Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

„Să dai un LED și o baterie unui copil și să vezi ce construiește cu ele e fascinant / Părinții au fost surprinși de ingeniozitatea copiilor lor”, a povestit profesoara Ana Chirețescu despre elevii ei, care au participat la concursul de robotică NEXTLAB.TECH

2.987 de vizualizări
Sursă foto: Arhiva personală/Ana Chirețescu
Profesoara Ana Chirețescu, care predă informatică și tehnologie la Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui, participă din 2019 cu elevii ei la concursul de robotică NEXTLAB.TECH și a povestit într-un interviu pentru Edupedu.ro că experiența a fost una dintre cele mai motivante pe care le-au avut copiii. În loc să învețe în băncile școlii despre informatică și tehnologie, ei au realizat ceva practic, au construit roboți. Cu ocazia asta, au descoperit legăturile dintre materiile de științe, matematică, informatică și tehnologie, dar și propria creativitate și ingeniozitate prin abordarea multidisciplinară.
  • Înscrierea elevilor se poate face la adresa: https://robo.nextlab.tech Elevii care au deja cont trebuie să facă log-in și să apese butonul “înscriere”. Elevii fără cont se vor înregistra. Profesorii care au deja cont se pot asocia cu elevii lor. Profesorii care nu au cont se pot înregistra.

„Pentru noi a fost ca o gură de oxigen fiindcă ne-a prins și pandemia cu acest proiect și a fost cel mai frumos proiect pe care l-am realizat. NEXTLAB ne-a pus la dispoziție foarte multe lecții online pe care am putut să le facem de la distanță. Asta ne-a ajutat foarte mult să ne ocupăm timpul cu ceva creativ, iar acum copiii povestesc colegilor ce au făcut și toți sunt foarte încântați, toți sunt fascinați de domeniul acesta, avem și copii de la științe sociale care au participat”, a povestit profesoara pentru Edupedu.ro.

Ea spune că nu a existat nicio diferență între copiii de la uman și real, toți care s-au înscris au fost interesați. De asemenea, au prins curaj și multe fete să se implice în zona aceasta tehnică.

„Nu a fost o barieră. Le-a plăcut tuturora și au demonstrat că pot și ei, unii au fost surprinși de ce pot realiza, au căpătat întredere, au devenit mai implicați, mai creativi. Și eu am fost surprinsă de implicarea lor, să dai un LED și o baterie unui copil și să vezi ce construiește cu ele e fascinant. S-a deschis un univers minunat, nici nu credeam că există așa ceva”, a povestit profesoara.

Ea spune că față de școala tradițională, genul acesta de învățare practică a stârnit curozitatea și dorința de învățare reală a copiilor, de aceea poate că ar fi o idee bună ca genul acesta de pedagogie practică să se regăsească mai mult în curriculum. Momentan s-a conturat un club de robotică al școlii.

„Am vrut să includem și un opțional, dar am pierdut în fața sportului, dar poate reșim pe viitor”, a spus profesoara cu speranță.

Sursă foto: arhiva personala/Ana Chirețescu

Copiii nu doar că au construit roboți, dar au venit cu idei practice pentru comunitate, în cadrul dezbaterilor de la clubul de robotică. Spre exemplu, amplasarea de senzori pentru ca luminile de noapte să se aprindă automat. „Știu cum funcționează curentul electric, au dobândit niște abilități care ar trebui să fie elementare”, a povestit Chirețescu.

Ea a explicat că partea aceasta practică a tehnologiei ar trebui inclusă în programa de învățare pentru că, deja, ceea ce învață elevii din materia digitală sunt lucruri de bază, rudimentare, cum ar fi să transfore un document word într-un alt tip de fișier. Tinerii din ziua de azi au cunoștințe digitale care depășesc cu mult genul acesta de programă. Trebuie venit cu ceva care este cu adevărat inovator, este de părere Chirețescu. „Programa veche nu-i mai atrage, mă ascultă doar pentru că au nevoie de materia asta ca să dea un examen, dar nu e ceva fascinant. Avem probă de competențe digitale la Bac, dar nu îi determină să aprofundeze materia în sine”, a explicat profesoara.

Practic, sistemul îi motivează forțat pe tineri cu două lucruri: notele și examenele. Genul acesta de motivare este superficială și, într-un final, nu lasă nimic în urmă copiilor care trec prin sistemul de educație, dar experiențe inovatoare ca un concurs de tehnologie unde pot construi roboți vor rămâne în amintire și unora dintre copii le vor deschide ochii spre un drum într-un doemniu de viitor.

„Elevii obțin abilități în mai multe domenii. Spre exemplu, a trebuit să stăm de vorbă și cu profesorul de fizică, să ne explice curentul electric, cum funcționează, cum îl putem utiliza. Înțelegând lucrurile acestea, copiii veneau cu soluții surprinzătoare la proiecte diferite. Alfabetizarea asta tehnologică este foarte utilă, foarte importantă. Digitalizarea, tehnologizarea reprezintă un nou alfabet pentru ei și, odată învățat, copiii vor găsi soluții simple la probleme care nouă adulților poate ni se par complicate. Părinții au fost surprinși de ingeniozitatea copiilor lor pe care ei nu avuseseră șansa să o descopere înainte”, a povestit profesoara.

Sursă foto: arhiva personala/Ana Chirețescu

Multidisciplinaritatea adusă de un astfel de proiect chiar a făcut o diferență în școală. „Unii au avut dificultăți la încept la programare, să zicem, dar au învățat repede. Sunt abilități pe care le poți dobândi pe tot parcursul vieții”, a spus Chirețescu, care a participat până acum cu 30 de copii la NEXTLAB.

