Consiliul UE a decis să aplice sancțiuni pentru un număr de șase oameni de știință implicați în programul de arme chimice al Rusiei, susținând că există o legătură între munca acestora și moartea disidentului rus Alexei Navalnîi, petrecută în 2024, relatează Deutsche Welle.
Potrivit sursei citate, cercetările acestora erau legate de producția epibatidinei, neurotoxina identificată în trupul lui Navalnîi după moartea acestuia.
Consiliul UE notează că toxina nu este găsită în mod natural în Rusia, în condițiile în care autoritățile ruse susțin că Navalnîi a murit din cauze naturale.
Acesta, cunoscut critic al lui Vladimir Putin, a fost arestat, condamnat și atacat de mai multe ori și chiar a fost vizat de un asasinat, înainte să fie trimis într-o colonie penală din zona arctică.
Guvernele din cinci țări Europene au ajuns în februarie a.c., la doi ani după moartea disidentului, la concluzia că el a fost otrăvit cu o neurotoxină.
Vineri, relatează DW, UE a declarat că sancțiunile aplicate oamenilor de știință ruși sunt legate de încălcările de către Rusia ale Convenției privind Armele Chimice, un tratat internațional ce interzice folosirea acestui tip de armament.
Foto © Andrey Lukovskii | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.