Reintroducerea burselor pentru olimpici, cerută Guvernului printr-o petiție

409 vizualizări
Foto: Facebook.com/ Bogdan Suruciuc
O petiție lansată pe platforma Declic cere reintroducerea burselor de excelență pentru elevii cu rezultate de top la olimpiade și concursuri, după ce acestea au fost eliminate prin „Legea Bolojan” 141/2025 începând cu anul școlar 2025-2026, potrivit inițiatorilor campaniei. Petiția este adresată Ministerului Educației și Cercetării, Guvernului României și comisiilor pentru învățământ din cele două camere ale Parlamentului.

Inițiatorii susțin că bursele de excelență reprezentau „un sprijin esențial” pentru elevii și studenții cu rezultate „cu adevărat remarcabile”, iar eliminarea lor transmite un mesaj „eronat”: că performanța nu mai este o prioritate și nu mai trebuie recompensată.

În textul petiției, semnată de 450 de persoane până la momentul publicării articolului, se arată că, în prezent, sistemul de burse „nu mai face o diferență clară între performanța obișnuită și cea excepțională”, iar elevii care au obținut medalii la olimpiade naționale sau internaționale nu mai beneficiază de o recunoaștere pe măsura efortului depus.

„Dincolo de cifre și reguli, vorbim despre oameni”, spun inițiatorii, care invocă și situația elevilor proveniți din familii cu resurse limitate, pentru care bursa de excelență era „o necesitate reală”, nu un privilegiu.

Campania avertizează că lipsa acestui sprijin ar putea accentua fenomenul plecării tinerilor valoroși din țară și susține că reintroducerea burselor ar însemna o investiție în viitorul României: „viitorii medici, ingineri, profesori, cercetători și lideri” de care societatea va avea nevoie.

Petiția poate fi consultată integral pe platforma Declic.


1 comment
  1. Un motiv foarte important pentru reintroducerea burselor olimpice este acela ca s-au creat situatii de discriminare si inechitate, in cazul premiilor obtinute de echipe din care au facut parte elevi care au terminat clasa a XII-a in 2025 si care au primit cuantumul bursei pentru un an intreg, iar coechipierilor mai mici nu li s-a permis sa depuna cererea imediat dupa obtinerea premiilor. Conform legii ei trebuiau sa depuna cererea pentru bursa olimpica dupa inceprea anului scolar 2025-2026, adica dupa ce acea lege s-a modificat. Criteriile de acordare a burselor olimpice trebuiesc publicate inaintea etapelor nationale ale olimpiadelor si concursurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala în limba germană „asigurată” la Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, în incapacitate legală, acoperită ani de zile de inspectorat și minister: 44% dintre orele din perioada 2021-2025 au fost făcute în limba română, pentru că nu au existat și nu există profesori vorbitori de germană – date oficiale

Situația de nelegalitate multor școli cu predare în limba germană este confirmată de datele ISJ Sibiu, transmise la solicitarea Oanei Rogojanu, mama unei eleve care a terminat clasa a XII-a…
Vezi articolul

Elevul de la o școală din Brăila care ar fi bătut mai mulți colegi de clasă, va merge la cursuri însoțit de bunica sa: Prezența sa la școală va detensiona, cel puțin pentru perioada următoare, starea din clasă, crede Inspectoratul Școlar Județean

Cazul a intrat în atenția publică după ce 17 părinţi ai elevilor din clasă au anunţat, pe 8 februarie, că nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală până nu…
Vezi articolul