Rectorul SNSPA scrie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acuzațiile de abuz sexual la adresa profesorului Marius Pieleanu, expuse într-o investigație Snoop.ro: Vă supunem atenției, spre analiză și luarea măsurilor care se impun

3.397 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – AGERPRES Foto
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță că a transmis miercuri, 30 iulie 2025, o solicitare oficială către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma publicării unei anchete jurnalistice care conține acuzații grave la adresa profesorului Marius Pieleanu, sociolog și cadru didactic la această universitate. Sesizarea a fost făcută de rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

Solicitarea vine la o zi după publicarea articolului Abuzuri fără sancțiuni. Cazul sociologului Marius Pieleanu și eșecul sistemului la SNSPA, care conține mărturii privind o serie de abuzuri cu caracter penal comise de profesor, printre care „Tentativă de viol, viol, amenințare cu violul”, conform documentului oficial trimis de universitate.

„Vă rugăm să ne sprijiniți și să ne comunicați dacă, începând cu perioada la care se face referire în articol și până în prezent, inclusiv, au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau cu privire la orice alte fapte penale săvârșite de Marius Pieleanu și care au făcut sau fac obiectul unor investigații”, se arată în solicitarea semnată de rectorul Pricopie

În același document, SNSPA precizează că a anexat dosarul Comisiei de Etică al instituției, în care au fost analizate sesizări interne legate de comportamentul lui Marius Pieleanu. Dosarul a fost închis la 10 februarie 2025, „ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius”.

SNSPA a menționat explicit în adresă că „nu are competențe și atribuții care să-i confere posibilitatea să investigheze faptele cu caracter penal descrise în articol”, dar a transmis disponibilitatea de a pune la dispoziția Parchetului orice alte informații relevante pentru clarificarea situației.

Solicitarea către Parchet făcută de rectorul SNSPA:

Vă supunem atenției, spre analiză și luarea măsurilor care se impun, următoarea situație:

„În data de 29.07.2025, pe website-ul snoop.ro a fost publicat articolul „Abuzuri fără sancțiuni. Cazul sociologului Marius Pieleanu și eșecul sistemului la SNSPA”, prin care se aduc la cunoștința publicului anumite fapte cu caracter penal, respectiv: „Tentativă de viol, viol, amenințare cu violul”, care ar fi fost săvârșite de Pieleanu Marius, cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Precizăm că în respectivul articol se face referire la anumite fapte cu caracter penal, care ar fi fost săvârșite de către Marius Pieleanu „la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000”.

De asemenea, precizăm că Marius Pieleanu este încadrat cadru didactic în SNSPA începând cu anul 2002.

Menționăm că, în ultimul an, faptele Pieleanu Marius au făcut obiectul unei cercetări la nivelul Comisiei de Etică Universitară din cadrul SNSPA, ca urmare a unor sesizări pe care vi le anexăm în copie. De asemenea, vă anexăm și raportul Comisiei de Etică.

Precizăm că, la data de 10 februarie 2025, Comisia de Etică a hotărât în unanimitate închiderea dosarului, ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius.

Astfel, față de cele menționate și raportat la faptul că SNSPA, instituție de învățământ superior de stat, nu are competențe și atribuții care să-i confere posibilitatea să investigheze faptele cu caracter penal descrise în articol, vă rugăm să ne sprijiniți și să ne comunicați dacă, începând cu perioada la care se face referire în articol și până în prezent, inclusiv, au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau cu privire la orice alte fapte penale săvârșite de Marius Pieleanu și care au făcut sau fac obiectul unor investigații. De asemenea, vă rugăm să ne comunicați dacă, urmare a articolului menționat, s-a constituit sau urmează să se constituie un dosar penal care să conducă la clarificarea situației.

Având în vedere cele menționate mai sus și în măsura în care veți considera necesar, ne exprimăm disponibilitatea de a pune la dispoziția Parchetului orice alte informații relevante pentru clarificarea cauzei astfel semnalate.”

Redăm comunicatul integral al SNSPA:

„Miercuri, 30 iulie 2025, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis o solicitare oficială către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a articolului „Abuzuri fără sancțiuni. Cazul sociologului Marius Pieleanu și eșecul sistemului la SNSPA”, publicat marți, 29 iulie 2025, pe website-ul Snoop.ro, care conține declarații ale unor martore privind posibile fapte cu caracter penal, atribuite profesorului Marius Pieleanu.

Prin acest demers, rectorul SNSPA solicită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să comunice dacă, începând cu perioada la care se face referire în articol și până în prezent, inclusiv, au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau cu privire la orice alte fapte penale săvârșite de Marius Pieleanu și care au făcut sau fac obiectul unor investigații sau dacă s-a constituit sau urmează să se constituie un dosar penal, care să conducă la clarificarea acuzațiilor semnalate în investigația jurnalistică publicată de Snoop.ro.

Totodată, SNSPA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul Comisiei de Etică referitor la analiza sesizărilor la adresa profesorului Marius Pieleanu. Precizăm că la data de 10 februarie 2025, Comisia de Etică a hotărât în unanimitate închiderea dosarului, ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius.

