Rezultate simulare Evaluarea Națională 2025: peste 4 din 10 elevi nu au scris minimul de cuvinte cerute pentru compunerea de la subiectul al II-lea la Limba și literatura română/ Cinci itemi de gramatică nu au fost rezolvați corect de aproape 86.000 de elevi

15.083 de vizualizări
Ministerul Educației și Cercetării a publicat statistica rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale 2025, iar la proba de la Limba și literatura română cerințele de gramatică, gândire critică, compoziție și transfer le-au pus cele mai mari dificultăți elevilor de clasa a VIII-a. Conform analizei oficiale, peste 42% dintre elevi, adică aproape 70.000 dintre participanți, nu au scris măcar cele 150 de cuvinte la ultimul subiect, unde aveau de făcut o compunere, pentru a primi punctaj pentru redactare.

Cerințele gramaticale complexe și cele de scriere corectă, de la Subiectul I, punctul B, au cele mai mari procente de punctaj „zero”, adică nu au fost corect rezolvate, majoritatea fiind itemi obiectivi.

Analiza Ministerului Educației arată că la Limba și literatura română au fost 161.833 de lucrări evaluate, iar dintre acestea, 103.629 au avut note de la 5 la 10 inclusiv, iar 58.254 de elevi au avut note între 1 și 4,99. Procentul de 64% note peste 5 este mai mic decât cel de la Matematică din acest an (71,97). Prin comparație cu anul trecut, când notele de 5 și peste, la Limba și literatura română, însemnau mai mult de 73% dintre lucrări, scăderea este evidentă.

Analiza pe item arată următoatele:

Itemii de la Subiectul I, A 5 – 9

  • 5 (adevărat/fals) – doar 48,88% au luat punctaj maxim.
  • 6 (măsura și rima) – doar 20,79% punctaj maxim.
  • 7 (comparație între texte) – 27,05% punctaj maxim.
  • 8 și 9 (opinii și asocieri literare) – sub 15%, la A9 ieșind în evidență un sfert dintre elevi cu puntaj zero.

Itemii de la Subiectul I B

  • 1 (accent) – 40,74% punctaj maxim
  • 1-5 și 7 – în medie 53% dintre elevi nu au obținut punctaj la aceste cerințe de gramatică. Calculat la numărul total de lucrări, reiese că 86.000 de elevi nu stăpânesc aceste cerințe de bază de gramatică.
  • 5 (pronume + clasificare) – doar 12,12% punctaj maxim și 27,57% punctaj zero
  • 6 (alcătuire enunțuri) – 19,39% punctaj maxim și 14,8% zero puncte.
  • 7 și 8 (corectarea greșelilor și ortografie) – peste 44% punctaj zero la primul și 86% punctaj parțial la al doilea.

La subiectul al II-lea, unde elevii au avut de scris un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte mesajul poeziei/o semnificație a poeziei Trezire de Lucian Blaga. 

Pentru conținut doar 6,9% au luat punctaj maxim, iar pentru redactare doar 10,7%. Remarcabil este procentul celor care nua au scris măcar 150 de cuvinte pentru a primi punctaj la redactare și astfel au luat zero puncte aici, din cele 8 posibile. Mai exact, 41,85%.

Subiectele sunt aici:

Baremul este aici:

Analiza pe itemi la Limba și literatura română este aici:

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. In loc de itemi (care e in dex, nu contest) eu zic ca ar fi mai potrivit de folosit „puncte”, mai ales la nivelul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Bertea: Baremul de la proba de Limba română a Evaluării Naționale din Iunie 2023, o dovadă devenită deja obișnuință a atenției scăzute pe care scoala românească o acordă exprimării și scrierii corecte în limba noastră națională

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România atrage atenția asupra baremului în funcție de care absolvenții claselor a VIII-a primesc notele la examenul de astăzi de Limba…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul „Şaguna” din Braşov, analiză punct cu punct a rezultatelor simulării Evaluării Naționale: Anul trecut nivelul de dificultate al subiectului I era în jurul clasei a IV-a – a V-a, anul acesta exercițiile au fost un pic mai ridicate, astfel încât s-a trecut la nivel de clasă a VII-a – a VIII-a, într-un mod real / Intuiesc că mulți elevi au ghicit răspunsurile la testele grilă

Profesorul de matematică Cătălin Ciupală de la Colegiul Național „Andrei Şaguna” din Braşov spune despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale că a identificat cel puțin trei itemi unde elevii…
Vezi articolul

Marea repetiție națională, ziua 1: Ministerul Educației le predă profesorilor de limba și literatura română lecția despre cum să corecteze lucrările de la Evaluarea Națională 2024 chiar pe baremul probei de marți

Profesorii corectori la Limba și literatura română – proba de la Evaluarea Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt „instruiți” miercuri, 26 iunie, de la ora 9, cum să…
Vezi articolul