Rectorii Universităților București și Babeș-Bolyai îi încurajează pe tineri să vină în centrele universitare, chiar dacă studiază online. Marian Preda: E important să fie într-un pol economic urban / Daniel David: Viața universitară nu înseamnă doar prezența fizică la cursuri

12.394 de vizualizări
Studenții au fost nevoiți să se gândească bine dacă vor petrece noul an, care începe astăzi, în centrul universitar (la cămin sau în chirie), sau vor rămâne acasă pentru a face economii. Locurile din cămine s-au înjumătățit la cele mai multe centre universitare, însă, multe universități au ales să nu deschidă deloc căminele anul acesta. Situația este una dificilă pentru tinerii care vin din alte zone și nu își permit o chirie într-un oraș cum este Bucureștiul sau Clujul. Edupedu.ro a stat de vorbă cu rectorii celor mai mari universități din țară: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București, dar și cu studenți, pentru a vedea cum arată începutul anului universitar 2020-2021.

Am aflat că pentru cei care își permit, chiar dacă nu trebuie să se prezinte fizic la cursuri, este de preferat să vină în oraș fiindcă aici vor fi mai conectați nu doar la lumea academică, dar și la activitățile din jur, la posibilități de job, part-time sau practică, la conexiuni pe care nu le vor avea stând acasă, într-o comunitate mult mai mică și fără deschidere economică.

Marian Preda, rectorul Universității din București: Este important pentru ei să fie într-un pol economic urban care le oferă mai multe opțiuni
Marian Preda / Foto: Inquam Photos – George Calin

La Universitatea București, doar 6 facultăți din 19 au activități exclusiv online, restul se deschid după modelul hibrid.

„Alegerea depinde de multe lucruri, depinde de condițiile pe care tinerii le au acasă, dacă au acces la tehnologie eficientă și la internet, depinde de ce mai fac ei în afară de studii, unii pot să aibă joburi part-time sau să meargă la practică la firme. Mai depinde și de dorința lor, dacă vor să fie prezenți în București unde se întâmplă lucruri și depinde de posibilitățile financiare, de situația bugetară a familiei. Dacă ei consideră că în acest fel vor face economii, atunci aleg să rămână acasă. Dar dacă își permit financiar să fie prezenți în București, eu cred că merită. Riscul de a te îmbolnăvi într-o cameră de cămin nu este mai mare decât riscul pe care îl ai acasă, în comunitate”, a spus profesorul Marian Preda, rectorul Universității din București.

Studenții trebuie să țină seama de toate acestea și să-și facă o analiză cost-beneficiu.

„Aici nu mă refer doar la bani, ci la tot ce presupune viața de student. Este important pentru ei să fie într-un pol economic urban care le oferă mai multe opțiuni. Având în vedere că PIB-ul per capita în București este de 144% peste media UE, în locul lor eu aș fi făcut tot ce puteam ca să vin în Capitală. Nu îi condamn deloc pe tinerii care aleg să rămână acasă pentru o perioadă de timp acum, sunt motive în spatele acestei decizii. Noi avem și un cămin unde se pot caza studenți pe o perioadă limitată de timp, spre exemplu pentru o săptămână, dacă vor sau au nevoie să treacă fizic pe aici”, a spus Preda.

Dacă tinerii iau în calcul riscul infectării la un oraș mai mare, Preda le amintește că activități sociale au și în comunitățile în care locuiesc, poate unii au fost la munte sau la mare în vacanță, iar înghesuiala de acolo a fost aceeași ca în anii dinaintea pandemiei. În schimb, la cămin și în mediul universitar sunt niște reguli clare de distanțare și de evitare a infectării, deci un mediu mult mai sigur decât locurile unde socializează în general oamenii.

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj: Viața universitară nu înseamnă doar prezența fizică la cursuri și seminarii
Daniel David / Foto: Digi24.ro

Și profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, îi sfătuiește pe tineri să vină în centrul universitar dacă pot. Problema este că nu sunt suficiente locuri pentru toți tinerii care au nevoie să vină la cămin, avnd în vedere că acestea s-au deschis doar parțial anul acesta.

