Raed Arafat: Nu te duci cu copiii, cu nepoții în vizită la bunica. Nu-i amesteci. Dacă stați în aceeași casă, atunci bunica trebuie să fie cât mai posibil izolată de restul persoanelor tinere care circulă afară

19.319 vizualizări
FOTO: gov.ro
Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că părinții nu trebuie să meargă în vizită cu nepoții la bunici, iar dacă stau în aceeași casă, bunicii sau persoanele în vârstă trebuie izolate de cei tineri care ies afară.

Raed Arafat: „Este o recomandare care trebuie dată tuturor. În privința persoanelor în vârstă: vedeți că în cadrul ordonanței militare a ieșit și solicitarea către autoritățile publice locale de a identifica persoanele în vârstă care nu au susținători care să le aducă mâncare, care să le aducă ce au nevoie, pentru că trebuie să evităm să-i lăsăm pe oamenii aceștia, ei sunt cei mai vulnerabili la acest moment. Și e foarte important să înțeleagă familiile acest lucru. Nu te duci acolo în vizită la bunici, nu te duci cu copiii, cu nepoții în vizită la bunica. Nu-i amesteci! Dacă stați în aceeași casă, atunci bunica trebuie să fie cât mai posibil izolată, sau bunicul, sau persoană în vârstă, de restul persoanelor tinere care circulă afară. Ăsta este singurul mod prin care putem să protejăm persoanele cele mai vulnerabile la acest moment și acestea sunt persoanele în vârstă.”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai spus că programul de deplasare în afara casei, a domiciliului, prin ordonanța militară anunțată sâmbătă, și care intră în vigoare duminică noaptea la ora 22:00, nu va pune probleme celor care luni dimineața merg la serviciu:

Raed Arafat: „Mâine cei care merg în timpul zilei nu vor avea probleme pentru că este la nivel de recomandare, dar de la 22:00 seara trebuie să aibă documentul care atestă că merge la job sau se întoarce de la job, deci dacă circulă trebuie să aibă un document. Asta poate să fie legitimația de serviciu, poate să fie declarația olografică despre care s-a vorbit în cadrul Ordonanței, poate să fie un aviz dat, sau un permis, un document dat de la locul de muncă. Deci există aceste modalități prin care o persoană poate demonstra, dacă este oprită de forțele de ordine, că ea este în cadrul celor cinci motive pentru care poți să fii în afara casei. În rest ești obligat să stai acasă.”

În privința vâfului epidemiei, despre care medicii Adrian Streinu Cercel sau Alexandru Rafila spuneau că ar fi estimat la finalul lunii aprilie, Arafat a confirmat acest lucru, dar a subliniat și posibilitatea ca acest scenariu să fie modificat de datele recente și de modul în care situația va decurge.

Raed Arafat: „Există analize în acest sens, clar că în luna aprilie cel mai probabil va fi la un moment un vârf, dar acest vârf cât persistă, devine platou și rămâne aici la nivelul ăsta sau începe să scadă, cât de repede începe să scadă… Se fac modelări, încă nu vreau să mă pronunț pentru că depinde de foarte multe aspecte acest lucru. Dar, bineînțeles, revenim cu sfatul către cetățenii români care sunt în alte zone decât România, care sunt afectate, să încerce să rămână acolo pentru Paști pentru sărbători și să nu călătorească în România. Dar și pentru cetățenii români să facă tot posibilul, chiar dacă a devenit și mai greu acum să călătorești, dar totuși să facă tot posibilul să anuleze, sau să nu mai plece afară pe perioada sărbătorilor, pentru că riscul este să se întoarcă și cu probleme mai ales dacă călătoresc în zonele afectate.”

Știrea este în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile din România nu au bani de profesori laureați ai premiului Nobel, care „te saltă cu sute de poziții prin simpla lor prezență” – răspunsul ministrului Cîmpeanu la întrebarea „De ce nu sunt cotate mai bine universitățile românești în topul Shanghai?” / Cât contează în procente prezența acestor profesori, potrivit metodologiei

Universitățile din România primesc în total o finanțare de 1,15 miliarde de euro și nu își permit să angajeze profesori laureați ai premiului Nobel, aceștia predau doar la cele mai…
Vezi articolul

FSLI cere măsuri urgente ministerului Educației în cazul “șocant” de la Clejani, dar nu are nicio reacție la învățătoarea care a dat cu spray lacrimogen asupra a doi copii de 6 ani

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Ministerului Educației Naționale măsuri urgente privind creșterea numărului de psihologi școlari, dar și introducerea pazei și protecției în unitățile de învățământ din întreaga țară,…
Vezi articolul