Rata absolvirii liceului în România a crescut cu 7 puncte procentuale în ultimii 10 ani – raport UNESCO / Țara noastră, tot la finalul clasamentului statelor UE, iar abandonul școlar la liceu a ajuns la 26%

187 de vizualizări
Foto: 27173059 © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Procentul românilor care finalizează liceul a crescut cu aproape 7 puncte procentuale din anul școlar 2012-2013 până în anul 2022-2023, potrivit raportului Global education monitoring report, 2024/5, Leadership in education: lead for learning, realizat de UNESCO și lansat în cadrul celui mai mare summit despre Educație din lume, Global Education Meeting, organizat de Națiunile Unite la sfârșitul lunii octombrie. Potrivit datelor Institutului de Statistică al UNESCO, procentul absolvenților de învățământ secundar din România a crescut în 10 ani de la aproximativ 66% la peste 73%.

Pentru acest studiu au fost selectate țări de pe întregul glob. România a înregistrat o creștere cu 6,57 puncte, ajungând de la 66,46%, la sfârșitul anului 2013, la 73,03% la sfârșitul anului 2023.

În ceea ce privește clasamentul statelor care fac parte din Uniunea Europeană (UE), România se clasează pe ultimele locuri, mai exact pe poziția 22 din 27.

Țările care au cel mai mare procent de absolvenți de învățământ secundar sunt Lituania (91.99%), Cehia (91.17%) și Slovacia (90.18%).

Urmează Estonia (86.47%), Slovenia (86%), Suedia (83.98%), Ungaria (82.64%), Finlanda (81.34%) și Germania (80.80%).

Pe ultimele locuri, înaintea României, se află:

  • Portugalia, cu o creștere de peste 15% (47.41%);
  • Malta, cu o creștere de peste 20% (55.24%);
  • Spania, care a înregistrat o creștere de peste 8% (55,25%);
  • Italia, cu o creștere de peste 4% (52,80%);
  • Grecia, cu o creștere de aproape 12% (68.83%).
Sursa: Screenshot Raport UNESCO

Deși creșterea numărului de elevi care absolvă liceul este semnificativă, abandonul școlar rămâne o problemă în învățământul românesc.

Potrivit datelor din raportul UNESCO, 26% dintre tineri au abandonat liceul, înregistrându-se o creștere cu 7 puncte față de anul 2015.

În plus, 14% dintre copiii care ar fi trebuit să fie înscriși în cadrul ciclului primar se aflau în anul 2023 în afara sistemului de învățământ, comparativ cu anul 2015, când doar 7% erau în această situație.

Creșteri se înregistrează și la învățământul gimnazial – de la 9% în anul 2015, la 14% anul trecut.

România este pe primul loc în UE în ceea ce privește rata de părăsire timpurie a școlii, potrivit celor mai recente date Eurostat. În anul 2023, rata de părăsire timpurie a școlii pentru segmentul 18-24 de ani a fost de 16,6%. În 10 ani, această rată a scăzut cu doar 1,5 puncte procentuale.

  • În raport se vorbește și despre nivelul anxietății cauzate de matematică în rândul elevilor de 15 ani din mai multe state, inclusiv state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), după cum a scris Edupedu.ro. România se poziționează printre țările în care frica de această disciplină este cea mai redusă.
  • Raportul prezintă și situația directorilor din România. 79% dintre directorii școlilor gimnaziale consideră că această meserie presupune mai multe dezavantaje decât avantaje și aproape 20% nu ar mai alege din nou această carieră, potrivit datelor OCDE din studiu.

Foto: © Hongqi Zhang | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul

SURSE Evaluarea tuturor elevilor se va face pe baza unor standarde naționale. Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar

Evaluarea elevilor se va face pe baza unor standarde naționale de evaluare de către Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse…
Vezi articolul