„Eu îi încurajez să vină, căminele sunt organizate în condiții de siguranță. De asemenea, dacă vor să își ia chirie, la fel, îi încurajez să o facă deoarece prezența în mediul academic merge dincolo de cursuri. Viața universitară nu înseamnă doar prezența fizică la cursuri și seminarii. La noi, cele mai multe facultăți s-au organizat în sistemul hibrid de învățare. Rămâne o problemă pentru cei care ar fi avut loc la cămin și nu au găsit acum. Studenții care au drept la un loc în cămin și nu au găsit, dar nici nu au posibilitatea financiară să plătească o chirie în Cluj pot să studieze doar online de acasă chiar dacă facultatea la care sunt înscriși funcționează în scenariul hibrid”, a explicat rectorul.

De asemenea, Universitatea a luat o serie de măsuri în plus pentru studenții defavorizați. „Am suplimentat veniturile pentru bursele sociale din venituri proprii, ca să poată primi toți studenții care se încadrează”, a explicat Daniel David.

În plus, studenții beneficiari de burse sociale care își încep cursurile online vor primi tablete din partea Guvernului, anunța săptămâna trecută premierul Ludovic Orban „Am luat decizia de a sprijini și studenții care sunt beneficiari ai burselor sociale pentru universitățile care vor începe online să decontăm din fonduri europene, în limita unei sume de 50 de milioane de euro, tabletele care sunt achiziționate”, a spus Ludovic Orban în deschiderea ședinței de Guvern de joi, potrivit Mediafax.

Studentă la Drept: Am ales să vin în Cluj ca să pot face și practică, fiind an terminal

Ceea ce-i motivează cel mai mult pe tineri să vină în centrul universitar este tocmai posibilitatea de a face practică sau de a se angaja part-time. Tamara Ciobanu este studentă în an terminal la Drept, la Universitatea Babeș-Bolyai și a ales să stea în chirie anul acesta.

„Este mai sigur pentru mine așa, ami ales în condițiile actuale de pandemie. Am ales să vin în Cluj, chiar dacă predarea la mine la facultate este exclusiv online, pentru că poate mai am nevoie să mă duc la bibliotecă, mai sunt lucuri birocratice de rezolvat și sunt facilități pe care le poți aveafiind fizic prezent aici. Majoritatea colegilor au ales să rămână acasă, iar costurile mari din Cluj sunt factorul principal. Și eu am stat puțin pe gânduri ținând cont că în Cluj sunt cele mai mari chirii din țară, dar m-am gândit că poate îmi găsesc un part-time sau un loc de practică. Experiența din timpul facultăți contează enorm în CV și am mult mai multe oportunități aici decât acasă. De asemenea, de multe ori se întâmplă ca acasă să nu ai condițiile cele mai bune, e greu să mă pliez cu programul familiei fiindcă eu stau și noaptea să învăț. Așa nu-i deranjez nici pe ei”, a explicat tânăra studentă.

Foto: Pexels.com



4 comments
  1. Si noi am vrea sa mergem in Cluj dar cum nu facem onsite nu avem loc la camin si chiria este prea scumpa, sa me ofere ei o cazare :)))

  2. In acest caz de ce nu s-au încheiat încă protocoale cu regia de transport urban in Cluj Napoca? Studenții UBB nu pot sa- și facă abonamentele. Plătim chiria ,dar nu putem avea transportul in oraș că și până acum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noua Politehnica București, formată după fuziunea cu Universitatea din Pitești, își începe activitatea didactică în noua formulă începând cu anul universitar 2023-2024 – legea de înființare a fost publicată în Monitorul Oficial

Noua Universitate Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, înființată prin fuziunea Universității Politehnica din București cu Universitatea din Pitești, își va începe activitățile didactică în noua formulă începând cu…
Vezi articolul

Calendarul de preadmitere la studiile de licență și master 2022, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș: Înscrieri până pe 31 mai la studii de licență și 24 mai pentru studii de masterat (P)

Încep curând înscrierile pentru Preadmitere la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrierea candidaților se va face exclusiv pe platforma de înscriere on-line dedicată Preadmiterii 2022 accesând pagina admitere@UMFST. Perioada…
Vezi articolul