Răzvan Cherecheș, profesor în sănătate publică: Școlile trebuie să poată funcționa on-site cât mai mult. Ministerul Educației să reducă la 15 numărul de elevi din clasă și să introducă sisteme de ventilație cu schimb mare de aer

13.815 vizualizări
Razvan Cherecheș / Foto: Arhiva personală
Școlile vor funcționa tot anul viitor intermitent când în sistem hibrid, când complet online, pentru că și dacă vaccinul va fi disponibil în primăvară, el va fi distribuit și administrat populației de-a lungul anului. Avertismentul vine de la Răzvan Cherecheș, profesor și cercetător la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde conduce departamentul de sănătate publică.

Specialistul în sănătate publică atrage atenția că “Ministerul Educației trebuie să dezvolte un plan ca școlile să poată funcționa on-site cât mai mult”.

Pentru a-i aduce pe copii și profesori fizic la școală pentru cât mai mult timp posibil, în condiții de pandemie, profesorul de sănătate publică spune, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Educației trebuie să utileze clasele cu sisteme de ventilație cu schimb mare de aer în clase (pot fi instalate în perioadele cât școlile sunt online), să reducă numărul de copii la clasă la maximum 15 ca regulă, să suplimenteze numărul de profesori, să reformeze procesul de formare a cadrelor didactice, să ajusteze curriculumul și să se coordoneze cu primăriile astfel încât să se evite aglomerările de la ieșirile din școală, iar purtarea măștilor să fie impusă de către poliția locală.

Textul semnat de Răzvan Cherecheș, cercetător și profesor în sănătate publică:

“Chiar dacă vaccinul va fi disponibil în primăvară, tot anul viitor va fi distribuit și administrat = școlile vor funcționa hibrid/online intermitent.

Ministerul Educației TREBUIE să dezvolte un plan ca școlile să poată funcționa on-site cât mai mult:

  • 1. sisteme de ventilație cu schimb mare de aer în clase (pot fi instalate în perioadele cât școlile sunt online)
  • 2. reducerea efectivului claselor la maxim 15 ca regulă
  • 3. suplimentarea numărului profesorilor
  • 4. reformarea procesului de formare a profesorilor
  • 5. ajustarea curiculei cu nevoile reale ale pieței
  • 6. coordonarea cu primăriile pentru evitarea aglomerării la ieșirea din școală și impunerea purtării măștii de către poliția locală

Mai puneți și voi, haideți să facem o listă care, poate, să îl inspire pe viitorul ministru al Educației (actualul nu cred că este capabil să implementeze oricare din elementele de pe listă)”.

Într-o altă postare, specialistul în sănătate publică vorbește și despre modul în care părinții se pot îngriji de sănătatea ochilor copiilor, având în vedere că mulți copii învață online.

Răzvan Cherecheș, despre cum să ții sănătoși ochii copiilor tăi:
  • instalează un app-filtru pentru lumina albastra pe tableta/laptop/telefon fitru (ex. fLux)
  • copilul să țină dispozitivul cu ~ 10 cm sub nivelul ochilor și la o distanță de ~ 60 cm de ochi
  • la fiecare 20 de minute asigurați-vă că se uită peste ecran timp de ~ 20 de secunde – sunt apps care monitorizează acest aspect (ex. Time Out sau ProtectYourVision)


8 comments
  1. How are you, Mr. Chereches?
    Treziți-vă la realitate. Mergeți un pic prin realitatea curentă (București și împrejurimi. Chiar și pe la Cluj, TM etc) Serviți un pahar cu apă rece! (Merge și ”pexi”!) (Remarcați diferența : Nu am spus ”Beți” un pahar cu apă rece!) Cât mai rece! Câțiva domni și câteva doamne din MEN (MECTS, MECI, MEC etc) s-au ”străduit” cu toată puterea (vreo 20 de ani) să comprime (”zipuiască”) clasele din orașe la min 30, max ”cât se poate”…
    Ceea ce propuneți este nerealist și nerelevant! Poate pentru ”next generation”…
    Ce anume ”cercetați” pe acolo??!! Ceea ce spuneți este incredibil de nesemnificativ!

  2. >> on-site cât mai mult
    Tot ii dau astia cu on-site … . La un moment dat nu mai merge on-site si trebuie facut off-site, adica acasa, adica homeschooling.
    Cel putin la copiii mici homeschooling nu merge fara implicarea parintilor. Orele pe zoom si Google Meet ar trebui scurtate si implicati parintii. Programa ar trebui modificata. Nu mai zic de tablete, laptopuri, software, competente digitale, securitate online etc.
    Toata vara ministerul, cu ministra in frunte, a frecat duda si nu a pregatit mare lucru. Guvernu a preferat sa inghesuie copiii in clase cu pepsiglas.

