Renunțarea la simulările județene ale examenelor naționale, cerută de liderul sindical Paul Rusu. Activitatea profesorilor nu este plătită și elevii nu sunt interesați de aceste probe – printre motivele invocate

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com

Paul Rusu, președinte al Sindicatului Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara, solicită renunțarea la simulările județene (Evaluare Națională și BAC), potrivit unei informări a SIP Hunedoara. Printre motive se află aglomerarea activităților, lipsa de interes a elevilor și faptul că profesorii nu sunt plătiți.

Informațiile au fost transmise joi, 11 decembrie, în ședința cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județ. La ședință au participat peste 120 de directori, directori adjuncți ai unităților de învățământ, precum și o parte din inspectorii de specialitate/școlari de la ISJ Hunedoara, conform sursei citate.

„Paul Rusu – președintele Sindicatului Învățământ Preuniversitar Județul Hunedoara:

solicită renunțarea la simulările județene motivat de aglomerarea activităților, neremunerarea acestora, lipsa de interes a elevilor;

– debirocratizarea: doar un deziderat departe de atins;

– lipsa de instrumente reale în combaterea violenței în școli;

– scurtă informare privind intențiile/acțiunile sindicale următoare”, se arată în informarea SIP Hunedoara.

Recent, Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, a spus că profesorii corectează benevol lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale (Evaluare Națională și BAC). „Problema este timpul. Tu acele simulări trebuie să le corectezi în timpul în care tu îți faci cele 40 de ore: 20 de predare și 20 de pregătire. Adică muncești peste”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Informații de context

Violeta Estrella Bontilă, directoare a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC) „sunt cele care ne produc cele mai mari întreruperi”. Declarațiile au fost făcute într-o dezbatere organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) marți, 4 martie.

În februarie 2025, ministrul Educației și Cercetării a fost întrebat de ce nu sunt plătiți profesorii care participă la simulările examenelor naționale, iar răspunsul acestuia a fost că „simulările nu s-au plătit nici înainte”. Daniel David a spus, la prezentarea raportului săptămânal, „să nu uităm, încă o dată, că salariul pe care îl primim este un salariu pentru 8 ore pe zi. Nu se reduce doar la activitățile pe care le avem prin predare la clasă.”

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, i-a răspuns ministrului Educației, referitor la faptul că profesorii nu sunt plătiți pentru evaluarea lucrărilor de la simulările examenelor naționale, și spune că argumentul lui Daniel David „a fost lipsit de respect”. „Să nu uite cei din Minister că fișa postului este încheiată cu angajatorul și nu cu școala din Iași, Constanța, unde trebuie să corectez eu lucrările”, a afirmat acesta. Declarațiile au fost făcute la TVR Timișoara.

Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, a declarat, într-o intervenție la TVR Info, că „se putea găsi o formulă de stimulare a profesorilor corectori” de la simulările examenelor naționale 2025. Acesta a spus că „abia aştept şi eu, din nou, 100-200 de lucrări pe care să le corectez în două, trei zile”.

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că la simularea examenelor naționale „presiunea din partea părinților este aceeași”. „Dacă (profesorii – n.red) sunt plătiți la examenele propriu-zise, de ce să nu fie plătiți și la simulare?”, spune acesta.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, este de părere că „nu mai există o diferență majoră între examenul în sine și simularea examenului respectiv”.

Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, le-a mulțumit, luni, 25 martie 2024, profesorilor care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă și în contextul în care cadrele didactice care au corectat lucrările n-au fost remunerate pentru activitatea prestată.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:

Vezi aici subiecte și bareme de la simularea EN VIII 2025 – Matematică.

CALENDARUL privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat – 2026:

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii corectează benevol lucrările de la simulările examenelor naționale, spune directorul Lucian Popa: Trebuie să le corectezi în timpul în care tu îți faci cele 40 de ore, adică muncești peste. Nu poți în perioada aia să nu mai dai lucrări, să nu mai asculți, să nu te mai pregătești
martie 2025 – Toți profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să evalueze lucrările de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2025 – înștiințări ale inspectoratelor către școli
Exit mobile version