Remus Pricopie: ‘Desființarea CNATDCU’ nu e o reformă care să justifice un referendum / Universitarii sunt de acord ca o persoană care nu deține titlul de doctor să fie rector? Printre întrebări să se afle și cumulul de funcții

1.707 vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Reacție dură a rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la decizia Biroului Permanent al Consiliului Rectorilor de a organiza referendum în universități pentru a decide soarta celui mai important for în analizarea plagiatelor: CNATDCU.

„‘Desființarea CNATDCU’ nu este o reformă sau o politică publică care să justifice declanșarea – în plină pandemie și în an electoral – a unui referendum în fiecare universitate din România. Propunerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea CNR considera că #CNATDCU este atât de important pentru universități încât rectorii trebuie să fie implicați în procesul de desemnare a Consiliului și a comisiilor de specialitate, deși legea acordă acest atribut ministrului Educației”, spune Pricopie.

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) afirmă că nu exclude în totalitate organizarea unui referendum. „Cu o condiție, însă: printre întrebările adresate comunității academice să se afle și tema politizării universităților, a cumulului de funcții și, evident, pot fi incluse și alte teme. Poate în acest fel aflăm și noi ce părere au cei aproximativ 30.000 de academici din România despre faptul că un rector, deși ar trebui să stea departe de politică – așa cum precizează art. 123 din Legea Educației –, ocupă simultan și funcții de decizie politică. De asemenea, poate aflăm dacă universitarii din România sunt de acord ca o persoană care nu deține titlul de doctor în științe poate fi rector”.

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, despre discuțiile din CNR cu privire la modificarea CNATDCU:

Deși oficial nu am primit nicio informare de la conducerea CNR, am aflat din presă (https://pressone.ro/exclusiv-planul-secret-de-desfiintare-a…) că se intenționează declanșarea unui proces complex de consultare a universităților pe tema „desființării CNATDCU”, consultare care ar îmbrăca forma unui referendum organizat în fiecare universitate.

Ca profesor într-o școală de guvernare, nu pot să nu fac unele precizări:

1. „Desființarea CNATDCU” nu este o reformă sau o politică publică care să justifice declanșarea – în plină pandemie și în an electoral – a unui referendum în fiecare universitate din România. Propunerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea CNR considera că #CNATDCU este atât de important pentru universități încât rectorii trebuie să fie implicați în procesul de desemnare a Consiliului și a comisiilor de specialitate, deși legea acordă acest atribut ministrului Educației.

2. „Întoarcerea la popor” este, la prima vedere, un instrument democratic, care, de regulă, crește nivelul de participare al cetățenilor la adoptarea unor decizii. Cu toate acestea, el poate fi folosit și într-o manieră speculativă, capabilă să denatureze caracterul democratic al consultării, mai ales dacă în spate nu sunt argumente clare în sensul reformei propuse.

3. Dacă informațiile din presă sunt corecte, nu este clar în ce calitate a propus Mihnea Costoiu desființarea CNATDCU: cea de senator, de membru al comisiei de specialitate din Parlamentul României, de secretar general al CNR sau de rector?

4. Deși mi se pare că se deturnează sensul conceptului de „referendum” pentru a „pune la colț” Ministerul Educației și Cercetării, care nu a ținut cont de „recomandările” conducerii CNR cu privire la constituirea noului CNATDCU, nu exclud ca, în calitate de rector al SNSPA, să susțin această propunere. Cu o condiție, însă: printre întrebările adresate comunității academice să se afle și tema politizării universităților, a cumulului de funcții și, evident, pot fi incluse și alte teme. Poate în acest fel aflăm și noi ce părere au cei aproximativ 30.000 de academici din România despre faptul că un rector, deși ar trebui să stea departe de politică – așa cum precizează art. 123 din Legea Educației –, ocupă simultan și funcții de decizie politică. De asemenea, poate aflăm dacă universitarii din România sunt de acord că o persoană care nu deține titlul de doctor în științe poate fi rector.

Recomandarea mea către anumiți colegi rectori (nu foarte mulți, aproximativ 4-5) este să lase jocurile politice și să se ocupe de universitățile pe care le conduc.

PS: Va veni momentul – curând – în care partidele politice vor trebui să se pronunțe pe acest abuz de putere al unor rectori. Abia aștept să văd cum vor transpune în practică discursurile electorale dominate de principii, valori și angajamente legate de buna guvernare.


1 comment
  1. Faptul ca dl. Pricopie face atata caz de titlul de doctor tine de comicul mioritic, in acelasi mod in care Romulus si Remus „tineau” de „cuibul de vulpe”…

    https://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-12-06/diletantul-lui-adomnitei.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Știința mediului este o nouă ramură de știință introdusă începând cu anul universitar 2026-2027 / Este stabilit domeniul de doctorat corelat cu cel de licență în Bioinginerie / Noi programe de studii, de la AI în economie la arta circului și jocuri digitale, incluse în oferta universităților din toamnă – Nomenclator adoptat

O ramură de știință nouă – Știința mediului, precum și un domeniu de doctorat și unul de licență noi, plus o serie de noi programe de studii universitare de licență…
Vezi articolul

DOCUMENTE „Aici s-a ucis! Călcați cu respect, aici e sânge” – Mesajele Revoluției de pe clădirea Universității din București vor fi protejate cu ajutorul mai multor soluții, în funcție de starea lor – Instituția a prezentat studiile tehnice pentru conservarea semnelor de la Revoluție, în proiectul de reabilitare a Palatului UB

Patru tipuri de înscrisuri, mesaje, urme de proiectile și alte semne ale Revoluției din 1989 au fost identificate în diverse părți ale Palatului Universității din București, situații în care au…
Vezi articolul

O nouă lege pentru universități în Spania: angajament de creștere a bugetului la 1% din PIB, sprijin pentru diversitate și egalitate, măsuri pentru evaluarea profesorilor și pentru reducerea masivă a personalului temporar

Creșterea finanțării învățământului superior, o scădere masivă a numărului de cadre didactice aflate temporar pe post și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru profesori, cu măsuri care să sprijine egalitatea și…
Vezi articolul

OFICIAL Universitățile trebuie să publice pe site metodologia de evaluare a studenților, cu definirea procesului, a instrumentelor utilizate și a criteriilor de notare

Ordinul 7.479 din 2024, care aprobă standardele minime privind organizarea activităților de evaluare continuă și evaluare sumativă a studenților, a fost publicat în Monitorul Oficial. Fiecare instituție de învățământ superior…
Vezi articolul