SNSPA își reafirmă angajamentul ferm pentru transparență, responsabilitate instituțională și respectarea legii și va colabora deplin cu toate instituțiile abilitate ale statului în clarificarea oricărei suspiciuni care ar putea afecta încrederea în mediul academic și siguranța membrilor comunității universitare.

Reafirmăm că SNSPA tratează cu maximă responsabilitate orice suspiciune privind integritatea cadrelor didactice și are toleranță zero față de orice formă de abuz, hărțuire sau comportament care încalcă demnitatea membrilor comunității academice”.


6 comments
  1. „Dosarul a fost închis la 10 februarie 2025, „ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius”.

    Fals. Cand exista atatea marturii scrise si semnate ale unui comportament abominabil trebuia aplicata exact aceesi masura ca in cazul lui Alfred Bulai.

  2. Ce…..????Comisia de Etică SNSPA a hotărât în unanimitate închiderea dosarului, ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius????
    !!!Rectorul SNSPA solicta acum parchetului sa divulge numele fetelor care au facut sesizari. De ce ?? Ca sa le ameninte sau sa le mituiasca sa taca!!!. Rectorul SNSPA trebuie acuzat de tainiure probabil ca au costatat ei acolo la Comisia de Etica SNSPA ca Pieleanu era mult mai tanar si fara minte si a violat doar patru studente si asta nu se pune. Stiti potrivit Rectorului porofesorul doctor Pieleanu a violat studente cand nu era angajat la SNSPA.

  3. Pricope, gata, ai rezolvat-o, ocupăte de politică!!!
    Universitatea are autonomie doar pentru aranjamente…..

  4. Pare c-ar fi un circ ,,cusut cu ata neagra”. Dac-ar fi vorba de-un viol care s-ar putea dovedi, prescriptia ar fi 8 ani, astfel ca varianta romaneasca pentru ,,MeToo” ar avea numai ca rezultat eventuala terfelire a ,,imaginii” presupusului violator. Apoi ,,denuntatoarele” stiu ca pentru o eventuala calomnie, daca nu pot dovedi presupusa infractiune, risca cel mult o amenda, daca presupusul ia atitudine si el c-o plangere penala. Cat despre justitie, la cu ce ,,talent” se misca, poate dura ani de zile ,,pe subiect” … Ca daca-n cursul ,,cercetarii” cad la pace trecem la alte subiecte, se intelege.

  5. Cum știu ei că. „nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția” dacă nu au competența de a aprecia juridic aceste aspecte? Știu ei ce înseamnă probe? Ce considera ei, ca specialiști sau nespecialiști că ar însemna „probe” sau „incontestabile „.
    Probele sunt, din câte știu, cele înaintate de organele de cercetare, poliție și parchet. In crearea probelor se vor folosi mărturii ale denunțătoarelor. Deci probele vor veni pe baza mărturiilor (multiple) și stării de disconfort ale victimelor, dovedite printr-un demers de tip cură, aici psihologic. Înțeleg că una din studente a plecat din țară pentru a simți că e departe de disconfort și acolo a făcut terapia. Reabilitări trebuie să existe și în România, chiar după atâția ani, de tipul celor făcute în urma unui demers de tip Justice Initiative, în care victime au denunțat după zeci de ani abuzuri abominabile. La noi există niste bad habbits de limbaj prin care opinia publică este manipulată a crede că victima trebuie să aducă ea toate probele iar că acestea ar trebui să fie numaidecât incontestabile. NU, aceasta este treaba justiției & organelor de cercetare, oameni buni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Candidații nevoiți să își rescrie lucrarea la examen „în situații obiective” pot primi timp de lucru suplimentar de o oră la decizia comisiei, prevede metodologia de organizare a Bacalaureatului 2024 / Dispozitivele IoT sunt interzise

Candidații de la examenul de Bacalaureat 2024 care sunt nevoiți să își rescrie lucrarea la examen din motive care nu țin de ei, precum erori ale comisiei de examen din…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara: Interzicerea informațiilor privind identitatea de gen în învățământ contravine principiilor de funcționare ale statului democratic și ale mediului academic

„Eroii revoluției și-au sacrificat libertatea, unii chiar viața sau sănătatea, pentru ca libertatea de exprimare și de gândire să nu ne fie îngrădite. Modificarea recentă a Legii Educației Naționale (…)…
Vezi articolul

Doar 4 licee cu predare în limba română din 20 ar urma să mai funcționeze în regiunea Cernăuți, din 2027, după reorganizarea aprobată de consiliul regional. Comunitatea românească din Ucraina reclamă măsura

Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, Ucraina, vor fi desființate începând cu 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învățământ aprobată de Consiliul Regional…
Vezi articolul

Universitatea din București refuză să reanalizeze doctoratul Corinei Corbu, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ciuda unei propuneri a Consiliului de Etică și Management Universitar / Asupra tezei planează suspiciuni de plagiat / UPDATE Rectorul Marian Preda sesizează Comisia de Etică

Universitatea din București, în trecut un bastion în lupta împotriva plagiatelor, continua să o protejeze pe judecătoarea Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, cea care are o…
Vezi articolul