Reprezentanții autorităților locale care fac parte din consiliul de administrație al școlii nu pot fi angajați ai unității de învățământ, prevede proiectul legii Deca

1.458 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Reprezentantul desemnat al primăriei, cei ai consiliului local și ai consiliului județean care fac parte din componența consiliului de administrație al școlii nu pot să fie angajați ai unității de învățământ, după cum prevede proiectul legii învățământului preuniversitar. Această prevedere a luat acordul partidelor din coaliția de guvernare, deoarece varianta aflată în dezbatere publică până marți, 7 martie, a fost asumată de Ligia Deca după consultarea cu experții partidelor politice.

Art. 123 – „(17) Reprezentantul desemnat al primarului/primarului de sector, respectiv reprezentantul desemnat al președintelui consiliului județean în consiliul de administrație și reprezentanții consiliului local, consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București, nu pot avea calitatea de personal didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, personal didactic auxiliar sau administrativ în unitatea de învățământ respectivă.”

Foto: Captură proiectul Legii învățământului preuniversitar – varianta Deca

Un amendament trimis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, se referă la eliminarea acestei prevederi.

În textul proiectului de lege se arată că „unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, cu excepția celor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, unde este cazul. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu:

  • a) Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, denumită în continuare CEAC;
  • b) Comisia pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică denumită în continuare CFDCD;
  • c) consiliul profesoral;
  • d) autoritățile administrației publice locale;
  • e) consiliul reprezentativ al părinților, și asociațiile de părinți, acolo unde există;
  • f) organizațiile sindicale afiliate federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar;
  • g) consiliul școlar al elevilor.”

Conform proiectului Deca, în unitățile de învățământ de stat, consiliul de administrație este organul deliberativ de conducere al unității de învățământ și este constituit din 7, 9 sau 11 membri, astfel:

„a) în cazul în care consiliul de administrație este format din 7 membri, aceștia sunt: directorul, 2 cadre didactice, 2 reprezentanți ai părinților, primarul sau un reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităților de învățământ cu efective mai mici de 300 de beneficiari primari. Cvorumul de ședință este constituit în prezența a cel puțin 4 membri.

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, aceștia sunt: directorul, 3 cadre didactice din care 1 reprezentant poate fi un reprezentant al personalului didactic auxiliar, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local, 2 reprezentanți ai părinților. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităților de învățământ cu efective între 301 și 400 de beneficiari primari. Cvorumul de ședință este constituit în prezența a cel puțin 5 membri.

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 11 membri, aceștia sunt: directorul, 4 cadre didactice din care 1 reprezentant poate fi un reprezentant al personalului didactic auxiliar, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local, 3 reprezentanți ai părinților. Prevederile se aplică în mod corespunzător unităților de învățământ cu efective de peste 400 de beneficiari primari. Cvorumul de ședință este constituit în prezența a cel puțin 6 membri.”

Spre deosebire de proiectul Deca, Legea Educației Naționale 1/2011 stabilește că unitățile de învățământ cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și directori adjuncți. Tot aici este menționat că aceste consilii de administrație conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

FOTO DOCUMENT Ce prevede actuala Lege a Educației – secțiunea „Conducerea unităților de învățământ”
Foto: legislatie.just

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Peste 800 de elevi și profesori din 60 de țări vin în România în decembrie la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori – IJSO. Proiectul de hotărâre prin care ministerul Educației alocă 546.000 de euro, aprobat miercuri în ședință de Guvern

Proiectul de hotărâre de Guvern (HG) prin care ministerul Educației alocă 546.000 de euro (2,7 milioane de lei) pentru Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori – IJSO 2024, este discutat…
Vezi articolul

Situație extremă în cazul elevului mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv: Clasa sa învață online timp de o săptămână / La începutul anului, elevul a învățat singur în actuala școală pentru că părinții refuzau să își aducă copiii la școală

Clasa în care învață elevul de 9 ani din județul Dâmbovița, care a agresat un coleg de clasă recent, va învăța online săptămâna aceasta, a decis conducerea școlii, spune inspectoarea…
Vezi articolul

Închisoare cu suspendare pentru o educatoare violentă din Argeș care a lovit mai mulți copii. Pe unul l-a trântit de oliță până când a spart olița, altuia i-a dat o palmă și nasul a început să sângereze. Alt copil a fost făcut „nesimțit”. Este retrasă de la catedră în timpul controlului judiciar. Decizia poate fi atacată

O educatoare din județul Argeș a primit trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a lovit mai mulți copii, potrivit unei decizii a Judecătoriei din Pitești. Decizia nu este…
Vezi articolul

E nevoie de o lege unică a salarizării „care să nu fie ciuruită a doua zi după ce a fost publicată în Monitorul Oficial”, așa cum s-a întâmplat cu măsurile care au dus la actuala grevă din educație – președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Președintele Consilului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Astalos, a declarat, luni, că important ar fi să avem o lege unică de salarizare coerentă şi care să nu fie ciuruită a…
Vezi articolul