Reproșuri de moralitate politică între rectori. Pricopie, după migrarea lui Cîmpeanu la PNL: Traseismul politic – o ‘cruzime’ folosită cu înțelepciune sau o practică descoperită prin bălțile Dâmboviței?

1.329 de vizualizări
Foto: Facebook Remus Pricopie
„La noi, traseismul politic nu este întâlnit în situații extreme – a devenit o practică, o rutină – și nu este în beneficiul public”, avertizează rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Fost ministru al Educației în guvernul Ponta, Remus Pricopie îl critică dur pe Sorin Cîmpeanu, cel care i-a succedat la conducerea Ministerului tot în cabinetul Ponta și care astăzi a fost primit în PNL, părăsind partidul Pro România al lui Victor Ponta la care trecuse de la ALDE.

„Se poate spune că foloseşti bine cruzimea, atunci când o săvârşeşti o singură dată şi constrâns de nevoia de a-ţi asigura puterea, dar nu continui pe aceeaşi cale, ci faci astfel încât acţiunea pe care ai săvârşit-o o dată să aducă un folos cât mai mare supuşilor. În schimb, cruzimile sunt rău folosite atunci când sunt puţine la început, iar cu vremea se înmulţesc, în loc să dispară'”, scrie Remus Pricopie, citând din Machiavelli.

Remus Pricopie, rectorul SNPA și fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, despre trecerea lui Sorin Cîmpeanu de la Pro România la PNL:

Traseismul politic – o ‘cruzime’ folosită cu înțelepciune sau o practică descoperită prin bălțile Dâmboviței?

Când Machiavelli a zis, într-o formă ceva mai elaborată, că în politică scopul scuză mijloacele, cu siguranță nu a avut în vedere traseismul politic. Această formulă, citată în mod abuziv, în special de politicienii care se simt în culpă, se referea la instrumentele pe care Principele trebuie să le aibă la dispoziție în situații extreme, dar care, în final, prin utilizarea lor, să aducă beneficii poporului.

La noi, traseismul politic nu este întâlnit în situații extreme – a devenit o practică, o rutină – și nu este în beneficiul public. În plus, apare și o contradicție în termeni atunci când accepți dublul standard de limbaj, respectiv înfierarea trădărilor politice, când ești în opoziție, și promovarea lor, când ești la putere.

Politica de pe Dâmbovița va fi mai ‘limpede’ atunci când ne vom clarifica asupra unor termeni și practicii asociate acestora.

Iată un citat din Machiavelli, care trebuie însă interpretat din prisma secolului în care a fost scris (început de secol XVI):

‘Se poate spune că foloseşti bine cruzimea, atunci când o săvârşeşti o singură dată şi constrâns de nevoia de a-ţi asigura puterea, dar nu continui pe aceeaşi cale, ci faci astfel încât acţiunea pe care ai săvârşit-o o dată să aducă un folos cât mai mare supuşilor. În schimb, cruzimile sunt rău folosite atunci când sunt puţine la început, iar cu vremea se înmulţesc, în loc să dispară'”.

Postarea publicată de Remus Pricopie pe pagina sa de Facebook:

Informații de background

Amintim că foștii lideri ai Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, au fost primiți luni în PNL, devenind direct membri în conducerea centrală a partidului, Biroul Executiv, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro. Ei au fost primiți, după ce au votat pentru învestirea Guvernului PNL Orban.

Sorin Cîmpeanu a fost membru al mai multor partide: ALDE, Pro România, PNL.

De precizat că și Remus Pricopie, și Sorin Cîmpeanu sunt rectori pentru al treilea mandat, speculând o modificare adusă legii educației chiar în mandatul lui Pricopie și care le dă posibilitatea rectorilor cu două mandate să candideze la al treilea, dacă au avut o perioadă în care s-au suspendat din funcție.

Sorin Cîmpeanu este rector al Universității de Agronomie din București și președinte al Consiliului Național al Rectorilor.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a fost actualizată cu noua formulă de calcul pentru plata cu ora 2025, conform Legii Bolojan – document / Tariful se calculează în funcție de vechime și sporuri, prin raportare la numărul total de ore lucrate, nu doar la cele de predare

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată în privința modului de calcul pentru plata cu ora, potrivit Legii Bolojan. Din anul școlar 2025-2026, tariful se…
Vezi articolul

Olimpiada de Științe Socio-umane 2025 – OSSU, etapa județeană. Subiectele și baremele de notare la Educație Socială, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie / Proiect de combatere a violenței școlare, cerință la clasele VII-VIII

Subiectele primite de elevi la Olimpiada de Științe Socio-umane 2025 – OSSU și baremele de corectare de sâmbătă, 15 martie, au fost obținute de Edupedu.ro. Documentele sunt prezentate mai jos…
Vezi articolul

Completarea fișei de admitere la liceu 2024, recomandările Inspectoratului Școlar Județean Iași: Fă diferența între ceea de îți dorești și ceea ce poți. Gândește-te ce domeniu de activitate te atrage mai mult

Mai multe recomandări pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024 au fost făcute de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pentru absolvenții ciclului gimnazial, care se pregătesc ca de joi,…
Vezi articolul