Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Putin a ales războiul. Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic

226 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
„Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic, a oamenilor de cultură, a cetățenilor, respectiv a celor care prețuiesc conviețuirea pașnică, într-un climat democratic, a tuturor popoarelor”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.

Într-un mesaj emis în ziua în care Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, cu explozii în mai multe mari orașe strategice, inclusiv capitala în Kiev, rectorul SNSPA susține că „este important ca, împreună cu partenerii noștri din NATO și UE, să facem front comun pentru a apăra pacea și a susține mai tare ca oricând valorile în care credem”.

Redăm postarea integrală a rectorului SNSPA:

„Putin a ales războiul!

Deși Rusia s-a angajat de cel puțin două ori (prin tratate internaționale) că nu va invada Ucraina, a făcut-o în 2014 (Crimeea) și în această dimineață (regiunea Donbas).

Este nevoie de un răspuns ferm din partea comunității internaționale pentru ca Putin să înțeleagă că în lumea civilizată regulile de drept internațional – adică, mai simplu spus, cuvântul dat – se respectă. Este important ca, împreună cu partenerii noștri din NATO și UE, să facem front comun pentru a apăra pacea și a susține mai tare ca oricând valorile în care credem.

Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic, a oamenilor de cultură, a cetățenilor, respectiv a celor care prețuiesc conviețuirea pașnică, într-un climat democratic, a tuturor popoarelor.

Ziua de azi va fi marcată distinct în istoria omenirii ca ziua în care Putin a ales să pună în situație de risc viețile a milioane de oameni și să angreneze Europa într-un nou conflic militar, cu impact global. Putin va fi responsabil pentru toate viețile care se vor pierde de azi înainte, din cauza incapacității sale de a-și controla setea de putere.

Cetățenii din Rusia trebuie să înțeleagă că acesta nu este războiul lor, ci al lui Putin, iar reacția lumii occidentale nu este împotriva lor, ci a unui președinte dictator care acționează iresponsabil, inclusiv împotriva compatrioților săi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Nota la purtare în fiecare modul – „motivație mai puternică a elevului de a își schimba comportamentul”, crede președinta Consiliului Elevilor, Bianca Ivan / Despre camera de „detenție”: „nu e chiar la ce ne gândim prima dată”

Proiectele de Regulament de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) și de Statut al elevilor, puse în consultare, miercuri, de Ministerul Educației sunt primite apreciativ, ca reacție preliminară, de Bianca…
Vezi articolul

Președinta comisiei de avizare a programei de română, profesoara Oana Fotache Dubălaru, se antepronunță în ultima zi de dezbatere publică: Constructul curricular nu va fi modificat, dar vor exista modificări pe text

Președinta comisiei naționale care avizează programa școlară de Limba și literatura română pentru liceu, profesoara Oana Fotache Dubălaru, afirmă că „asupra constructului nu se poate reveni”, după cum a indicat…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior nu mai verifică și nu mai controlează instituţiile de învăţământ superior de stat privind orice neconcordanţe în datele raportate – proiect

Ministerul Educației și Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFÎS) nu mai verifică și nu mai „controlează instituţiile de învăţământ superior de stat privind orice neconcordanţe sesizate în datele raportate”,…
Vezi articolul

Bacalaureat 2024. Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației: Poezie la subiectul al II-lea și particularități ale unui text narativ de Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, la al III-lea 

Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației luni, 1 iunie, la ora 17:00, după proba scrisă care s-a încheiat la…
Vezi articolul