Scădere a câștigurilor salariale în Învățământ în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, după mărirea normei didactice, tăierea plății cu ora, desființarea de posturi de profesori și comasările de școli, măsuri luate de Guvern prin Legea Bolojan

13.367 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
În luna septembrie 2025 câștigul salarial mediu net din învățământ a scăzut la 5.657 de lei, față de 5.775 de lei în septembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică recent. Diferența reprezintă o reducere de 118 lei, adică o scădere de aproximativ 2% într-un singur an. În calcul sunt luate toate câștigurile din sistemul de învățământ, indiferent de forma de proprietate – privat sau de stat – atât în sistemul preuniversitar cât și în universitar, conform metodologiei INS.

În timp ce câștigurile salariile din educație s-au redus, câștigul salarial mediu net pe economie a crescut în aceeași perioadă de la 5.228 lei la 5.443 lei, o majorare anuală de circa 4,1%. Rezultă astfel un decalaj de peste șase puncte procentuale între evoluția sistemului de învățământ și dinamica salariilor din economia națională.

Scăderea din educație este una dintre cele mai mari din sectorul bugetar. Doar administrația publică a înregistrat o diminuare mai accentuată a veniturilor, de 157 de lei pe net (-2,2%), în timp ce în sănătate reducerea a fost de aproximativ 24 de lei. Toate celelalte domenii ale economiei au raportat creșteri ale câștigurilor salariale în septembrie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului precedent, conform datelor publicate de INS, analizate de Edupedu.ro.

Dar ar fi de remarcat faptul că în administrația publică, în septembrie 2025, câștigul salarial mediu net este de 6.930 lei net, adică cu aproximativ 1.300 de lei mai mare decât în învățământ, ceea ce înseamnă cu 22% mai ridicat.

Învățământul devine astfel unul dintre puținele sectoare în care câștigurile salariale scad, la doar un an după ce crescuseră cu peste 18% între septembrie 2023 și septembrie 2024, după măsurile impuse prin greva generală a profesorilor din mai-iunie 2023. Analiza datelor INS arată că aproximativ 13% din creșterea salarială acumulată în anul precedent a fost anulată în 2025.

Aceasta este prima scădere anuală a veniturilor nete din educație din ultimii ani și apare în contextul aplicării în cursul anului a măsurilor fiscale și de reorganizare din sectorul public, introduse prin Legea Bolojan, printre care majorarea normei didactice, creșterea numărului de ore de predare pentru directorii de școli și inspectorii școlari, tăierea costurilor pentru plata cu ora, comasarea școlilor.

Potrivit precizărilor metodologice ale INS, datele privind câștigurile salariale sunt colectate pe activități economice (CAEN) și includ atât sectorul public, cât și sectorul privat. În cazul învățământului, unitățile private reprezintă aproximativ 3,1% din total, iar INS avertizează că variațiile pot fi influențate și de schimbările de efective sau de structura veniturilor variabile (sporuri, indemnizații, tichete etc.).

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


8 comments
  1. Scrieți aceleași tâmpenii în comentarii în mod repetat , tot ceea ce vi se întâmplă sunt consecințele catastrofale ale votului dat în mai și groaznicei frici să faceți grevă generală măcar 3 săptămâni așa cum se va întâmpla în mai 2026 când o să se încerce o grevă generală și bineînțeles că din nou veniți la școală că pierdeți puținii bani rămași de la Bolojan.Bravoo

  2. Ca sa reducem deficitul , care nu s-a realizat oricum, noi profesorii venim cu o idee îndrăzneață și anume o noua creștere a normei didactice. Cum știți nu ne aparține aparține tot lui Bolojan ca asa s-a trezit intr-o dimineața și oricum are omul asta ploile sa ne plătească. Cine știe ce boala are pe noi dar e rău împotriva noastră. Pacat ca e supărat ca-i om de o anumita varsta.

