Protest al profesorilor pe 4 februarie, în fața Guvernului, față de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, anunțat de sindicatele din educație – document

313 vizualizări
sursa: FSE Spiru Haret
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor picheta Palatul Victoria marți, 4 februarie. „Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice”, potrivit unei notificări transmise autorităților pe 23 ianuarie. 

Acțiunea de protest va avea loc în intervalul orar 12:00-13:30, în rondul din fața sediului Guvernului din Piața Victoriei, participanții urmând să sosească începând cu ora 11:30. La pichetare sunt așteptate aproximativ 2.000 de persoane, membri de sindicat din învățământ.

În documentul transmis Primăriei Municipiului București, Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sindicatele precizează că protestul are ca scop atragerea atenției asupra nemulțumirilor salariaților din educație față de politicile guvernamentale de diminuare a deficitului bugetar, aplicate în sistemul de învățământ.

Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra faptului că salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.

Acțiunile de protest se vor desfășura în mod pașnic și civilizat și vor afecta circulația pietonală, dar nu vor afecta circulația rutieră”, potrivit notificării semnată de liderii sindicali.

Protestul vine în contextul unui climat tensionat în educație, marcat de avertismentele sindicatelor privind reducerea numărului de clase, creșterea efectivelor de elevi la clasă, posibile pierderi de norme didactice și impactul acestora asupra stabilității locurilor de muncă ale profesorilor. 

Informații de context

„Astfel de măsuri care să lovească atât de puternic în învățământul preuniversitar nu au fost luate de niciun ministru al educației, până acum”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Observator News, pe 23 ianuarie.

„Colegii vor trebui să-și completeze catedrele în localități care se află la 30, 40, 50 de kilometri de distanță de localitatea de domiciliu și atunci unii vor prefera să renunțe la niște ore din norma didactică de predare”, a susținut Marius Nistor.

Declarația a fost data în contextul în care în această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.

Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.

Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

Eveniment pentru profesori, pe 2 aprilie, la Brașov: trei școli prezintă experiența aplicării la clasă a fișelor educaționale transdisciplinare Life-Lab.ro și care a fost reacția elevilor / Înscrieri deschise, ateliere pentru profesori și resurse gratuite

Pe 2 aprilie 2025, la Brașov, are loc un nou eveniment regional dedicat profesorilor din toată țara, organizat de școlile implicate în programul LifeLab by BCR: Școala Gimnazială nr.1 Poiana…
Vezi articolul
Inspecția specială

DOCUMENT Inspecția specială și susținerea lucrării pentru gradul didactic I se realizează online, potrivit Ministerului Educației. Celelalte precizări pentru definitivat și gradul II / Criteriile generale pentru selecția profesorilor metodiști

Inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I se realizează online, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Inspecțiile pentru obținerea definitivatului și pentru gradului…
Vezi articolul