Rectorii marilor universități din Iași fac apel la vot pentru turul doi al prezidențialelor 2025: „Singura variantă pentru viitorul sigur al copiilor noștri este calea europeană”

1.558 de vizualizări
Colaj Edupedu.ro / Foto: Agerpres/ captură Youtube.com/ Facebook.com/ INQUAM Photos
Mai mulți rectori ai universităților din Iași încurajează cetățenii să voteze la turul al doilea de la alegerile prezidențiale din 18 mai, potrivit Ziarul de Iași. Toți subliniază importanța votului drept o responsabilitate civică. Rectorii remarcă faptul că universitățile pe care le reprezintă sunt implicate în proiecte europene ce pot fi puse în pericol. „Singura variantă pentru viitorul sigur al copiilor noștri este calea europeană”, spune Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI) .

Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI) subliniază că „singura alternativă pentru viitorul sigur şi în siguranţă al copiilor noştri şi al nostru al tuturor este calea europeană. „Știm cu toţii cât ne-am dorit să fim în Uniunea Europeană, să avem aceleaşi drepturi şi libertatea de călători liber prin Europa, să ne regăsim, ca români, în ceea ce înseamnă valorile europene”, a spus Cașcaval.

Liviu-George Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), spune că „este foarte important să ne exercităm dreptul la vot. Chiar dacă legislația din România nu prevede obligativitatea participării la vot, este o responsabilitate pe care ar trebui să și-o asume toți cei care doresc binele acestei țări”, spune rectorul.

Gerard Jităreanu, rector al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), îndeamnă comunitatea academică să participe activ și informat la vot. „Faceți în așa fel încât prin votul acordat să ne asigurăm că țara va rămâne ancorată în spațiul european și euroatlantic, că legea, libertatea și demnitatea vor fi respectate”, a spus Jităreanu.

La rândul său, Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), spune: „Avem foarte multe proiecte în derulare cu universități din Europa, avem multe proiecte de infrastructură care sunt în derulare cu bani din PNRR și care, dacă se vor opri, înseamnă că proiectele nu vor putea fi finalizate. Suntem o universitate multiculturală și avem mulți studenți străini, aproape 3.000”.

Citește articolul integral pe Ziarul de Iași


1 comment
  1. După atâția ani în care au fost acordate diplome de studii superioare unor persoane lipsite de competență și loialitate față de România, abia acum se conștientizează consecințele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest al părinților de la Școala Gimnazială I.A Bassarabescu din Ploiești, nemulțumiți de supraaglomerarea școlii, după ce nici primăria și nici dezvoltatorii de cartiere nu au construit nicio școală nouă care să preia valul de creștere demografică din zonă / Primăria arată spre inspectorat, dar ISJ Prahova spune că părinții își fac vize de flotant și nu vor să își ducă copiii în alte școli care au spații libere

Mai mulți părinți ai elevilor de la Școala „I.A. Bassarabescu” din Ploiești protestează azi în fața Inspectoratului Școlar Județean Prahova, nemulțumiți că nu știu unde vor învăța copiii la toamnă.…
Vezi articolul

Salarizarea concurențială a profesorilor, „pe bază de reușite, astfel încât să existe o competiție permanentă”, susținută de Natalia Intotero (PSD), președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților

Salarizarea concurențială a profesorilor, pe bază de „reușite”, este susținută de Natalia Intotero, președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților: „Trebuie să avem o salarizare corespunzătoare, motivată, dar, în egală…
Vezi articolul

„O eroare de casting” – sindicatele profesorilor din Franța, după ce deputata Anne Genetet, de meserie doctor și specializată în apărare, a fost numită ministra Educației

Noua ministră a Educației, Anne Genetet, „nu știe prea multe, nici direct, nici tangențial, despre școli și sistemul educațional”, a declarat, pentru FranceInfo, Elisabeth Allain-Moreno. Reacția vine din partea secretarului…
Vezi articolul

PISA 2022 Elevii care au avut profesori care i-au susținut au obținut un scor mai mare cu 20 de puncte, ceea ce înseamnă un an școlar, spune Andreas Schleicher, expert OECD / „Când ai 15 ani, ultimul loc în care ești fericit este școala, deși acolo ca elev petreci cel mai mult timp”

Relația profesorului cu elevul este extrem de importantă asupra rezultatelor învățării, reiese din rezultatele PISA 2022. „Elevii care au profesori care îi susțin, pe care îi simt aproape, că le…
Vezi articolul