„Noi deja am câștigat prin ceea ce am învățat”

Profesoara are și sfaturi pentru elevii care se gândesc să se înscrie la un concurs de robotică, și pentru profesorii și părinții lor. „Eu le-am spus din start elevilor mei că toți suntem câștigători pentru că am dobândit un bagaj de cunoștințe destul de consistent, dacă mai vine și un premiu peste asta, foarte bine, dar noi deja am câștigat prin ceea ce am învățat. Copiii știu cum să adauge elemente de smart house acum, pot construi o lampă, deci prin pregătirea pentru concurs am dezvoltat în paralel și alte abilități”, a spus profesoara. Sfatul ei este ca participanții să citească foarte atent cerințele concursului ca să nu fie descalificați din start pentru că depășesc anumiți timpi, spre exemplu. „Atenție la detalii”, a spus ea.

O altă latură care le-a folosit copiilor este exercițiul social oferit de un astfel de concurs. Au cunoscut și copii din alte școli, care au preocupări similare. Astfel de experiențe sunt esențiale în dezvoltarea unui tânăr pentru a-și construi un univers personal cât mai mare, pentru a conștientiza oportunitățile pe care le poate avea în viață, mobilitatea și inițiativa de a crea ceva, a explicat profesoara.

„După doi ani, noi deja vedem altfel un proiect, altfel îl citim, altfel lucrăm, am învățat să facem schemele electronice, să calculăm o rezistență și am pornit de la întrebarea „ce face o cutie de baterii”. Foarte multe lucruri am învățat. Eu deja predau altfel la clasă, le dau proiecte practice de făcut în ideea că oriunde vor ajunge să lucreze, ei vor trebui să prezinte informația și atunci îi rog să prezinte într-un filmuleț, un afiș, un grafic, să își pună întrebarea cum poate convinge și cum să facă asta într-un timp limitat, 2 minute spre exemplu, exact ca la concurs”, a spus profesoara.

Calendarul concursului de robotică NEXTLAB.TECH 2022 este:
  • 10 Martie 2022 – 30 Aprilie 2022, înscrierea elevilor la adresa: https://robo.nextlab.tech Elevii care au deja cont trebuie să facă log-in și să apese butonul “înscriere”. Elevii fără cont se vor înregistra. Profesorii care au deja cont se pot asocia cu elevii lor. Profesorii care nu au cont se pot înregistra.
  • 3 Mai 2022, deschiderea sesiunii de lecții pregătitoare online cu roboței virtuali;
  • 21 Mai 2022, Etapa I – susținerea testului online (roboevaluarea);
  • 30 Iunie 2022, afișarea listelor cu elevii calificați în faza II;
  • 15-30 Iulie 2022, expedierea kit-urilor către elevii din faza II care beneficiază de kit gratuit de robotică;
  • 25 Sept 2022 susținerea testului online pentru coechipieri suplimentari (roboevaluarea 2);
  • 11-13 Noiembrie 2022, finala națională online sau fizic. Participă elevii din faza II care reușesc să pună în funcțiune un robot.

Detalii suplimentare și regulamentul de concurs sunt disponibile la adresa: https://nextlab.tech/concurs/ . Participarea este gratuită.

Concursul este organizat de Asociația „Clubul Informaticii Economice CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. Sponsorul principal național Banca Comercială Română. Începând cu 2022 concursul beneficiază de sprijin financiar din partea Ministerului Educației Naționale din România. Sprijinul logistic și tehnologic este oferit de start-up-ul NAXTLAB.TECH. Inițiativa este sponsorizată suplimentar de Dacia Renault, Fundația GlobalWorth și ASUS. Proiectul funcționează în cadrul programului Romania Tech Nation. Mediul de business este încurajat să se alăture acțiunii pentru a mări numărul elevilor care vor beneficia de un kit gratuit.

Pe lângă o excelentă pregătire pentru profesiile viitorului, elevii au posibilitatea de a câștiga numeroase premii:
  • 600 de kit-uri de robotică școlară pentru elevii calificați în faza 2 în valoare de 60 000 de euro oferite de BCR, sponsorul principal național. BCR suportă și costul platformei de învățare.
  • 27 de premii în valoare de 17 000 de euro pentru câștigătorii fazei finale oferite de către ASUS România. Vezi aici premiile pentru finaliști. Lista include super sisteme de tip ROG (Republic of Gamers)!
  • 100 de kit-uri de robotică școlară în valoare de 10 000 de euro oferite de Fundația Globalworth elevilor bucureșteni în cadrul Globalworth Green Urban Robohackathon

2 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Evaluarea standardizată digitalizată, explicată de Sorin Cîmpeanu: Corectarea să nu se mai facă de către profesorii cu care elevul lucrează tot anul, ci să fie distribuită electronic către doi evaluatori, care nu se cunosc între ei / Ministrul așteaptă ca experții în științele educației să „valideze” această evaluare care înlocuiește tezele

Ministrul Educației a explicat în ce constă evaluarea standardizată interdisciplinară digitalizată care ar urma să înlocuiască tezele semestriale, pe care spune că o susține și că ar fi venit din…
Vezi articolul

Toderiuc, inspector general școlar adjunct ISMB: În București, toți elevii vor fi prezenți fizic la școală de pe 14 septembrie. Ce se întâmplă dacă apar focare de coronavirus în unitățile de învățământ

Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe…
Vezi articolul