Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară marchează deschiderea anului universitar 2025-2026, în timp ce universitățile desfășoară festivități și evenimente pe parcursul mai multor zile

412 vizualizări
Foto: ANOSR
Deschiderea anului universitar 2025-2026 este marcată, luni, de proteste anunțate de Alianța organizațiilor studențești în mai multe orașe ale țării, față de tăierile aduse burselor și alte măsuri introduse prin Legea Bolojan. Manifestațiile, anunțate preponderent pentru a doua parte a zilei, se suprapun cu diverse festivități și evenimente ale universităților, unele dintre ele organizate pe parcursul mai multor zile. 

Astfel de festivități au fost anunțate de instituțiile de învățământ superior din toată țara – fie evenimente organizate la nivelul fiecărei facultăți, ca în cazul Universității din București, fie prin evenimente de tip ceremonii în Aula Magna (vezi cazul UBB).

  • Alte universități au asociat deschiderea anului cu evenimente declanșate cu ocazia Nopții Cercetătorilor, pe 26 septembrie.

În același timp, momentul este marcat de studenți prin proteste. Vineri, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat extinderea la nouă a listei de orașe unde sunt programate, luni, manifestații.

ANOSR a spus că protestele au susținerea sindicatelor și a organizațiilor de elevi și părinți și declară:

  • „Motivele pentru care vom protesta sunt următoarele: ne împotrivim măsurilor de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 și O.U.G. 156/2024, care îngrădesc accesul la un sistem de învățământ echitabil pentru toate categoriile de studenți și afectează în mod direct calitatea învățământului din România. În ciuda tuturor demersurilor făcute de noi încă de la începutul anului, nu au existat modificări sau semne reale de remediere a efectelor negative create, așadar ne vedem nevoiți să continuăm protestele până când vom fi tratați cu adevărat ca parteneri decizionali în aspectele care ne influențează activitatea în mod direct.”

Protestele sunt programate, potrivit anunțurilor ANOSR, după cum urmează:

  • București – ora 16:00, Piața Victoriei
  • Timișoara – ora 14:00, Piața Victoriei – UPDATE: Luni, ANOSR a anunțat că autoritățile locale au respins cererile inițiale privind organizarea protestelor
  • Cluj-Napoca – ora 11:30-13:00, în fața Prefecturii
  • Iași – ora 13:00, în Piața Unirii
  • Galați – ora 18:00, în fața Prefecturii
  • Suceava – ora 13:00, Esplanada Corpului A al Universității ,,Ștefan cel Mare”
  • Alba Iulia – ora 13:30, Piața Cetății
  • Sibiu – ora 16:00, Piața Mare
  • Baia Mare – ora 10:00, în fața Centrului Universitar Nord


2 comments
  1. Să nu cedați! Ei sunt reprezentanții șpăgarilor nu ai poporului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceele agricole vor putea construi corpuri noi de clădiri și vor putea fi dotate cu mobilier nou și echipamente digitale – apel PNRR de 43 de milioane de euro. Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică

Liceele tehnologice cu profil agricol vor putea construi corpuri noi de clădiri, să le eficientizeze din punct de vedere energetic pe cele existente și să își înnoiască infrastructura școlară prin…
Vezi articolul

A început ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență care decide scenariul de funcționare a școlilor și grădinițelor din București / Berbeceanu: Ideea este că vom menţine măsurile care deja au fost adoptate

A început ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, care decide scenariul de funcționare a școlilor și grădinițelor din București. La ședința care a început la ora 10:00 participă și…
Vezi articolul

Elevii din cele mai sărace regiuni ale României au cele mai multe medii sub 5 la Evaluarea Naţională 2023/ Organizația Salvaţi Copiii cere autorităţilor să ia măsuri

Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă „disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României”, potrivit unei analize a Salvaţi Copiii România. Astfel, cele mai multe medii sub 5…
Vezi articolul