Schimbările în educație, propuse de USR: Materii mai puține, implementarea programului şcolar de la 8 la 17, desfiinţarea inspectoratelor, reformarea pregătirii profesorilor şi regândirea titularizării

10.030 de vizualizări
Foto: © Zerbor | Dreamstime.com
În contextul în care ministrul Ligia Deca a spus că va prezenta în curând noile legi ale Educaţiei, USR a organizat, la Cluj-Napoca, o dezbatere cu părinţi, elevi, studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai ONG-urilor pe tema reformelor necesare în sistemul de educaţie.

Parlamentarii USR au colectat mai multe idei pe care le vor susţine în dezbaterile pe tema noilor legi ale Educaţiei: curriculum simplificat cu materii mai puţine, implementarea programului şcolar de la 8 la 17, desfiinţarea inspectoratelor, susţinerea studenţilor prin microcredite, reformarea pregătirii profesorilor şi regândirea sistemului de titularizare.

“Legile Educaţiei ar fi trebuit să fie un obiectiv de reformă pentru toate partidele politice. Într-o ţară normală, astfel de dezbateri ar trebui organizate cu proiectele propuse în faţă, şi să ne asigurăm că, prin dialog şi transparenţă cu cetăţenii vom avea cele mai bune legi.

USR va duce în Parlament vocile celor care au participat la dezbatere şi va continua să organizeze consultări cu cetăţenii. Nu ne permitem experimente când vorbim de viitorul copiilor noştri şi, pentru că viitorul copiilor ne priveşte pe toţi, nu putem accepta să fie decis în spatele uşilor închise!”

La dezbatere au participat senatorii USR din Comisia de Învăţământ Ştefan Pălărie, Silvia Dinică, Irineu Darău şi parlamentarii USR de Cluj Oana Murariu, Cristian Bordei şi Radu Molnar.

Amintim, proiectele de legi ale educației în varianta consolidată vor fi prezentate luni de ministra Educației, Ligia Deca, într-o conferință de presă, conform surselor Edupedu.ro. Este vorba despre prezentarea proiectelor legii învățământului preuniversitar și legii învățământului universitar.

Miercuri, la Romexpo, Ligia Deca a declarat că un nou calendar referitor la legile educației, va fi anunțat „imediat după ședința coaliției din această săptămână”.

Întrebată dacă proiectele vor fi puse în transparență, aceasta a spus că „sigur, vor fi făcute publice”.

Foto: © Zerbor | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Proiectele de legi ale educației vor fi prezentate luni de ministra Educației, Ligia Deca, într-o conferință de presă

17 comments
  1. Foarte bine, sa faca scoala dupa scoala, , sa stea la scoala, in biblioteca scolii, in laboratoarele scolii, nu sa umble aiurea pe strazi, sa piarda timpul fara rost pe strada pana vin seara parintii, mai sunt si parinti care ajung acasa la 19, in fiecare zi sau chiar mai tarziu pentru ca trebuie sa faca si piata.
    Degeaba schimba continutul manualelor , marea majoritate a copiilor, adolescentilor, fiind singuri acasa, nu deschid nici un manual, stau pe telefon sau pleaca pe strada aiurea pana vin parintii.
    Asa cel putin stau in scoala, in biblioteca, in cabinet, la vre-un cerc sau poate se va implementa Programul Scoala dupa scoala.

