Salvați Copiii: 61% dintre profesori spun că au fost martori la exprimarea unor opinii care să incite la ură împotriva romilor

231 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Trei din cinci profesori mărturisesc că au fost martori la exprimarea unor opinii care să incite la ură împotriva romilor, arată datele unui studiu amintit de Salvați Copiii, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. 2 din 3 dintre părinții elevilor din România consideră că elevii de etnie romă sunt discriminați de obicei la școală.

La nivelul comunităților vulnerabile, discriminarea este resimțită încă din primii ani de viață, iar mulți dintre ei au fost marginalizați și privați de educație din considerente de rasă, după cum se arată în comunicat.

  • 1 din 10 elevi de etnie romă se confruntă cu segregarea școlară, ceea ce înseamnă că învață în clase unde toți sau majoritatea colegilor sunt romi, conform Fundamental Rights Report 2018.

61% dintre părinți sunt de părere că profesorii sunt mai toleranți decât părinții față de acești elevi, iar peste jumătate (56%) mărturisesc că au fost martori la exprimarea unor opinii care să incite la ură împotriva romilor. În privința profesorilor, datele sunt următoarele:

  • 27% consideră că elevii de etnie romă sunt discriminați în școală
  • 88% cred că, în școală, profesorii sunt mai toleranți decât părinții față de elevii de etnie romă

În cadrul dezbaterii organizate de Salvați Copiii, Loredana Căprioară, directoare la Școala Gimnazială Bahna, județul Neamț, a povestit că părinții spuneau că nu îți pot trimite copiii la școală, deoarece nu au cu ce să îi îmbrace: ”Copiii au participat cu mare drag la activitățile estivale și îi încântă inclusiv masa caldă, pentru ei e mare lucru! Și ne doare sufletul să vedem că există astfel de situații – să vină la școală pentru a primi ceva de mâncare. La începutul anului mereu părinții ne spun că nu pot trimite copiii la școală, pentru că nu au cu ce să îi îmbrace, să îi încalțe”.

”Numărul copiilor care provin din medii defavorizate care ajung să abandoneze școala pentru că nu își permit costurile educației ‘gratuite’ este cu adevărat îngrijorător, iar pandemia nu a făcut decât să adâncească astfel de probleme. Tocmai acești copii, care provin din medii vulnerabile sunt acum expuși unor riscuri suplimentare, astfel că intervenția noastră este esențială”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Amintim că Edupedu.ro a scris despre copiii cu probleme de greutate corporală, care sunt cei mai discriminați în școală, potrivit aceluiași studiu amintit anterior.

În perioada martie 2021 – decembrie 2023, Salvați Copiii desfășoară programe de suport educațional pentru copiii din zonele vulnerabile în cadrul proiectului “Servicii integrate pentru persoane de etnie romă din comunități vulnerabile”, finanțat prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desființarea intrării separate pentru profesori, din școli, propusă de Consiliul Național al Elevilor pentru noul statut / Sondaj: doar un sfert din 15 mii de elevi susțin că au primit alocații forfetare pentru navetă

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a realizat raportul anual privind implementarea statutului elevului, iar la consultare au participat cadre didactice și elevi, din mediul urban și rural și din toate…
Vezi articolul

Marius Budăi, înainte de întâlnirea cu sindicatele din Educație: Începem discuțiile tehnice pe noua lege a salarizării / Coaliția trebuie să dea răspunsul pe solicitările de creșteri salariale, nu la Ministerul Muncii se decid cheltuielile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu sindicatele din educație, că la nivelul ministerului încep „discuțiile tehnice” pe noua lege a salarizării, dar coaliția trebuie să…
Vezi articolul

Ce soluții concrete au candidații la președinție pentru problema transportul școlar? Dar pentru a preveni violența împotriva copiilor și bullying-ul? Dar pentru situația copiilor rămași singuri acasă? – 10 întrebări Salvați Copiii pentru candidații la președinția României

Zece „situații reale”, fiecare însoțită de o întrebare, sunt prezentate de organizația Salvați Copiii România într-un chestionar transmis candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai. Pretendenții la funcția supremă în…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii care aplică pentru un post didactic la o școală europeană trebuie să fie obligatoriu și titulari / Dosarele pot fi depuse și pe email – Modificări aduse metodologiei de selecție

Ministerul Educației a introdus clar statutul de titular în metodologia de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene și păstrat vechimea de predare de…
Vezi articolul