Regulile școlilor pilot, care se pot înființa din acest an, publicate în Monitorul Oficial cu doar o zi înainte de data limită de înscriere. Ce pot pilota unitățile care se înscriu și cum vor fi plătiți profesorii care predau

3.845 de vizualizări
Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com
Cu doar o zi înainte de data limită prevăzută de hotărârea de guvern pentru înscrierea școlilor care vor să facă de la 1 septembrie programe pilot, 15 august 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial metodologia pentru acestea. Regulile făcute de Ministerul Educației stau la baza planurilor și dosarelor de înscriere.

Guvernul a aprobat cadrul normativ pentru aplicarea articolului 26 din Legea Educației încă din 16 iulie. Atunci a stabilit data de 15 august ca dată limită pentru înscrierea școlileor care vor să intre în programul pilot.

Ordinul de ministru 4.811, care a apărut abia miercuri seara, pe 13 august 2020, în Monitorul Oficial, a fost semnat de ministrul Monica Anisie pe 30 iulie, documentul nefiind publicat de minister în tot acest timp.

Metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație cuprinde șapte componente:

  • modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea acestui statut;
  • criteriile de selecție;
  • modelele curriculare și de carieră didactică;
  • structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
  • mecanismele de finanțare;
  • mecanismul de monitorizare și evaluare;
  • alte reglementări necesare înființării și funcționării, inclusiv Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.
Ce sunt școlile-pilot

Sunt școli sau clase din școli care pun în aplicare intervenții educaționale inovative, proiecte de cercetare educațională, noi modele curriculare și de carieră didactică, “în vederea evaluării și determinării potențialului de valorificare extinsă și de fundamentare a politicilor educaționale la nivel național, inclusiv din perspectiva pregătirii tinerilor pentru o bună integrare în societate”, susține textul citat.

Ce anume pot pilota școlile-pilot
  1. elemente inovative la nivel de curriculum (noi modele/tipuri de teste/subiecte/itemi din structura examenelor/evaluărilor naționale, modalități de organizare/predare-învățare a unor discipline de studiu din trunchiul comun, o nouă disciplină în oferta de curriculum la decizia școlii, o nouă disciplină de studiu care propune abordări transversale, alte documente curriculare care necesită calibrare)
  2. variante de organizare a programului școlar de predare-învățare
  3. modalități de dezvoltare profesională a cadrelor didactice sau de evoluție în carieră;
  4. strategii didactice, resurse educaționale, inclusiv din domeniul învățării de tip blended learning/online;
  5. intervenții inovative în domeniul managementului școlar și al dezvoltării culturii organizaționale
  6. modalități de evaluare a rezultatelor școlare; intervenții inovative bazate pe date de cercetare psihosocială, pentru integrarea optimă în comunitate, pe piața muncii și în societate, în general
  7. abordări inovative și tendințe de dezvoltare a științelor educației.

In ultima parte a documentului este prevăzut și că:

“În cazul aplicării unor inovații cu grad mare de complexitate la nivelul curriculumului național (de exemplu, planuri-cadru de învățământ noi, programe școlare noi etc.) este necesară o planificare a implementării intervenției educaționale pilotate pentru un întreg ciclu de învățământ.

Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia”

Ce trebuie să facă școlile care vor să devină unități-pilot

Pentru a intra în program școlile vor depune la Ministerul Educației solicitarea de includere în programul  de pilotare.

Criteriile de selecție pentru școlile-pilot sunt:

  • solicitare scrisă din partea unității de învățământ pentru funcționare cu statut de școală-pilot
  • declarație scrisă, asumată de conducerea unității de învățământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate, inclusiv un document care să evidențieze acordul părinților, dat în urma consultării consiliului/asociațiilor reprezentative ale părinților din cadrul unității de învățământ și, după caz, a consultării consiliului elevilor
  • structură instituțională adecvată aplicării tipului de intervenție stabilit de Ministerul Educației și Cercetării
  • resurse umane calificate/specializate în raport cu intervenția pilotată
  • proiect de strategie de pilotare și plan de acțiune care să reflecte:
    • viziunea unității de învățământ cu privire la intervenția care urmează a fi pilotată
    • analiza de nevoi la nivelul unității de învățământ, care va evidenția motivația acesteia de a se implica în intervenția pilotată, inclusiv punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi etc.
    • analiza implicațiilor etice și modalitățile prin care se asigură respectarea drepturilor copilului, conform legislației în vigoare, în acord cu codul de etică și conduită al unității
    • modalitățile de evaluare a calității educației (internă și/sau externă)
    • analiza riscurilor de implementare și a planului de management al riscurilor.