  2. Frate,cum se pune problema că vor exista 40000 de concedieri,dar că elevii au zeci de ore pe săptămână,o mulțime de discipline inutile.Exemplificare:
    1)grădiniță educatoarele la grădinițele cu program normal stau cu elevii maxim 40-60 minute pe zi,vin copiii intre 8,30-9,00 la grădiniță la 11,30 vin părinții să i ia acasă,educatoarele la 12 au rupt ușa și au terminat programul ,dar oficial ele au normă de 5 ore pe zi ,însă realitatea – 2 ore munca ,3 ore stat degeaba.
    -educatoare la grădinițe cu program prelungit doua pe schimb,una dimineața care mai face cate ceva,dar cea care vine după amiază nu face nimic,copiii dorm supravegheați de femeile de serviciu,iar educatoarele la bârfă,cafea,stat pe rețele de socializare ,după 15,30 vin părinții apoi gata s a terminat socializarea educatoarelor și la 16,30 acasă .
    2)clasa pregătitoare -aIVa ,învățătoarea 15-16 ore pe săptămână cursuri cu elevii ,iar saracii elevi 20 ore pe săptămână cursuri că avem ed fizică și religie cu profesori ,că ele nu pot face asta ,că sa vezi mari discipline,dar sa nu uitam teme alte 10 ore pe săptămână .Concluzia ore activitate pe saptamana învățătoare 15-16 ore/elevii 30 ore .
    3)clasa aVa-aVIIIa ,profesorii 16-18 ore pe săptămână cursuri,elevii 25-30 ore pe săptămână cursuri,teme 10-15 ore pe săptămână teme.Concluzia ore activitate profesorii 16-18 ore pe săptămână,elevii 35-40 ore activitate pe săptămână.
    4)clasa aIXa-aXIIa ,profesorii 16-18 ore pe săptămână,elevii 30-35 ore pe săptămână cursuri,teme 15-20 ore pe săptămână teme.Concluzia ore activitate pe săptămână profesorii 16-18 ore/ elevii 45-50 ore pe săptămână.
    Daca adunam și 2 ședințe de meditație pentru elevi ,deci alte 4 ore pe săptămână,concluzia elevii din Romania sunt prizonierii sistemului,sunt mijloacele pentru confortul și lenea profesorilor.Cine se plânge la elevi și la părinți că sunt stresați, că nu au viața personală culmea profesorii. Acum sa nu incepeti voi educatoare/învățătoare/profesori că munciți acasă după orele de la școală,că nu ține,la 60% elevi analfabeți funcționali ,este clar că acasă nu faceți nimic,odihna sau meditații in timpul liber.Analizati,lenea,superficialitatea,neimplicarea președintelui Klaus Werner Johanis care , ce meserie are ghici profesor și o radiografie mai clară nu exista,în 8 ani nu a făcut nimic decât vacante în Egipt,America și la ski.

  3. Citesc tot ce se zice aici de operioada de timp si am impresia ca nici unul care posteaza nu stie cu adevarat ce e in scoli.Loviti in opozitie fara sa ginditi ca PSD& PNL au distrus invatamintul intentionat in 30 de ani.Nu am nici o treaba cu nimeni politic dar materiile sint multe si continutul f prost.Nimeni nu spune nimic de religie ,consiliere limbi straine obligatorii cind copii nu stiu nici o litera .Cineva trebuie sa aiba salar 1 sau doua plus ore suplimentare .Te crucesti daca cauti ce poti gasi in scoli nu copii conteaza .Veniturile pe care le pot incasa cineva pe editarea a tot felul de manuale fara cntinut clar pt copii.Da inspectoratele pot disparea deoarece o cheltuiala de bani uriasa si nu se ocupa de nimic dar sint politic acolo si nui asa? la noi totui politica

    1. Domnul Savin, scrieți înfiorător de prost. Cum ar putea conta părerea dumneavoastră despre școală? Este ca și cum aș scrie eu pe un forum al medicilor, când eu am competențe zero în domeniu.
      Dacă ați fost elev, și unul slab, se pare, nu înseamnă că știți cum ar trebui să arate sistemul de învățământ.

  4. Vrem o școală cu profesori dedicați și motivați, cu ofertă atractivă pentru elevi (dotări, program, conținuturi)? Atunci trebuie să facem altceva decât s-a făcut în 80% din școli în ultimii ani: subfinanțare, salarii penibile, dezinteres pentru studiu și apatie, trecerea clasei cu evaluări mincinoase.
    Bravo pentru întâlnirea parlamentarilor cu oamenii, ca să fie preluate idei de construire a unui sistem pentru viitor. Din păcate cel de astăzi ne dă prea multe rebuturi și ce am văzut din propunerile de legi de-acum nu pare să aducă schimbarea de care avem nevoie.

  5. Această “dezbatere” e ca un miniconcert pe puntea Titanicului. Nu are nicio utilitate, doar să pozeze că sunt interesați de educație. Apropo, nu au zis nimic de finanțare. :))))

  6. O lege a educației nu trebuie sa servească interesele celor care lucrează în corporații si își închipuie că școala trebuie sa fie un fel de bona gratis pentru odraslele lor.

