Recomandări pentru curriculum încă din grădiniță, alfabetizare media și resurse pentru profesori ca să-i învețe pe copii să recunoască informațiile false – parte din strategia de urgență a UE, cu termen în 2025

1.600 de vizualizări
Foto: © Sergey Novikov | Dreamstime.com
Comisia Europeană propune ca pregătirea pentru situații de criză să devină parte integrantă a educației școlare, prin introducerea acestui subiect în curriculum și prin formarea profesională a cadrelor didactice, potrivit unei noi strategii privind reziliența populației din UE, parte a inițiativei „Union of Skills” („Uniunea competențelor”). Planul include, de asemenea, acțiuni pentru promovarea gândirii critice și combaterea dezinformării, prin alfabetizare media și educație civică.

„În conformitate cu «Union of Skills», Comisia va elabora ghiduri pentru dezvoltarea curriculumului, începând cu educația timpurie, pentru a sprijini dobândirea de competențe de bază privind pregătirea, inclusiv alfabetizarea media, ca element-cheie pentru cetățenia activă și informată și pentru combaterea dezinformării și manipulării informaționale. Cadrele didactice vor avea acces la resurse și oportunități de dezvoltare profesională pe platforma European School Education Platform”, se precizează în documentul UE. Măsura ar urma să fie implementată până în 2025, conform documentelor consultate de Edupedu.ro.

O altă acțiune prevede ca pregătirea pentru situații de urgență să devină o prioritate și în programele europene pentru tineret, precum Corpul European de Solidaritate și Erasmus+. Scopul este promovarea rezilienței, participării la viața democratică și implicării civice. „Această abordare se va baza pe inițiative de jos în sus, încurajând organizațiile și instituțiile (universități, școli, furnizori de educație și formare profesională, centre de educație pentru adulți, organizații de tineret și sport etc.) să aplice pentru finanțare”.

Strategia europeană pune accent și pe formarea cetățenilor capabili să acceseze informații de calitate, să le evalueze critic și să acționeze responsabil în fața crizelor. „Școlile, profesorii, lucrătorii de tineret și formatorii au un rol esențial în promovarea alfabetizării digitale și media, a gândirii critice, a implicării civice și a educației pentru cetățenie democratică, așa cum se subliniază în cadrul «Union of Skills»”. Această direcție este parte din efortul de consolidare a gândirii critice și rezilienței în educația digitală, cu termen de implementare tot în 2025, potrivit calendarului acțiunilor strategice ale UE.

În paralel, până în 2026, va fi dezvoltată o funcționalitate de avertizare publică prin EU Digital Identity Wallet, pentru a permite o comunicare autentică și directă între guverne și cetățeni în timpul crizelor. Platforma va furniza alerte și informații adaptate diferitelor riscuri și va fi accesibilă și turiștilor din UE.

O măsură mai târzie prevăzută în strategia UE este îmbunătățirea sistemelor de avertizare timpurie, estimată pentru 2027, în completarea setului de intervenții care vizează pregătirea populației în fața riscurilor viitoare, de la dezastre naturale la crize sociale sau informatice.

Foto: © Sergey Novikov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Introducerea în programa școlară de cursuri pentru „situații deosebite”, propusă de comisara europeană Roxana Mînzatu în Strategia de Urgență a Uniunii Europene: Vrem să prevenim, iar asta înseamnă să educăm, nu să alarmăm


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii români erau printre cei mai mulțumiți față de munca lor la nivel internațional și raportau printre cele mai mari creșteri ale satisfacției salariale, înaintea măsurilor introduse de guvernul Bolojan – studiu

La nivel internațional, cei mai mulți profesori sunt mulțumiți de munca lor, arată raportul „Starea predării” publicat săptămâna aceasta de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), bazat pe TALIS…
Vezi articolul

Profesorii navetiști, trimiși la instanță de Ministerul Educației ca să-și recupereze de la primării decontarea transportului, după ce trei guverne au amânat finanțarea navetei prin lege, cuprinsă în costul standard per elev

Profesorii care fac naveta sunt puși de statul român să își caute banii în instanță, în condițiile în care Guvernul amână de ani de zile aplicarea propriei legi care ar…
Vezi articolul

Programa școlară de Limba și literatura română trebuie să fie atractivă pentru elevi? Coordonatoarea autorilor: Ne gândim la elevi, dar școala nu e doar despre plăcere. Orice conținut poate fi atractiv sau insipid, în funcție de profesor

Oana Fotache Dubălaru, coordonatoarea grupului de profesori care a elaborat programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, a fost întrebată la prezentarea oficială a programei, dacă…
Vezi articolul