Pentru anul școlar 2020-2021, lista unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa ca unități-pilot, experimentale și de aplicație se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării, până cel târziu la data de 15 august 2020.

Cum vor fi plătite cadrele didactice de la școlile-pilot

Încadrarea sau selecția personalului didactic implicat în școlile-pilot se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare pentru ocuparea unei funcții didactice și unor reglementări specifice contextului de desfășurare a activității – proiect de cercetare educațională finanțat din alte surse decât bugetul de stat, grant de cercetare, realizare sau conducere de activități de practică pedagogică.

Pentru școlile-pilot cadrele didactice selectate vor beneficia de un program de instruire/ formare cu privire la aplicarea elementelor incluse în intervenția educațională/ proiectul de cercetare educațională, anterior debutului acestuia la nivelul activităților cu elevii, prevede metodologia.

Salariile pot varia, în funcție de timpul necesar activităților, se arată în metodologie.

Cadrele didactice implicate în activități specifice vor fi remunerate potrivit timpului de muncă efectiv lucrat pentru aplicarea intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională sau pentru organizarea și desfășurarea practicii pedagogice, în funcție de contractul individual de muncă (structura încadrării)/de anexele la contractul individual de muncă.

Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia, se mai arată în document.

Puteți consulta aici Metodologia-cadru din 30 iulie 2020 de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație

Ce prevede Articolul 26 din Legea 1/2011

„Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcţionarea în sistemul de învăţământ preuniversitar a unor unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie”.

Reamintim că pe 11 iunie inițiatorul acestui proiect al școlilor pilot, fostul consilier al ministrului Educației, Marian Staș, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Hotărârea de Guvern cu școlile pilot este publicată rapid, lansarea unei clase sau a două clase chiar începând cu anul școlar 2020-2021 este posibilă.

Staș promovează un model de creare de arii de competențe, în locul disciplinelor și materiilor de acum, prin care școlile capătă autonomie, iar modulele pe care elevii le-ar putea alege ar trebui să fie tot mai numeroase pe măsură ce aceștia înaintează în școală. A vorbit despre desființarea titularizării în forma actuală și a inspectoratelor școlare, dar vrea menținerea inspecțiilor școlare.

Staș a demisionat după 4 luni de mandat. Venirea lui Marian Staș la minister, în februarie 2020, a fost marcată de ministrul Anisie cu un haștag. Anisie a comentat la anunțul lui Staș cu replica: #rupempisica

Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dispute la Universitatea Valahia, înaintea alegerilor pentru rector: Reclamații la Ministerul Educației că mai mulți cercetători nu au drept de vot și că sunt probleme în Carta universitară / Surse: Ministerul indică drept responsabil biroul electoral, spune că a dat aviz de legalitate pentru cartă

Alegerile pentru funcția de rector în cadrul Universității Valahia din Târgoviște, programate să aibă loc luni, 11 martie, sunt prefațate de o serie de dispute, însoțite de plângeri la Ministerul…
Vezi articolul

Statuile Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca, unite printr-o mantie de inox, alături de un arbore al răului, o parabolă a securiștilor infiltrați la Europa Liberă. Monument de artă contemporană, inaugurat în Cotroceni

La 34 de ani de la căderea comunismului, în București a fost inaugurat grupul statuar dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca, două voci cunoscute ale exilului românesc de dinainte…
Vezi articolul

Părinții elevilor de la un liceu din Suceava, puși să plătească 60 de lei de copil pentru ca școala să cumpere un catalog electronic de la o firmă, lucru interzis prin ordin de ministru / Directoarea spune că nu sunt obligați și că școala are bani să cumpere catalogul prin Asociația de părinți / Secretarul de stat Sorin Ion: Este interzis. Exact asta nu am vrut să se întâmple, să se ceară bani de la copii / Nu poate lua o asociație de părinți această hotărâre

Mai mulți părinți ai căror copii învață la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava ne-au semnalat faptul că profesorii diriginți le-au cerut, la îndemnul conducerii școlii, suma de 60 de…
Vezi articolul
SRI / Foto: Facebook SRI

Iohannis a promulgat legea prin care studenții și personalul SRI înscriși la Academia Națională de Informații vor fi exceptați de la înregistrarea în Registrul matricol unic al universităților

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia studenţii şi personalul Serviciului Român de Informaţii şi al celorlalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, înmatriculaţi la programe…
Vezi articolul

RAPORT 42% dintre elevi nu pot interpreta o informație, nu pot construi idei proprii, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, arată Raportul național de literație / Doar 11% au competențe funcționale de literație

În medie, elevii din România nu au competențe în interpretarea unei informații, în formarea unor idei proprii și integrarea acestora în contextul dat prin interpretarea și argumentarea unor ipoteze, nu…
Vezi articolul