Școala de vară World Vision: Aproximativ 4.000 de copii din mediul rural au mers la cursuri în curțile școlilor

1.184 de vizualizări
Sursă foto: World Vision Romania
În jur de 4.000 de copii și adolescenți din județele Cluj, Ialomița, Iași, Vaslui și Vâlcea au participat la cursurile școlii de vară organizate de World Vision Romania, care au avut loc în curțile și grădinile școlilor, fiind vorba de cluburi de lectură, ateliere creative, jocuri sportive şi recreative, excursii în natură, audiții muzicale, toate desfășurate în aer liber, se arată într-un comunicat al organizației.

„M-am distrat, m-am bucurat împreună cu colegii mei de clasă, dar și cu copiii mai mari din alte clase, am râs foarte mult, am făcut activități frumoase împreună și nu voi uita asta. Ne-am împrietenit și acum ne cunoaștem mult mai bine decât la început. Vara asta este unică pentru că am putut face parte și eu din acest proiect și nu voi uita niciodată asta”, spune Denisa, elevă la o şcoală din judeţul Iași.

Sursă foto: World Vision Romania

Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România spune că au fost foarte multe solicitări de a suplimenta locurile.

„O vom face, respectând în continuare toate regulile. Copilăria în pandemie nu este ușoară, dar copiii au o putere de adaptare uriașă și ştiu să se bucure. Noi, adulţii, trebuie să îi ghidăm şi să îi ajutăm să nu renunțe la școală indiferent sub ce formă va reîncepe aceasta din toamnă. Scenariul începerii şcolii în sistem hibrid este cel mai plauzibil şi mai potrivit pentru momentul în care ne aflăm. Trebuie să fim realişti şi să depunem toate eforturile pentru ca toţi elevii să continue să înveţe”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Sursă foto: World Vision Romania

Toate aceste activități au fost organizate în cadrul proiectelor finanţate prin apelul Școală pentru toți sau în cadrul programului Pâine şi Mâine, program care se adresează elevilor de școala primară, are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi este susţinut atât de donatori individuali, cât şi corporate precum LIDL România, Oysho şi Massimo Dutti România, PEPCO România, ALKA.

„Obiectivele principale ale Şcolii de Vară sunt ca acești copii să păstreze contactul cu școala, să recupereze o parte din materia pierdută în perioada stării de urgență și să aibă acces la informații şi sprijin care pot face ca izolarea și distanțarea fizică să fie mai ușor de înțeles și acceptat”, se mai arată în comunicatul World Vision.

De asemenea, World Vision are în vedere pentru debutul noului an școlar intervenția pentru cel puțin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență.

Sursă foto: World Vision Romania


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Peste 700 de elevi din București sunt încă în vacanță și încep anul școlar pe 19 septembrie, după ce Inspectoratul Școlar București a respins cererea Școlii Gimnaziale nr. 28, la care învață, de a face ore online / Clădirea e în renovare, iar profesorii vin la serviciu și stau în sala de sport

Toți elevii școlii Gimnaziale nr. 28 din București au vacanță prelungită, cu aprobarea Inspectoratului Școlar General, pentru că lucrările de reabilitare și renovare de peste vară nu au fost gata…
Vezi articolul

Drept la replică Iulian Cristache: Atât în calitatea mea de fost președinte al Federației Naționale a Părinților, cât și în nume personal, nu am fost implicat în nicio acțiune legată de activitatea așa-zisei Școli Amias sau în alte acțiuni întreprinse de Lajos Kristof

În urma publicării articolului Federația Națională a Părinților se dezice de acțiunile lui Eugen Ilea și Iulian Cristache, prin care au promovat școala „fantomă” a lui Lajos Kristof, prins în flagrant…
Vezi articolul

Directorii Colegiului „Petru Rareș” din Neamț, care au pus la dispoziție școala pentru evenimentul la care o elevă participantă a murit în urma consumului de droguri, nu au primit nicio sancțiune din partea Inspectoratului școlar / Instituția îi acuza luna trecută de neglijență în serviciu

Cei doi directori de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț nu vor fi sancționați disciplinar, a hotărât Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț după analizarea raportului realizat de Comisia…
Vezi articolul

INTERVIU Cum să găsească un profesor timp pentru a ajuta la starea de bine a elevilor: Nu este nevoie să fiți terapeut. Puteți porni de la povestea „Romeo și Julieta” pentru a-i învăța autocompasiunea, spune Ryder Delaloye, director asociat pentru învățare socială, emoțională și etică la Universitatea Emory din SUA

„Trebuie să folosim programa școlară ca bază pentru predarea unor abilități ce țin de învățarea socio-emoțională și etică”, spune Ryder Delaloye, Director Asociat pentru SEE Learning (învățare socio-emoțională și etică),…
Vezi articolul

Greșeală în subiectele de la română: O poezie a lui Heinrich Heine a fost atribuită lui Șt. O. Iosif / „Malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen” – HotNews.ro

Ministerul Educației i-a atribuit, în subiectele de simulare, poetului român Ștefan Octavian Iosif o poezie semnată de fapt de germanul Heinrich Heine și tradusă de Șt. O Iosif, scrie HotNews.ro. Greșeala…
Vezi articolul