Registrul național al calificărilor profesionale din România, prevăzut de Legea învățământului preuniversitar, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației – proiect / Tiberiu Dobrescu, președintele ANC: Toate calificările vor fi cuprinse în RNCPR, până acum erau calificări și la Ministerul Muncii

1.496 de vizualizări
Foto: ANC
Calificările profesionale gestionate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale trec în subordinea Ministerului Educației și vor fi incluse într-un registru unic, prevăzut în noua lege a Educației, se arată în proiectul de ordin pentru aprobarea calificărilor nou-introduse în Registrul Național al Calificărilor Profesionale din România. Proiectul a fost pus în consultare publică vineri, 2 august, de Ministerul Educației.

Potrivit proiectului de ordin și informațiilor oferite de Tiberiu Dobrescu, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, la solicitarea Edupedu.ro, în acest registru vor fi incluse toate calificările care erau gestionate de Ministerul Muncii și Solidarității Naționale.

„Calificările nou-introduse sunt cele care au fost gestionate de Ministerul Muncii. Va fi creat un registru unic al calificărilor în baza noii legi a Educației. Toate calificările vor fi cuprinse în Registrul Național al Calificărilor din România, până acum erau calificări și la Ministerul Muncii”, a declarat Tiberiu Dobrescu, președintele Autorității Naționale pentru Calificări.

Noua lege a învățământului preuniversitar, legea 198/2023, în baza căreia a fost creat proiectul, prevede întocmirea unui registru unic al calificărilor, a mai declarat președintele ANC pentru Edupedu.ro.

Conform punctului 58 din anexa la noua lege, „Registrul național al calificărilor este o bază de date națională ce cuprinde descrierea tuturor calificărilor din România, formată din RNCP și RNCIS”(RNCP – Registrul Național al Calificărilor Profesionale; RNCIS – Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior).

Elaborarea, implementarea, actualizarea și gestionarea cadrului național al calificărilor, respectiv registrului național al calificărilor revine ANC, se precizează în art. 194 alin. (2) din legea menționată.

Draftul pus în dezbatere de Ministerul Educației conține 191 de calificări aprobate în baza standardelor ocupaționale revizuite în perioada 2019-2024 (vezi Anexa 1) și 236 de calificări preluate din Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare (vezi Anexa 2).

Printre cele peste 400 de calificări se numără cele de tehnician în 28 de domenii. Au fost incluse și calificările de contabil, secretară, precum și din domeniul financiar-bancar: intermediar în activitatea financiar-bancară și comericală (broker), ofițer operțiuni financiar-bancare, colector (recuperator) creanțe/debite, agent vânzări directe (produse financiar-bancare).

Registrul național va conține și calificările lucrătorilor care se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor: lucrător în gospodărie agroturistică, legumicultor, ciupercar, viticultor, crescător de oi montan, baci montan, crescător de porci, piscicultor etc.

Proiectul va fi în consultare publică până pe 12 august. Propunerile și sugestiile referitoare la proiect pot fi comunicate la adresa de email: cristi.bataru@anc.edu.ro.

DOCUMENT – Proiect Ordin pentru aprobarea calificărilor nou-introduse în RNCP:

DOCUMENT – Anexa 1 – Lista calificărilor aprobate în baza SO elaborate/revizuite:

DOCUMENT – Anexa 2 – Lista calificărilor preluate din Nomenclatorul calificărilor:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dan Barna: Proiectele de legi iniţiate de domnul Cîmpeanu îşi propun doar să protejeze plagiatorii din această ţară, începând cu premierul şi continuând cu miniştrii, secretarii de stat şi toţi cei care au aceste probleme de plagiat

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că singura şansă a educaţiei din România ar fi schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu, deoarece pachetul de legi propus de…
Vezi articolul

DOCUMENT Până duminică, școlile trebuie să reactualizeze datele în SIIIR, sistemul informatic al Ministerului Educației, în privința clădirilor cu risc seismic, potrivit unei circulare a instituției

Până duminică, 19 februarie, școlile trebuie să se ocupe de revizuirea și reactualizarea datelor în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) privind destinația clădirilor și încadrarea lor într-un…
Vezi articolul

Ministrul de Interne s-a întâlnit cu Alexandru Cumpănașu, care este pus sub acuzare de DNA, și a anunțat că-i „îmbrățișează” o idee: TEL VERDE prin care elevii să sesizeze ce se întâmplă în școală

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că pregătește implementarea unui Telefon Verde prin care elevii să poată sesiza, anonim, nereguli petrecute în școli: fie că este vorba despre „traficanți…
Vezi articolul

Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici – raport Banca Mondială, UNESCO și UNICEF

Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii…
Vezi articolul

Din toamnă, 20 de burse de până la 1.500 de lei, pentru elevii și studenții olimpici care aleg să studieze la Universitatea din București, anunță instituția de învățământ / Rectorul Marian Preda: O țară fără elite științifice, sportive și culturale este o țară fără viitor

Din anul universitar 2023-2024, elevii și studenții medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele științifice și competițiile internaționale care optează să-și continue studiile într-una dintre cele 19 facultăți ale…
Vezi articolul