pentru raportarea…
Vezi articolul
Bogdan Aurescu - Inquam Photos / George Călin

Bogdan Aurescu, despre educația minorității române din Ungaria: Este necesar să găsim soluții pentru formarea de noi cadre didactice pentru trimiterea din România şi să acordăm burse pentru a încuraja elevii români să învețe în limba română

Necesitatea creșterii calității învățământului în limba română, asigurarea unei finanțări adecvate pentru mass-media de limba română, dar și pentru proiectele instituțiilor de cultură reprezentative pentru etnicii români din Ungaria sunt…
Vezi articolul