Rezultate Titularizare 2021: 44,47% rata de promovare, în scădere față de anii precedenți

6.841 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă la Titularizare 2021 este de 44,47% (în scădere față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017), se arată într-un comunicat al Ministerului Educației. Rezultatele de la examenul de Titularizare au fost publicate marți dimineață la orele 10:00, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro.

Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).

Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.

Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, astăzi, 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv mâine, 28 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

Foto: © KantverDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Rezultate Titularizare 2021. Ministerul Educației a publicat rezultatele candidaților de la examenul de Titularizare

4 comments
  1. Subiectele au fost sub orice critica!
    Atât la titularizare cât si la definitivat!
    Modelul utilizat in elaborarea lor, are o vechime de peste 10 ani, de atunci când inca se mai utiliza modelul socialist bazat pe Rezultate, omițând complet Impactul transpus prin Competente si Abilități !
    Evaluarea pe baza de rezultate ne oferă o falsa perspectiva a oricărui proiect derulat, întrucât aceasta este una de moment, care poate sau nu sa aibă un impact pozitiv in viitor. Impactul este reliefat si oferă viabilitatea oricărui proiect la multi ani dupa încetarea sa sau obținerea unor rezultate daca proiectul este aplicat ciclic. Practic, de exemplu, putem avea un elev cu rezultate bune la învățătura la scoala gimnaziala, poate chiar un rezultat pozitiv la evaluare dar care sa se piardă efectiv in liceu sau alt exemplu, un elev poate lua bacalaureatul cu nota mare si sa ajunga la lucreze ca ospătar la un bar de cartier. Pe când impactul include toate rezultatele si confirmarea lor in timp, de exemplu acel elev care ia bacalaureatul cu nota mare, ajunge să fie integrat cu succes chiar in domeniul in care s-a specializat si unde primește o stare de satisfacție si oferă mulțumire angajatorului, la mult timp dupa examen.
    Aceste subiecte promovează teoretizarea excesivă a materiei, in dauna pedagogiei efective, care presupune adaptarea, cercetarea, noutatea, viziunea, entuziasmul, satisfacția evoluției personale, a profesorilor, cât si a elevilor, implicit.

  2. Nu exista examen de titularizare, se numeste “concurs national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitatile de invatamant preuniversitar. Pai ce titularizare e asta in care in marea majoritate a judetelor abia daca se gasesc posturi titularizabile. In cele mai multe cazuri “titularii” vor putea lua franturi de norma, in nici un caz o norma intreaga. Cu alte cuvinte, profesorii care dau examen de “titularizare” anul asta si in urmatorii ani, vor fi nevoiti sa isi schimbe profesia mai devreme sau mai tarziu. La urma urmei, de ce ar da examen in fiecare an pentru sansa de a lua niste ore pe un an de zile? Mai bine ar juca la loto, ca tot aia e. Si cand ma gandesc ca sunt si destui reconversiti profesional care au facut 2 ani de cursuri si au luat o catedra intrega fara macar sa stie cum arata un metodist de la materia pentru care s-au “retitularizat”, iar profesori cu note de 9 sau 10 nu gasesc catedra.
    Am vazut si eu subiectele si sunt foarte curios cati dintre inspectorii scolari ar mai fi ramas in examen. Oricum, sa ziceti mersi ca s-au prezentat atat de multi candidati care au reusit sa promoveze cu note de peste 7, 44% rata de promovabilitate este cu mult peste ce ar merita acest sistem de invatamat asa cum este el in prezent.
    Dragi “parinti” (stiti voi care), puteti sta linistiti, nu e nevoie sa mai postati rautati, oricum cei care au luat sub nota 7 nu vor prinde ore anul asta, asa ca luati-va un distonocalm si o sa va treaca.
    Astept cu mare interes si “concursul” pentru directorii de scoli, care va avea loc dupa congresul pnl, bineinteles.

  3. Numai a clopot Gauss nu seamana distributiile astea. Se vede din avion ca cei care corecteaza trag de nota sa iasa un 7.

    BateCampiiLaTV se declara trist. Dar examenul asta in perioada ministeriatului dlui. a ramas aceiasi bascalie. Profii nu beneficiaza de training on the job inainte sau de vreun fel de training cu accent pe practica, invata dupa niste carti dupa care cu greu se poate invata ceva, cu multa teorie si mai nimic aplicat.

  4. Buna ziua, Pe ce adrese de email se pot depune contestatiile pentru Bucuresti, sector 5? Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like