Reacția Facultății de Filosofie la protestele generate de o conferință la care au fost invitați Petre Roman și Teodor Brateș: Evenimentul nu a fost organizat de facultatea noastră

915 vizualizări
Facultatea de Filosofie a Universității din București ia poziție „în legătură cu invitarea domnilor Petre Roman și Teodor Brateș la un curs desfășurat în cadrul facultății”. Evenimentul „reprezintă inițiativa personală a cadrului didactic implicat, nefiind organizat și promovat instituțional de facultatea noastră”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul Facultății.

Folosirea în diferite contexte a subiectului colectiv ‘Facultatea de Filosofie’ ca inițiator și organizator al evenimentului respectiv reprezintă fie rezultatul unei lipse de informare elementară, fie o falsificare deliberată a realității„, avertizează instituția de învățământ superior, după care precizează: „Facultatea de Filosofie respectă necondiționat libertatea de expresie exercitată în mediul universitar, precum și dreptul fiecăruia dintre membrii săi de a organiza dezbateri în acest spațiu, cu privire la orice temă, cu invitații pe care îi consideră potriviți”.

  • Reacția Facultății vine după ce mai multe organizații civice au transmis marți un comunicat de protest față de invitarea lui Petre Roman, primul premier post-decembrist, și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al TVR în decembrie 1989, la o conferință organizată la Facultatea de Filosofie a Universității din București cu tema „Violența în istorie, o perspectivă etică și antropologică – cazuri din istoria recentă a României anului 1989”.
  • Organizațiile au cerut contramandarea conferinței care a avut loc miercuri și explicații din partea profesorilor Romulus Brâncoveanu, decan al Facultății de Filosofie a Universității București, și Vasile Morar, moderator al dezbaterii.
Poziția integrală a Facultății de Filosofie

„Poziția Facultății de Filosofie în legătură cu invitarea domnilor Petre Roman și Teodor Brateș la un curs desfășurat în cadrul facultății

Evenimentele organizate de Facultatea de Filosofie sunt făcute publice pe pagina de internet a instituției, prin postări oficiale pe rețelele de social media sau prin afișe expuse în spațiile academice dedicate acestora. Evenimentul la care fac referire informațiile vehiculate în presă sau luările de poziție de pe internet reprezintă inițiativa personală a cadrului didactic implicat, nefiind organizat și promovat instituțional de facultatea noastră.

Promovarea acestuia a fost exclusiv rezultatul inițiativelor personale ale studenților și a preluării lor de către media. Folosirea în diferite contexte a subiectului colectiv ‘Facultatea de Filosofie’ ca inițiator și organizator al evenimentului respectiv reprezintă fie rezultatul unei lipse de informare elementară, fie o falsificare deliberată a realității.

Facultatea de Filosofie respectă necondiționat libertatea de expresie exercitată în mediul universitar, precum și dreptul fiecăruia dintre membrii săi de a organiza dezbateri în acest spațiu, cu privire la orice temă, cu invitații pe care îi consideră potriviți în acest sens, atâta vreme cât sunt respectate Carta Universității și legile românești în vigoare.

Facultatea de Filosofie respectă dreptul la opinie al oricărei persoane care nu este de acord, verbal sau în scris, cu cele afirmate în mod liber în spațiul universitar, dar respinge orice îndemn la cenzurarea acestor afirmații din alte considerente decât cele legale.”

Citește și:

Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman și a lui Teodor Brateș la o conferință la Facultatea de Filosofie: Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Emmanuel Macron desfiinţează „Şcoala naţională de administraţie” – ENA, simbolul elitelor franceze, pe care și actualul președinte a absolvit-o. Filiera de învăţământ va fi rebotezată și modificată structural

În cursul unei videoconferinţe cu câteva sute de înalţi funcţionari francezi, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat desfiinţarea Şcolii naţionale de administraţie (ENA), instituţia care formează de mai bine de…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

UPDATE Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 sunt publicate marți, 22 iulie. Candidații nemulțumiți de nota de la proba scrisă pot depune contestație în perioada 22-23 iulie – model de cerere

Marți, 22 iulie, vor fi publicate rezultatele inițiale de la concursul național de Titularizare 2025, potrivit calendarului oficial. Profesorii care sunt nemulțumiți de rezultate pot să depună contestații în zilele…
Vezi articolul

BREAKING Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți: dispare pragul mediei pentru…
Vezi articolul