Salariile profesorilor din Franța vor crește cu câte 100-230 de euro net, din septembrie, anunță președintele Emmanuel Macron: Profesorii trebuie să fie mai bine recunoscuți și mai bine plătiți

941 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Salariile profesorilor din Franța vor crește cu câte 100-230 de euro net pe lună, de la începutul anului școlar 2023-2024, a anunțat joi președintele Republicii, Emmanuel Macron, potrivit FranceInfo. Aflat în vizită la o școală din departamentul Hérault, Macron a afirmat că, astfel, cel mai mic salariu, al debutantului, ar urma să crească la peste 2.000 de euro net lunar, conform Le Parisien.

“Profesorii trebuie să fie mai bine recunoscuți și mai bine plătiți”, a spus șeful statului francez. “Nu va mai exista niciun profesor [cu] sub 2000 de euro pe lună”, a promis oficialul, precizând că majorarea va viza “toate nivelurile de carieră” și se va aplica fără a condiționa vreun cadru didactic de o mărire a normei de predare sau de sarcini în plus.

Creșterile lunare ar putea ajunge și la 500 de euro net în funcție de activități suplimentare făcute de profesori – altă prevedere din măsurile anunțate joi, 20 aprilie. Acest lucru este posibil pentru profesorii care se implică într-un ”pact salarial” ce prevede un sistem de plată corespunzătoare a orelor suplimentare, după cum o prezintă autoritățile din Educație.

Creșterea salarială fusese adusă în discuție, ultima dată, în urmă cu o săptămână, când ministrul Educației, Pap Ndiaye, spunea pentru Le Figaro că “marea problemă a revalorizării meseriei de profesor” ar urma să fie “detaliată” curând. Ndiaye l-a însoțit pe Macron în vizita la școala din Hérault, conform sursei citate.

Amintim că salariile profesorilor din Franța sunt în scădere din anii 1980, situație care nu a fost stopată în pofida indexărilor succesive, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

Potrivit surselor citate, Macron nu ar mai fi vorbit și despre stimulente financiare precum ”primele de atractivitate” discutate de Guvernul francez și sindicate la începutul lunii februarie 2023. La acea vreme, se discuta ca salariile profesorilor francezi să crească din septembrie, în funcție de vechimea lor în muncă, cu până la 292 euro după ce Guvernul va aproba introducerea unor “prime salariale de atractivitate”, scria Le Monde.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Franța. Salariile profesorilor sunt în scădere de 40 de ani / Președintele Emmanuel Macron ar urma să anunțe joi noi stimulente financiare
Creșteri salariale de sute de euro pentru profesorii francezi debutanți și pentru cei aflați la mijlocul carierei, în discuții între sindicatele și Guvernul din Franța / Cel mai mic salariu net ar urma să fie aproape 2.100 de euro
Salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii francezi debutanți și creșteri de minim 10% la sută pentru restul – măsurile Guvernului din Franța, cu aplicare din septembrie 2023
Președintele francez, Emmanuel Macron, promite salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii debutanți

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Astăzi primesc cei 500 de lei pentru tichetele educaționale pentru rechizite aproape 100.000 de beneficiari care au deja carduri / Cei care au intrat în program anul acesta vor primi cardurile în octombrie și banii în noiembrie, la 2 luni după începerea școlii

Peste 97.000 de beneficiari care au deja cardurile pentru tichetele educaționale din programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, primesc azi…
Vezi articolul

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul