Rectorul UBB, Daniel David, critică Guvernul și Ministerul Educației că au tăiat locuri bugetate la master și doctorat, atât la nivel național, cât și de la singura universitate românească prezentă în topul Academic Shanghai Ranking 2022

4.049 de vizualizări
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei
Foto: captură – EBS Radio
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are o reacție critică la adresa Ministerului Educației și a Guvernului care au tăiat locuri de la master și doctorat la nivel națională, dar și de la universitatea pe care o conduce, în condițiile în care aceasta este singura prezență românească în topul mondial Shanghai Ranking 2022, la fel ca anul trecut, publicat azi.

În contextul publicării topului celor mai bune 1.000 de universități din lume, Babeș-Bolyai s-a clasat în intervalul 801-900, potrivit comunicatului instituției.

„Pe de o parte mă bucur să văd că UBB se menține în acest clasament de referință al universităților. Pe de altă parte sunt trist când văd politicile impredictibile ale autorităților, ceea ce nu ajută o dezvoltare programatică (ex. pe de o parte susținem în premieră din 2021 cercetarea în universități, pe de altă parte tăiem masiv numărul de locuri la master/doctorat, atât național (master), cât și la universități ca UBB (master și doctorat) care ne pot da competitivitate internațională – adică exact acolo unde se produc publicațiile relevante pentru acest clasament)”, scrie Daniel David în comunicatul transmis de UBB.

Acesta compara situația din România cu cea din alte state cu trecut comunist, state care au instituții academice prezente în acest clasament, chair în fața UBB.

„În fine, sunt îngrijorat să văd că unele țări cu traiectorie în perioada comunistă similară nouă – perioadă în care universitățile au fost fragmentate și când partea de cercetarea le-a fost redusă drastic – au universități mai multe și/sau mai bine plasate (ex. Ungaria are 4, din care trei sunt mai bine plasate ca UBB, iar Polonia 11) – ceea ce vorbește despre competitivitatea țării”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Rectorul UBB adaugă: „Această performanță este cu atât mai remarcabilă pentru UBB cu cât se obține mai ales prin contribuția zonelor de știință & tehnologie din UBB, științele sociale nefiind cuantificate comprehensiv (în condițiile în care practica de publicare în această zonă include major și cărți, care nu se includ în acest clasament), iar artele și științe umaniste rămân complet neevaluate (în condițiile în care rezultatele lor științifice sau vocaționale nu se cuantifică). Trebuie înțeles că UBB nu are în acest moment toate componentele relevante de știință și tehnologie în structura sa și are componente majoritare de științe socio-umane  și arte; de aceea când este tratată comprehensiv, așa cum fac alte clasamente, UBB are poziții și mai bune la nivel internațional (ex. 675 în clasamentul american US News)”.

Numărul maxim de studenți la programele de licență, masterat și doctorat pentru anul universitar 2022-2023 a fost publicat pe 4 aprilie 2022 și modificat vineri, 5 august 2022, prin două hotărâri de Guvern aprobate pe 3 august, care pot fi descărcate de mai jos:


3 comments
  1. Un cadru didactic universitar critica pierderea de cotizanti in universitatea unde activeaza.

    E fomiță mare de fonduri?

    1. Avem alte universitati? Putem sa le criticam și sa facem misto de ele in continuare sau putem sa facem ceva care sa ajute la cresterea nivelului. Ce alegem?

  2. Asta se întâmpla când evaluările universităților făcute de ARACIS sunt denaturate, adică false.
    Daca într-un an la verificarea/acreditarea unei anumit program de master sau de licența de la o anumita facultate sunt etalate o multitudine de resurse materiale si umane, in anul următor același resurse sunt folosite pentru acreditarea/evaluarea unui alt program de master.
    O imagine reala si corecta a stării de fapt dintr-o universitate ar presupune evaluarea in același moment de timp a tuturor programelor de studiu.
    Universitățile tehnice nu au suficient personal, spatii si nici laboratoare dotate pentru a acoperi toate locurile bugetate.

    In plus nu exista o standardizare in ceea ce privește numărul maxim de studenți într-o grupa/formațiune de studiu. Acest lucru rămâne la latitudinea universităților si de regula se ajunge la o suprapopulare (peste 30!!!). In aceste condiții nu se mai poate vorbii se studii universitare!!!! Si la școlile profesionale formațiunile de studiul sunt mai puțin populate.

    Un alt parametru de care ar trebui sa tina cont la bugetarea locurilor ar fie raportul intre numărul absolvenților si cel al admișilor. Rata de abandon la programele de master este uriasa!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, unde susține că a absolvit Politehnica. UPB București: Nu a finalizat studiile

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră…
Vezi articolul