Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO: Recomand politicienilor să se abțină de la declarații care ar putea politiza acest moment istoric

331 de vizualizări
Foto: 94216950 © Erzsébet Székely | Dreamstime.com
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a transmis politicienilor „să se abțină de la declarații care ar putea politiza acest moment istoric”, pentru că succesul nu este al lor, ci al „specialiștilor și al diplomaților români, care au argumentat într-un mod impecabil necesitatea introducerii sitului Roşia Montană pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, se arată într-un comunicat de presă al SNSPA.

„Peisajul cultural minier Roșia Montană este amprenta uneia dintre cele mai vechi comunități miniere atestate documentar din Europa. Valoarea universală excepțională a Roșiei Montane nu poate fi distrusă pentru interese economice de moment. Utilizarea resurselor naturale reprezintă un element important, dar nu poate fi realizată în detrimentul protejării mediului și a patrimoniului cultural.

Recomand politicienilor să se abțină de la declarații care ar putea politiza acest moment istoric. Succesul este al specialiștilor și al diplomaților români, care au argumentat într-un mod impecabil necesitatea introducerii sitului Roşia Montană pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a declarat rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marți, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității.

Decizia a fost luată în urma recomandării ICOMOS – Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor.

Foto: 94216950 © Erzsébet Székely | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Dar de cand a devenit acest personaj atat de activ? De ce preluati cu atat de mult interes numeroasele sale afirmatii? Cred ca mai relevanta este o opinie a unui rector de la UB sau UBB, decat a cuiva care resprezinta SNSPA. Totusi, respectam si noi rating international macar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii nu muncesc 18-20 de ore, într-o săptămână, la școală, ci acelea sunt ore de predare, dar în spatele acestor ore de predare stau foarte multe alte activități, spune un lider sindical: Când aveau norma de 18 ore, timpul de lucru era cu mult peste 40 de ore

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a vorbit despre timpul de lucru al profesorilor. „Noi nu muncim 18-20 de ore, într-o săptămână, la școală, ci acelea sunt ore…
Vezi articolul

Toate litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești ce vizează drepturile salariale ale bugetarilor și ale angajaților din Învățământ se suspendă, conform prevederilor OUG nr. 62 din 13 iunie 2024, semnalează într-un newsletter sindicatele FSLI ale profesorilor / Nicio reacție publică a acestora până acum

Toate litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar (în general) și ale personalul din învățământul preuniversitar (în special) se suspendă, potrivit…
Vezi articolul