Rezultatele școlii în România: Tinerii care termină liceul câștigă doar câteva procente în plus la salariu față de cei care nu finalizează studiile liceale, mult sub ceea ce se întâmplă în țările OCDE – raportul „Education at a Glance” / Avantaj substanțial, dar mult sub media OCDE, pentru cei care termină o facultate

1.526 de vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Tinerii de 25-34 de ani din România care au terminat liceul câștigă doar câteva procente în plus, la locul de muncă, față de cei care nu termină deloc liceul, diferența fiind mult mai mică decât ceea ce se întâmplă în general în țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit noului raport anual pe educație al acestui for, “Education at a Glance 2023”. Pe de altă parte, diferența este substanțială pentru tinerii care finalizează studii universitare.

Raportul arată că, în cazul României, tinerii de 25-34 de ani care termină studii liceale sau postliceale de tip vocațional și sunt angajați cu normă întreagă au venituri cu 7% mai mari decât cei care nu au o diplomă de absolvire a studiilor liceale. 

  • Iar această diferență este chiar mai mare decât cei care termină liceul la studii generaliste, pentru care avantajul la capitolul venituri este de doar 5%.

Pe de altă parte, tinerii din această categorie de vârstă care au finalizat studiile universitare au, în medie, la capitolul venituri, un avantaj de 45% față de cei care nu termină liceul, potrivit sursei citate.

Diferențele între veniturile câștigate de tinerii care au terminat facultatea, liceul vocațional sau generalist și cei care nu au terminat liceul / Sursa: OCDE – Education at a Glance 2023

Comparativ cu alte țări membre sau partenere OCDE, situația din România este similară cu cea din Coreea de Sud și Italia. În vasta majoritate a țărilor membre OCDE, diferențele sunt substanțiale:

La nivelul OCDE, un absolvent de studii liceale vocaționale câștiga în plus, în 2021, cu 22% față de un tânăr care nu a finalizat liceul, diferență similară cu cea a absolvenților de liceu generalist (22,8% în plus la venituri). 

  • Pentru absolvenții de studii superioare, diferența este cu peste 10 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în România – 57%

La nivelul țărilor membre atât OCDE, cât și UE, datele medii privind veniturile tinerilor de 25-34 de ani sunt similare cu cele din cadrul OCDE, diferența fiiind, însă, mai mică în cazul tinerilor cu studii superioare (+51% față de cei care nu au finalizat liceul)

Diferențele cele mai mari, din punct de vedere al veniturilor, între cei care au finalizat studiile liceale, vocaționale sau generaliste, față de cei care nu au terminat liceul sunt raportate de Germania, Marea Britanie, Canada, dar și de țări din Europa Centrală și de Est: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Turcia. În toate acestea, un absolvent de școală cu profil vocațional câștigă cu cel puțin 30% mai mult decât un tânăr care nu a absolvit liceul.

Datele de țară pentru România incluse în raport arată că învățământul liceal de tip generalist atrage 26% dintre tinerii de 15-19 ani, iar cel de tip vocațional – 32% dintre adolescenți. Cifrele sunt considerabil mai mari decât cele medii la nivel OCDE, având în vedere și faptul că România figurează cu un număr foarte mare de tineri care nu finalizează liceul.

  • Același raport arată că, din perspectiva șomajului, ruta vocațională are rezultate mai bune: 4,9% dintre tinerii de 25-34 de ani care au finalizat studii liceale sau postliceale vocaționale sunt șomeri, comparativ cu o rată a șomajului de 6,2% în rândul celor care au terminat liceul.
Citește și:
România – în urma mediei OCDE la mai toți indicatorii-cheie, de la salariile profesorilor și timpul petrecut în școală la studiile tinerilor și rata de înscriere în învățământul preșcolar / Primele date comparative pentru educația românească, în raportul internațional “Education at a Glance 2023”
Educația din România va fi analizată în raportările pe baze de date ale OCDE “Education at a Glance”, începând din 2023
EXCLUSIV OCDE despre o componentă-cheie a reformei Iohannis-Deca din educație: evaluarea rezultatelor învățării este amenințată de probleme sistemice precum lipsa planificării strategice, o risipă a resurselor puține, lipsa de coordonare

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Evident. Si asta ptr ca scoala nu e optimizata cu piata muncii.
    Multe materii sunt inutile si nici meseriile nu se invata cu drag, cei mai multi sunt aruncati in profiele liceelor de softul de repartitie din calculator. Astfel copilul ajunge sa frecventeze scoala si liceul doar ptr alocatie si in final dupa absolvire este putin peste 8 clase.
    8 clase fiind echimvalentul ca stie sa scrie si sa adune niste numere, mai mult nu inseamna desi se fac o groaza de materii si continuturi.

  2. Nu am vazut nicio diferenta intre o casiera Lidl cu 9 clase si una cu facultate la salarizare. In fisa postului scrie acelasi lucru si la indatoriri si pe fluturas acelasi salariu. Deci nu numai ca nu exista diferente la salariu intre studii gimnaziale si cele medii. Noci macar intre gimnaziale si cele superioare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare BAC 2025 Chimie. Doar unul din cinci elevi a scris ecuația reacției care are loc în acumulatorul cu plumb / Jumătate nu au știut doi factori care duc la denaturarea unei proteine

La simularea examenului de Bacalaureat 2025, proba scrisă de Chimie organică, cei mai mulți elevi au obținut punctaj maxim la itemii de alegere unică și la exercițiile care presupuneau recunoașterea…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul

Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale limitate în timpul COVID-19 – Alexandru Volacu, conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București

Analiza este semnată de Alexandru Volacu, conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA…
Vezi articolul

Costurile „educației gratuite”, cu meditații, after school și materiale didactice, au crescut de trei ori în ultimii 7 ani, până la o medie de 10.000 de lei anual, spun părinții participanți la un studiu Salvați Copiii / Meditațiile – cea mai mare creștere a costurilor

Suma necesară pentru a acoperi costurile meditațiilor, programelor after-school și materialelor didactice, pe care părinții participanți la un studiu realizat de organizația Salvați Copiii România spun că o plătesc anual…
Vezi articolul