Regiunea Lazio din Italia investește 10,9 milioane de euro pentru a acorda sprijin psihologic tinerilor și familiilor, în pandemie

63 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Lazio este prima regiune din Italia care a activat sprijinul psihologic pentru tineri și familii în scopul protejării sănătății mintale, potrivit Il Fatto Quotidiano, preluat de Rador. Potrivit sursei citate, inițiativa a fost considerată necesară având în vedere disconfortul cauzat de pandemie, mai ales în rândul copiilor.

„Problemele nu pot fi mereu doar semnalate, ci trebuie abordate și prin politici active: din acest motiv nu putem ascunde faptul că pandemia, pe lângă problema de sănătate cauzată de virus, a provocat multor persoane, mai ales celor tinere, daune psihologice enorme. Unul din patru adolescenți prezintă simptome clinice de depresie și unul din cinci de tulburare de anxietate, în ambele cazuri cifrele dublându-se comparativ cu datele prepandemice”, a declarat președintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, prezentând miercuri la sediul regional “aiutaMente giovani”, planul de protecție a sănătății mintale și de prevenire a bolilor mintale.

„Grație fondurilor europene, am investit 10,9 milioane de euro în trei acțiuni majore planificate împreună cu sistemul regional de educație și formare și Ordinul Psihologilor: ghișee de ascultare pentru suport psihologic și asistență în școli, vouchere pentru asistență psihologică și accesul la îngrijiri de sănătate mintală și prevenirea bolilor mintale și, în final, consolidarea serviciilor locale de sănătate mintală cu noi angajați”, a subliniat Zingaretti.

În rândul tinerilor, unul din 5 prezintă semne de tulburare de anxietate, iar cazurile de depresie și anxietate s-au dublat în comparație cu datele pre-Covid. „Trebuie să reflectăm la cât de neglijenți am fost față de acești tineri, care sunt instruiți rapid înainte de a fi urcați pe biciclete pentru a livra pizza la domiciliu: investim în recuperarea perspectivei de viață, dar asta nu înlătură faptul că există probleme care trebuie abordate”, a adăugat Zingaretti.

Sursa: Il Fatto Quotidiano / Rador – Traducerea: Cătălina Păunel

Foto: © MartinmarkDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la liceu 2023. Până pe 8 mai, școlile vor actualiza datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în aplicația informatică SIIIR, potrivit Inspectoratului Școlar Mureș / Broșura cu locurile la liceu va fi publicată săptămâna viitoare

Până pe 8 mai, școlile vor actualiza datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar…
Vezi articolul

Marius Nistor, lider sindical FSE: Suntem prioritate națională. Anul acesta am constatat-o. Atunci când ai un ministru care acceptă aceste lucruri și le susține pentru că este un program politic, ce mai avem de spus…

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a remarcat faptul că „educația”a fost o prioritate națională, prin faptul că din acest domeniu s-a tăiat prima oară pentru a…
Vezi articolul

Daniel David, despre Bacalaureatul în timpul cursurilor și școala „asincron” pentru restul elevilor: Abordarea a fost pas cu pas, făcând și văzând – am descentralizat organizarea la decizia unităților școlare fără o analiză prealabilă. Analizăm, vom primi feedback-urile și în metodologia de anul viitor s-ar putea să fie multe schimbări

Ministrul Educației, Daniel David, a comentat public pentru prima dată organizarea examenului de Bacalaureat 2025 în paralel cu desfășurarea cursurilor, o premieră care a generat controverse și neclarități în teritoriu.…
Vezi articolul

UPDATE Cele două cadre didactice din Buzău anchetate pentru trafic de droguri au fost arestate preventiv pentru 30 de zile / Inspectorul școlar general: Am luat măsuri ca cei doi, recent angajați ca suplinitori, să nu intre în școli

Cele două cadre didactice din Buzău, suspectate de trafic de droguri, alături de alte șase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unor percheziții ale Direcției…
Vezi articolul