  7. Școală de la 8 la 17, materii mai puține; adică prea puțin contează ce învață copiii, important e să ai unde să îi ții cât timp ești la serviciu. Domnii USR-iști, lăsați bonele fără venituri! Iar pe părinții din mediul rural îi lăsați fără ajutor în gospodărie. Copiii trebuie să trăiască și în familie, să se relaxeze în locuința lor, nu să stea 9 ore la școală. 9 ore e enorm. Presupun că va trebui să aibă și unde să mănânce, să doarmă. Iar în școlile care lucrează în două ture, cum facem?
    E ușor să propui măsuri fanteziste. În alte țări așa funcționează lucrurile, în România, nu. Nu avem bază matetială și avem o altă structură socială.

  8. Felicitări USR!
    Este singura dezbatere reală cu toți cei implicați în realizarea actului educațional.
    Nu este obișnuită societatea românească cu astfel de dezbateri ce duc propunerile si vocea oamenilor în Parlament.
    Această modalitate .de consultare a oamenilor să fie un exemplu pe viitor!

  9. USR, mereu pus pe distrus ce există, niciodată cu propuneri pentru ce ar trebui construit.

    Îmi pare rău că i-am votat o dată. A doua oară nu se va mai întâmpla.

  10. Vor comasarea materiilor într-un fel de varză pedagogică de doi lei. Asta numai invatamant nu mai este. În plus, se lasa si cu peste 40.000 de concedieri. Cei trecuti de 50 de ani nu mai pot fi absorbiti nicaieri pe piata muncii. Nu le ramane decat sa se spanzure. Mi-am luat adio si de la USR.

  11. Cum a fost organizată dezbaterea de la Cluj? Cum au aflat cei interesați, practic, majoritatea cetățenilor din oraș??

  12. De ce doar de la 8 la 17? Ora 19 mi se pare mai rezonabilă. Sa mănânce și cina la școală. Pe la ora 20 ajung acasă si-apoi o iau de la capăt. Ce atâta educație familială! Școala sa se ocupe în totalitate de copii. Doar ea e instuția fundamentală care educă noua generație! Și de se-ntâmplă s-o ia pe arătură ca sistemul educativ american unde lunile LGBTQ si Black Month sunt la loc de frunte atunci asta e…O s-avem și nou ceva gen Luna Pride și Luna Rromilor, si mulți mulți copii cu discordie de gen c-asa-i în fotbal. Dar nu mai zic multe că a zice careva pe urmă că țin cu Putin si nu cu Ucraina dacă nu vad niciun beneficiu în ceea ce propune USR. E bun și programul Școală după Școală pentru copiii ai caror părinți sunt prea saraci sau muncesc multe ore dar nu cu o întreagă generați de copii.

  13. Dar nu facem și noi o lege care să condiționeze participarea în echipele de programe sau manuale de un stagiu de predare de cel puțin 5 ani la grupa de vârstă respectivă? Adică să fi predat la gimnaziu dacă faci programe de gimnaziu? Adică să fi lucrat cu copii. Ei? Nu facem? Nu vrem să facem? Așa, prin lege. Bătut în cuie, fără cale de întors. E ca la medic: nu te duci la un chirurg care n-a operat niciodată în viața lui.

  14. >> 8 la 17
    De ce ar petrece elevii 9 ore in scoli de tip cutii de chibrituri, care pot sa le cada in cap la cutremur, fara sala de mese, fara spatii de socializare, cu dictari la ore si fara metode active si cu niste profesori slab pregatiti? Asta e gandirea revolutionara a USR?

  15. De ce in loc de materii mai putine nu va ganditi la continuturi mai putine? Se “alearga” prin materie groaznic, asta duce la frustrare de toate partile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni – amendamente respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a respins, joi, o serie de amendamente depuse la proiectul Legii învățământului superior de către USR sau de parlamentari neafiliați, amendamente ce urmăreau limitarea…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat astăzi după ultima ședință de Guvern din acest an că aplicarea creșterilor salariale pentru profesori este “în funcție de adoptarea Legilor Educației”. Întrebată când…
Vezi articolul