  3. Dar de hotărârile judecătorești care trebuiau date în decembrie si ni le au anulat la anu dar nu știm când la anu nu mai zicem nimic . Cu hotarare judecătorească în mana si definitiva nu putem face nimic. Chiar trebui lăsați sa facă ce vor cu drepturile noastre?

  4. La scoala mea ( Buzau ) e dezastru
    au demisionat 4 titulari din septembrie pana acum. sunt abuzuri cat casa, vor pleca si altii.

  5. Ce ne spunea domnul sinistru?
    Că nu vor fi oameni dați afară, și au fost, că nu vor scădea salariile, și au scăzut.
    Bine că are aproape 2xduzina consilieri. Și plătiți, dar și onorifici.

  6. Incultul asta de ministru stie ca in învățământ salariile au scăzut deja cu sute de lei? Daca nu, sa i spuna cineva! Plus din ianuarie indemnizația de hrana de aproape 250 de lei pe luna…lucram ore remediale gratuite pe ce bani? pe salarii mizerabile si taiate? Vom pleca in masa din învățământ din vara in condițiile astea! Sănătate mintală e mai importanta decât orice in viata unui om! Le uram succes celor care vor mai binevoi sa rămână in acest sistem pagubos si subfinantat de zeci de ani…

    1. Corect! Ore in plus, anul școlar început mai devreme cu o săptămână, ore remediiale, bani furați cu japca din dreptul profesorului care munceste la catedra cu elevi din ce in ce mai dificili. Elevi cu ces, handicapuri severe integrați în clase, din învățământul de masă, cu grămada, fără o minimă discernere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2025. Peste 9.500 de profesori susțin, marți, 8 iulie, proba scrisă a examenului. Testarea începe la ora 9 și durează 4 ore / Candidații au obligația de a redacta lucrarea scrisă pe foile tipizate, în chenar, cu cerneală sau pix de culoare albastră

Marți, 8 iulie, are loc la proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ 2025 pentru cei peste 9.500 de profesori-candidați, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.…
Vezi articolul

BREAKING Daniel David, primele concluzii ale dezbaterilor pe proiectele de planuri-cadru de liceu: În cazul latinei voi propune în final revenirea la elementul centralizat / Mă gândesc la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală

După primele 10 zile de dezbateri privind noile planuri-cadru pentru liceu, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, scrie într-un articol pe blogul său că „învățăm să dezbatem” și după ce…
Vezi articolul

VIDEO Andrei Pleșu și „perplexitățile” sale despre ce se mai finanțează în cercetarea internațională și ce întrebări își pun cercetătorii. De la „de ce au zebrele dungi?” și dacă „zebrele sunt negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre?”, până la „problemele de gender din mânăstirile grecești de secol IV”

Tendința ca cercetarea să fie finanțată doar pentru proiecte „de actualitate” sau care sunt „în trend” a fost abordată de scriitorul Andrei Pleșu în cadrul conferinței „Abisuri tematice – ce…
Vezi articolul

Cei mai mulți profesori, directori de școli și părinți cred că școala lor poate face ce trebuie în pandemie, dar persistă „angoasa generală” / Nu e nevoie doar de măsuri sanitare, ci și de măsuri educaționale pentru ieșirea din criză – studiu

Un sfert dintre participanții la un studiu referitor la politicile educaționale în context pandemic, realizat când școala era pe punctul să înceapă, apreciau că școlile lor nu erau pregătite pentru…
Vezi articolul

Premieră în Republica Moldova: Înscrieri online la toate universitățile printr-o platformă a Guvernului. Peste 11.000 de candidați pe 9.000 de locuri la buget / Ministrul Dan Perciun: A fost prioritizată pedagogia, pentru că facem o investiție mai mare în viitorii noștri profesori

În Republica Moldova de anul acesta, tinerii se pot înscrie la orice universitate prin platforma online a Guvernului. Înscrierile au loc până în data de 31 august, în primul tur.…
Vezi articolul