România a raportat, în 2024, o rată de 18,2 elevi per cadru didactic în învățământului primar și rămâne, astfel, singura țară din Uniunea Europeană care raportează mai mult de 18 elevi per profesor la acest nivel, potrivit celor mai noi date Eurostat, prezentate astăzi, 8 septembrie.
Evoluția este notabilă în condițiile în care toate țările cu număr mare de elevi per profesor, chiar și România, au înregistrat o scădere la acest indicator în ultimul deceniu. Dar România a avut cea mai slabă îmbunătățire a situației.
- Indicatorul este considerat relevant pentru nivelul resurselor didactice disponibile într-un sistem educațional și pentru analiza condițiilor de școlarizare, după cum notează Eurostat în prezentarea datelor de azi.
Astfel, în 2014, România raporta, pentru învățământul primar, 18,8 elevi per profesor. Era depășită, atunci, de Franța, cu 19,6 elevi per profesor. Iar foarte aproape erau Cehia (18,7) și Bulgaria (17,8 elevi per profesor).
De atunci, România a urmat o pantă ascendentă până la 19,5 elevi per profesor în 2018, după care a început să scadă. Toate celelalte țări aflate în top cu un deceniu în urmă au scăzut, în aceste condiții, mult mai mult:
- Bulgaria a coborât la 10,4 elevi per profesor în 2024
- Cehia a ajuns la 17,9 elevi per profesori
- Franța a coborât și ea sub pragul de 18, cu 17,9 elevi per profesor raportați în 2024
De notat că Franța este țara cu cei mai mulți elevi înscriși în învățământul primar, în 2024, la nivelul UE: 4,1 milioane din totalul de 23,2 milioane raportați pentru acel an în întreaga Uniune. Franța a avut, astfel, de aproape 5 ori mai mulți elevi decât România (881 mii).
În prezent, la nivel UE, pe lângă România, Franța și Cehia, doar Germania și Olanda mai raportează peste 15 elevi per profesor (15,2, respectiv 16,3).
- La nivel UE, între 2014 și 2024 media a scăzut cu aproape un un punct, de la 14,2 elevi per profesor la 13,3, la nivelul învățământului primar, singurele țări care au raportat creșteri fiind Lituania, Letonia, Malta și Polonia.
4 comments
Nu trebuie sa mai mire pe nimeni rezultatele la testele Pisa.
Educatia nu este o prioritate!
pt.1h/săptămână/clasă,norma e de18CLASE
în înv.preuniversitar=cca600elevi/săpt…..pt.
unele discipline d studiu la profil tehnologic
ENORM!
Si totusi, conform prim-ministrului demis, dar aflat inca la butoane, avem prea multi profesori, cu prea putine ore, la toate nivelurile.
Ia întrebați-l pe David să vă spună dacă ați făcut peer-review înainte de a publica, vă verifică el de trei ori informațiile până publicați ce vrea el să zică, nu neapărat ce e adevărat.
La norma didactică tot așa au făcut, au mințit pe toate căile de comunicare până s-au obișnuit toți cu minciuna. Stai că apar imediat cei cu ”da, dar ia uite ce rezultate la PISA”.
Tăiați fraților tot, dar nici să nu mai așteptați nimic.