Reputata publicație Times Higher Education, despre declarațiile Ambasadorului Andrew Noble referitoare la studiile studenților români din Marea Britanie: ”O aparentă gafă diplomatică”

1.419 vizualizări
Andrew Noble / Foto: Facebook British Embassy
Declarațiile Ambasadorului britanic în România, Andrew Noble, care la începutul lunii a spus că nu înțelege “de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie” pentru studii de licență, au atras atenția uneia dintre cele mai importante publicații din Regatul Unit dedicate învățământului superior, Times Higher Education (THE), publicație asociată rankingului internațional cu același nume. THE relatează momentul și îl citează pe jurnalistul EduPedu.ro care a semnalat că declarațiile sunt interpretabile și au produs nedumerire, dar și o reprezentantă a guvernului britanic, care a exprimat “încântarea” că aproximativ 10.000 de studenți români învață în Regat.
  • În declarațiile de la începutul lunii, Ambasadorul Noble a spus că se așteaptă ca, în urma Brexit, taxele de studii în universitățile britanice pentru studenții români să fie pe viitor “duble”. El a mai spus că ”dintr-un punct de vedere nu înțeleg de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie pentru licență, pentru că în această țară aveți universități de foarte bună calitate. Eu cred că ar fi o soluție foarte bună să facă aici licența și după aia să veniți în Marea Britanie pentru master sau doctorat. Studenții români în Marea Britanie sunt aproape sută la sută pentru licență. Germanii care vin la noi sunt aproape sută la sută cei care vin pentru master. Și asta ar fi o maturitate a României dacă studenții ar rămâne acasă pentru licență și să vină mai târziu”.

Atunci, EduPedu.ro a transmis întrebări pe această temă Ambasadei Marii Britanii, dar până acum nu a primit niciun răspuns.

THE relatează declarațiile, apreciind că e vorba despre o ”aparentă gafă diplomatică”, ținând cont de faptul că universitățile britanice se tem că înscrierile din Europa ar putea avea de suferit, după creșterea tarifelor pentru europeni ca urmare a Brexit. Potrivit publicației citate, ”comentariile ar putea fi fost o tentativă de a măguli universitățile românești – dar riscă și să fie interpretate drept un mod de a-i descuraja pe românii care studiază în Marea Britanie, spune Mihai Peticilă, jurnalist la Edupedu, site-ul de educație care a relatat declarațiile”.

În contextul în care România este a doua țară din Europa, după Franța, din punct de vedere al numărului de studenți de licență care studiază în Marea Britanie, reprezentantul Edupedu este citat spunând și că aceste comentarii au produs nedumerire și par să contrazică linia oficială a Ambasadei și a British Council, de promovare a studiilor în Marea Britanie la orice nivel.

Times Higher Education notează că în 2018-2019 au învățat în Marea Britanie, la studii de licență, 8.570 de studenți români, dintre care aproape 1.000 doar la Universitatea din Bedfordshire, potrivit celor mai recente date statistice.

”Acest exod al studenților de top către Marea Britanie și alte țări a fost o problemă controversată în România, țară confruntată cu o scădere demografică. În 2017, au circulat propuneri ca absolvenții facultăților de stat să fie forțați să rămână în țară sau să acopere cheltuielile cu propria educație”, amintește sursa citată.

THE citează o purtătoare de cuvânt a guvernului britanic, potrivit căreia: ”Suntem încântați să avem circa 10.000 de studenți români în Marea Britanie și suntem dornici să dezvoltăm pe mai departe acest schimb educațional.”


1 comment
  1. Intr-adevar, ”O aparentă gafă diplomatică”.
    De fapt, ambasadorul Noble are dreptate: ”în urma Brexit, taxele de studii în universitățile britanice pentru studenții români vor fi pe viitor “duble”… Eu cred că ar fi o soluție foarte bună să facă aici licența și după aia să veniți în Marea Britanie pentru master sau doctorat. Studenții români în Marea Britanie sunt aproape sută la sută pentru licență. Germanii care vin la noi sunt aproape sută la sută cei care vin pentru master. Și asta ar fi o maturitate a României”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Replică dură a profesorului Radu Gologan, adresată ministrului Educației: Olimpiadele trebuie să fie în organizarea societăților profesionale. Ca președinte al Societății de Științe Matematice din România, nu voi lăsa la mâna birocrației această minunată tradiție

„Mă uit siderat la afirmațiile făcute relativ la olimpiade și participarea României la olimpiadele internaționale. Puteți verifica că organizațiile profesionale de matematică, fizică, informatică, chimie ș.a. au reușit în cei…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Adeverințele medicale din primul semestru rămân valabile, nu trimiteți elevii după altele. Nu se pun absențe sau se pun motivate pentru elevii care prezintă simptome și nu se prezintă la școală

„Adeverințele medicale vor fi luate în considerare și în format electronic. Adeverințele medicale cu privire la vulnerabilitățile elevilor care le împiedică prezența la școală, din primul semestru, rămân valabile, nu…
Vezi articolul

Rata de absolvire la licee teoretice este în scădere – studiu al Institutului de Științe ale Educației. Mulți elevi se gândesc să renunțe la școală după primul an de liceu pentru că nu învață lucruri care să le fie de folos în viață. Alte motive: elevii simt că au rămas în urmă la învățătură și că pierd mult timp pe drum spre liceu

Mulți elevi care ajung în clasa a X-a se gândesc să renunțe la școală pentru că nu învață lucruri noi, care să îi ajute în viață, arată un studiu recent…
Vezi articolul

Emmanuel Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar ele nu justifică violenţa. Libertăţile noastre, drepturile noastre, consider că este vocaţia noastră să le protejăm

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru Al-Jazeera, difuzat sâmbătă, că a înţeles că musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică…
Vezi articolul