  3. Dacă aș avea 15 elevi în clasă, nu 35, nimic nu mi-ar mai trebui, jur! Altfel, am de ales: îi cobor pe toți la nivelul celor mai mulți și așa pierd clar vârfurile( care apoi merg la meditație și mă acuză că nu fac nimic la clasă), sau lucrez la nivelul celor buni, cu speranța că ceilalți vor face efortul să ajungă la acel nivel, sau pe aproape ( și ei se vor duce la meditație și mă vor acuza că predau prost și ei nu înțeleg nimic).

  4. În clasa sunt 15 elevi iar în autobuze 50.Elevii plătesc că să meargă la scoala.se intampla acum și a început de mai mulți ani.Nimeni nu spune că învățământul e gratuit.Elevii nu pot mânca o masa calda.Au burse de studiu și sociale mizerabile.In scoli nu se investesc bani pentru dotări cu mijloace de învățământ.Suntem terminati. Iar DANSUL ne vorbește, normal,de online.Sunteti departe de realitate domnule!Sau ne îngropați că ceilalți!

  5. E usor sa dai sfaturi ,sa propui,sa filosofezi dar cum sunt spitalele asa sunt si scolile. Saracie lucie. Guvernul de unde sa tot scoata bani ,se axeaza pe spitale si pe faptul ca avem 5000 de cazuri pe zi. Trebuie aduci copii in scoli cate 15 in clasa,sa montezi ventilatoare,sa faci ,sa dregi. Sa vina si de noapte la scoala,daca sunt 35 intr o clasa. Vin de la sate,cu trnul prin autogari,cu mijloace de transport in comun,inghesuiti,cu masca,la 8 anisori. Dl profesor ocupate si gaseste vacinul vsau ajuta sistemul sanitar,numai abera ca nu traim in Viena,moare lumea de foame. Hai sa construim cateva mii de scoli,dotate la standarde occidentale,de igiena,de ventilatie,cu 100 sali de clase fiecare ptr 15 elevii una si suprafata generoasa ptr a pastra distantarea .Sa fim seriosi !

  6. “Reducerea efectivului claselor la maxim 15 ca regulă”
    Ce?? La noi sunt clase și cu 32-34 de elevi, înghesuiți la maximum și fără nici un fel de “pepsiglas” (cică la un metru distanță, în realitate mai puțin), totul ca să raportăm onor ISJ și Minister că școala se desfășoară în cele mai bune condiții, “avem de toate, nu ne trebuie nimic”.
    “Tout va très bien, madame la marquise” Anisie!

  7. Cat timp mijloacele de transport în comun sunt focare de infecție(aglomerate, cel puțin în București), degeaba se iau masuri în scoli.
    De aceea e mai sigur pentru sănătatea lor,ca elevii sa facă cursuri online în plina pandemie.
    Cat despre protejarea ochilor elevilor… Sa fim realiști, elevii stau oricum cu ochi în telefoane, în tablete,sau laptop, pierzând timpul pe rețelele de socializare, precum și pentru jocuri.
    Sa nu inventam elevi model, “victime” numai atunci când întrebuinteaza tehnologia în scop instructiv.

  8. Acesta este un pamflet.
    Sigur trebuie să se facă, sa cumpere, sa…..
    Bugetele scolii au scăzut cu aproape 30 la sută datorită cheltuielilor generate de sarscov2.
    In mod ironic șansa redresarii financiare este ca fiecare scoala sa stea on-line 1 lună si sa taie cheltuielile cu utilitățile.
    (Sunt scoli care folosesc echipamente IT performante din ….2004.
    Camere web cu rezoluție 480 si microfoane de ,,calitate” care par sa redea mai degrabă viața pe șantier.)
    Ne îmbătăm cu apă rece. Școlile vor raporta ca detin tehnologie ,, funcțională” in realitate….. râșnițe din deceniul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adrian Ivan, coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode și rector al Academiei SRI, acuzat de autoplagiat. Ziarul Libertatea: Ivan “și-a copiat cărțile una după alta” – 832 de pagini în 5 volume

Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și coordonatorul tezei de doctorat a fostului ministru Lucian Bode, aflat în centrul unui scandal de plagiat, este acuzat la rândul…
Vezi articolul