Remus Pricopie acuză un joc murdar pentru putere, în spatele propunerii de desființare a CNATDCU: Ministrul Educației se află sub un atac ilegitim exercitat de anumiți politicieni cu scopul rudimentar de a-şi extinde influența în educație

3.134 de vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
„Ministrul Educației se află sub un atac ilegitim (public și nepublic), exercitat de anumiți politicieni / parlamentari / foşti miniştri, cu scopul rudimentar de a-şi menţine / extinde influența în sectorul educației (funcții pentru ei și amicii lor, control asupra actelor normative, acces la resurse etc.)”, acuză rectorul SNSPA, Remus Pricopie, într-un mesaj remis de instituția pe care o conduce.

„De exemplu, recentul scandal legat de CNATDCU, în care anumiți rectori-politicieni contestă deciziile MEC, chiar dacă ele sunt corecte, trebuie interpretat în această cheie”, continuă Pricopie. Acesta face referire la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, condus de Sorin Cîmpeanu, ca universitățile să spună în cadrul unui referendum dacă vor să elimine Ministerul Educației din procedura de acordare a titlului de doctor și din cea a abilitării. 

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) susține că „a sosit momentul să spunem lucrurilor pe nume și să devoalăm această bătălie pentru putere, în sectorul educației, care se resetează de fiecare dată când un ministru al Educației este schimbat. De altfel, inclusiv schimbarea frecventă a miniștrilor are legătură cu acest război și nu cu școala. Este un joc murdar, cu actori puțini, care exclud din start interesele elevilor, profesorilor, societății în ansamblu, dar care urmăresc strict interese de ordin politic / economic / personal”.

Remus Pricopie, mesajul integral:

De ce cred că ministrul Educației trebuie susținut

În ultimele luni, am avut câteva reacții ferme, în care am sprijinit public poziția Ministerului Educației şi Cercetării, exprimată prin vocea ministrului Monica ANISIE.

Mulți m-au întrebat de ce apăr Ministerul și pe ministrul Educației.

Explicațiile sunt simple:

1. Am lucrat în această instituție foarte mulți ani (1996-2003, 2007-2009, 2012-2014), timp în care am ocupat, gradual, toate funcțiile de specialitate (referent, expert, inspector, consilier, director, secretar general) și de demnitate publică (secretar de stat și ministru), fără să fiu afiliat politic. În aceste condiții, nu am cum să nu respect instituția care m-a format profesional, indiferent cine o conduce.

2. O cunosc personal pe Monica ANISIE. A lucrat cu mine în perioada în care am fost ministrul Educației şi Cercetării (2012-2014). Prin urmare, știu destul de bine după ce principii se ghidează și care îi sunt opiniile legate de educație.

3. Dacă te interesează educația și nu politica, ar fi absurd să critici atunci când deciziile ministrului sunt corecte.

4. Din păcate, în acest moment, ministrul Educației se află sub un atac ilegitim (public și nepublic), exercitat de anumiți politicieni / parlamentari / foşti miniştri, cu scopul rudimentar de a-şi menţine / extinde influența în sectorul educației (funcții pentru ei și amicii lor, control asupra actelor normative, acces la resurse etc.), fără să fie interesați de „binele şcolii” – aşa cum clamează. De exemplu, recentul scandal legat de CNATDCU, în care anumiți rectori-politicieni contestă deciziile MEC, chiar dacă ele sunt corecte, trebuie interpretat în această cheie.

5. Cred că a sosit momentul să spunem lucrurilor pe nume și să devoalăm această bătălie pentru putere, în sectorul educației, care se resetează de fiecare dată când un ministru al Educației este schimbat. De altfel, inclusiv schimbarea frecventă a miniștrilor are legătură cu acest război și nu cu școala. Este un joc murdar, cu actori puțini, care exclud din start interesele elevilor, profesorilor, societății în ansamblu, dar care urmăresc strict interese de ordin politic / economic / personal.

În acest context, ministrul ANISIE „a îndrăznit” să fie ministru, să spună NU solicitărilor care nu aveau legătură cu școala, să devoaleze acest cerc vicios al deciziilor ilegitime și să încerce să găsească soluții pentru viitor.

Binele şcolii româneşti poate fi identificat numai dacă se acționează legal, onest, transparent şi nu prin atacuri (inclusiv prin interpuşi, plantați în MEC pe funcții de conducere) la adresa ministrului Educației sau a unor instituții din subordinea MEC.

Prin urmare, cred că nu numai eu, ci toți cei care vor ca MEC să lucreze pentru școala românească – și nu pentru o mână de politicieni imorali – trebuie să sprijine pozițiile oficiale ale instituțiilor statului, atunci când există argumente solide și transparente, cu speranța că abuzul şi excesul de putere, exercitate cu precădere de câțiva foşti miniştri ai educației, azi membri ai Parlamentului României, vor înceta.

Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea


1 comment
  1. Eroare grava a PNL, care l-a „recuperat” pe traseistul politic Cimpeanu.
    Normal, acesta isi doreste mult fotoliul de Ministru al Educației, unde ar „performa la superlativ”, asa cum a mai facut-o si in trecut. Sau poate chiar mai mult, doar a fost si Prim Ministru interimar…omul e plin de calități…
    Cu prima ocaziei, Cavalerul Cimpeanu, decorat de Presedintele Romaniei, va schimba „flamura” politica asa cum a facut-o si in trecut.
    Politica dâmbovițeana…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Favorizarea unui candidat la un post de conferențiar, de către un prorector, sesizată acum 3 ani – cauza pentru care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost plasată acum sub monitorizare specială a concursurilor de angajare

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este sub monitorizare specială pentru concursurile de angajare, iar decizia vine după un caz de favorizare a unui candidat pentru ocuparea unui post vacant…
Vezi articolul

Acuzat de îndemn la referendum în fața studenților, președintele Senatului Universității din Oradea confirmă că e liderul Coaliției pentru Familie Bihor: Mesajul nu conține prozelitism sau propagandă

Acuzat de studenți de propagandă religioasă și îndemn la referendum, Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea, a declarat pentru Edupedu.ro că mesajul transmis în ceremonia de începere a cursurilor…
Vezi articolul

Am dat BACul, acum ce fac? Florin Ulete, psiholog și consilier școlar – sfaturi pentru perioada post-examen: Este recomandată o săptămână de detensionare, să meargă la mare, să se bucure de tot ce li se pare frumos / Nu contează nota, contează ce știu ei să facă

Indiferent dacă au luat sau nu Bacalaureatul, pentru toți cei care au trecut prin acest examen solicitant „este recomandată o săptămână de detensionare (…) să meargă la mare, să se…
Vezi articolul